Un grefier din Chișinău, depistat pozitiv cu Covid-19. Judecătoria nu este plasată în carantină

Un grefier din Chișinău, care ar fi intrat în contact cu mai mulți oameni, a fost diagnosticat cu Covid-19. În pofida acestui fapt, judecătoria nu a fost plasată în carantină, astfel că toți angajații urmează să se afle în contact unii cu alții în perioada următoare. Despre acest lucru a menționat un deputat al Republicii Moldova, pe pagina sa de socializare.

separator
,,La judecătoria Chișinau, sediul Buiucani, a fost confirmată de ceva timp infectarea unei persoane cu Covid-19. E vorba de grefierul unui judecător.

Președintele instanței (vicepreședintele judecătoriei Chișinău) a sesizat CSM-ul legat de acest caz. CSM-ul a spus să se adreseze Ministerului Justiției că e de competența lor soluționarea. Ministerul Justiției i-a readresat la Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății a răspuns că nu e de competența lor și i-a îndemnat să se adreseze Comisiei pentru Situații Excepționale. De la Comisia Situații Excepționale au fost contactați de către un specialist de la Centrul de Sănătate Publică care le-a spus că nu ține de competența lor să sisteze activitatea judecătoriei și le-a recomandat să pună mai mult dezinfectant și să spele podelele mai des.

Între altele, grefierul confirmat cu Covid-19, până la constatarea infectării, a fost în contact cu mai mulți angajați ai judecătoriei, participând și la mai multe ședințe de judecată.

Tot între altele, de mâine instituțiile din sistemul bugetar – inclusiv judecătoriile – își reiau activitatea. Ce va fi peste 14 zile acolo, mă tem să mă și gândesc…”, a menționat deputatul pe pagina sa de facebook.

Parlamentari germani propun ca NATO să apere spațiul aerian ucrainean

Parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian deasupra vestului Ucrainei de pe teritoriul alianței, scrie publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citată de The Kyiv Independent.

Parlamentari germani propun ca NATO să apere spațiul aerian ucraineanFoto: libertatea.ro

Publicația germană notează că unii experți, precum Nico Lange de la Conferința de Securitate de la München, sau generalul-locotenent Heinrich Brauss, fost secretar general adjunct al NATO, au sugerat doborârea rachetelor rusești deasupra regiunilor de frontieră ale Ucrainei de către forțele antiaeriene ale Poloniei și României, transmite libertatea.ro.

Oficialii polonezi au menționat, de asemenea, această posibilitate, dar nu au fost prezentate decizii concrete. 

„Apărarea spațiului aerian deasupra Ucrainei dinspre Polonia și România nu ar trebui exclusă pe termen lung”, a declarat Anton Hofreiter, din partea Partidului Verzilor, aflat la guvernare. Parlamentarul german a adăugat totuși că, în prezent, această chestiune „nu este în discuție”, deoarece aliații se concentrează pe furnizarea de ajutor suplimentar pentru apărarea Kievului.

Berlinul s-a dovedit a fi un lider în ceea ce privește sprijinul pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, lansând o inițiativă care vizează asigurarea unor sisteme suplimentare de apărare aeriană și promițând Kievului cel de-al treilea Patriot al său. 

Agnieszka Brugger, colega lui Hofreiter din partea Partidului Verzilor, a declarat, de asemenea, că ar fi corect „să fie amplasate sisteme de apărare antiaeriană la granițele țărilor vecine, astfel încât și părțile vestice ale Ucrainei să poată fi protejate”.

Roderich Kiesewetter, de la Uniunea Creștin-Democrată (CDU, de opoziție), a comentat că țările occidentale ar putea doborî avioanele rusești fără pilot lansate spre Ucraina.

„Acest lucru ar ușura povara asupra apărării antiaeriene ucrainene și i-ar permite să protejeze frontul”, a spus Kiesewetter, comparând acest lucru cu momentul în care SUA și alte țări occidentale au protejat spațiul aerian al Israelului fără a deveni parte la conflict. 

Marcus Faber, de la Partidul Liber-Democrat (FDP) din coaliția de guvernare, a fost și el de acord că, în principiu, „spațiul aerian deasupra regiunilor de frontieră ucrainene” ar putea fi „protejat de apărarea aeriană de pe teritoriul NATO”.

Cu toate acestea, Faber a remarcat că sistemele de apărare antiaeriană și rachetele sunt deja deficitare, iar aprovizionarea cu muniție pe termen lung trebuie asigurată. „În aceste condiții, cred că este posibil”, a adăugat Faber. 

Orice formă de implicare a forțelor occidentale în războiul ruso-ucrainean rămâne foarte controversată. Atunci când președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că desfășurarea de trupe occidentale nu ar trebui exclusă, mai mulți lideri, inclusiv cancelarul german, Olaf Scholz, au respins categoric această opțiune.

Atleta Zalina Marghieva s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Atleta din Republica Moldova Zalina Marghieva s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, la proba aruncarea ciocanului. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.

Atleta Zalina Marghieva s-a calificat la Jocurile Olimpice de la ParisFoto: Mec.gov.md

Potrivit MEC, sportiva a reușit această performanță în cadrul Turneului Internațional „Dionisopolis” din Bulgaria, unde a înregistrat rezultatul de 75.95 metri și a ocupat locul I. Normativul de calificare la Olimpiada de Vară este de cel puțin 74 de metri.

De asemenea, la competiția din Bulgaria, Zalina Marghieva a doborât și recordul național la această probă, pe care îl deținea tot ea din 2019, cu rezultatul de 74.74 metri.

Pentru Zalina Marghieva va fi a cincea participare consecutivă la Jocurilor Olimpice de Vară, un record pentru atletismul din Republica Moldova.

Participarea sportivei la Turneului Internațional „Dionisopolis” din Bulgaria a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

Până acum Republica Moldova și-a asigurat 13 cote de participare la Jocurile Olimpice de la Paris.

Foto: Mec.gov.mdgallery images

Flacăra olimpică, în mâinile unui moldovean. A alergat cu ea prin Franța

A trăit o experiență unică! Moldoveanul Victor Chetrari a avut onoarea de a purta flacăra olimpică în cadrul turului prin Franța. Soția sa a povestit că Victor a fost prezent la deschiderea din Marsilia și a alergat cu torța specială pe data de 12 mai, în orașul Aix-En-Provence.

Flacăra olimpică, în mâinile unui moldovean: A alergat cu ea prin FranțaFoto: tv8.md

Victor Chetrari a fost selectat drept purtător al flăcării Jocurilor Olimpice de Vară de către un juriu din Paris, în cadrul companiei unde activează, transmite tv8.md

Moldoveanul a fost apreciat pentru entuziasmul său, implicarea activă în promovarea sportului și participarea la diverse competiții sportive, inclusiv Triathlon de Deauville. De asemenea, el este un practicant dedicat al Muay Thai-ului.

Citește mai departe pe tv8.md.

Video! Revolta unei femei internate cu Covid-19, la Spitalul din Soroca
Articolul anterior
Un medic care a vindecat mulți pacienți de coronavirus, dă 12 sfaturi esențiale în lupta cu infecția
Articolul următor