Un grup clandestin de partizani ruși se află în spatele atacului cu bombă în care a murit fiica lui Dughin, susține un fost deputat din Duma de Stat

Ilia Ponomarev, un fost membru al Dumei de Stat a Federației Ruse, care a fost expulzat pentru activități anti-Kremlin, a afirmat duminica aceasta că partizanii ruși s-ar afla în spatele exploziei care a ucis-o sâmbătă seară, la periferia Moscovei, pe Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, unul dintre cei mai apropiați aliați politici ai președintelui Vladimir Putin, relatează The Guardian, conform Libertatea.ro.

Preşedinţia ucraineană neagă orice implicare a... | News.ro

Vorbind la Kiev, unde este stabilit, Ilia Ponomarev a susținut că explozia a fost opera Armatei Naționale Republicane, despre care a afirmat că este un grup clandestin care acționează în interiorul Rusiei și care este dedicat răsturnării regimului Putin.

The Guardian notează că nu a putut verifica veridicitatea afirmațiilor lui Ponomarev. Oficialii ruși au acuzat Ucraina pentru comiterea atacului în care a murit Dughina, o afirmație pe care Kievul o respins-o vehement.

„Această acțiune, la fel ca multe alte acțiuni partizane desfășurate pe teritoriul Rusiei în ultimele luni, a fost realizată de Armata Națională Republicană (ANR)”, a spus Ponomarev. El a făcut această declarație în cadrul unei emisiuni difuzate duminică seară de „February Morning”, un canal de televiziune de opoziție, în limba rusă, pe care l-a lansat la Kiev la începutul acestui an.

El a adăugat: „Un eveniment important a avut loc noaptea trecută în apropiere de Moscova. Acest atac deschide o nouă pagină a rezistenței ruse la putinism. Nouă – dar nu și ultima”.

Explozia a ucis-o pe Daria Dughina, fiica în vârstă de 30 de ani a comentatorului politic rus și ideolog de extremă-dreapta Alexandr Dughin, considerat „ideologul lui Putin”, ambii aflați pe lista sancțiunilor impuse de Marea Britanie și SUA pentru că au acționat pentru destabilizarea Ucrainei.

Ponomarev a declarat că partizanii din interiorul Rusiei sunt pregătiți să comită alte atacuri similare împotriva unor ținte de profil înalt care au legătură cu Kremlinul, inclusiv oficiali, oligarhi și membri ai agențiilor de securitate din Rusia.

Fostul deputat a citit, în emisiunea de la postul „February Morning” ceea ce părea a fi un manifest al Amatei Naționale Republicane. „Îl declarăm pe președintele Putin un uzurpator al puterii și un criminal de război care a modificat Constituția, a declanșat un război fratricid între popoarele slave și a trimis soldații ruși la o moarte sigură și fără sens”, se afirma în presupusul manifest al ARN.

„Sărăcie și sicrie pentru unii, palate pentru alții – aceasta este esența politicii sale (a lui Vladimir Putin, n.r.). Credem că oamenii lipsiți de drepturi au dreptul să se revolte împotriva tiranilor. Putin va fi detronat și distrus de noi!”, continua manifestul.

Ponomarev și-a confirmat afirmațiile făcute într-un mesaj trimis publicației britanice prin SMS. Membru de stânga al parlamentului rus, el a fost singurul deputat care a votat în 2014 împotriva anexării Peninsulei Crimeea.

Kremlinul i-a interzis lui Ponomarev, în timp ce acesta se afla într-o călătorie în SUA, să reintre în propria țară. El a devenit cetățean ucrainean în 2019. În martie, după invadarea Ucrainei, a lansat, în afară de „February Morning”, și Rozpartisan, un canal de Telegram care oferă știri actualizate despre acțiunile antirăzboi din orașele rusești.

Dușmănia lui Ponomarev cu Putin este binecunoscută. Afirmația sa conform căreia există o mișcare clandestină autohtonă activă care încearcă să-i asasineze pe susținătorii proeminenți ai războiului în interiorul Rusiei ar marca – dacă este adevărată – o escaladare dramatică a tensiunilor cu președintele rus. Dacă nu va convinge, atunci este probabil să înfurie și mai tare Kremlinul.

Presupusul manifest mai susține că guvernul rus și administrațiile regionale sunt „complicii” lui Putin. „Cei care nu renunță la puterea lor vor fi distruși de noi”, se mai spune în textul citit de Ponomarev.

Printre alte ținte ale grupului clandestin se numără oameni de afaceri corupți, casele și proprietățile celor care nu condamnă Kremlinul și războiul său, precum și „angajații structurilor de putere”. Încărcăturile militare și persoanele care profită de pe urma lor vor fi, de asemenea, anihilate, mai afirma presupusul manifest.

Textul promite că ARN nu va viza civili. Armata Națională Republicană o descrie pe Daria Dughina ca fiind o țintă legitimă și „tovarășă fidelă” a tatălui ei, care a susținut genocidul din Ucraina. „Ea a fost o voce care a îndemnat la violență și crimă” în zonele ocupate de ruși din Ucraina, se mai afirmă în manifestul citit de Ponomarev.

Peste 15.500 de prânzuri calde pentru familii nevoiașe

Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a oferit peste 15 500 de prânzuri calde pentru persoanele greu încercate din sectorul Centru al capitalei și orașul Strășeni. Proiectul a fost lansat anul trecut, în noiembrie pentru Pretura Centru. În decembrie, acesta a fost extins în Strășeni. Până în prezent, mai mult de 600 de locuitori din oraș au primit bucate deja preparate, iar oamenii sunt recunoscători că au ce pune pe masă, scrie unimedia.info.

Deja de 3 luni, persoanele nevoiașe din orașul Strășeni vin la Primărie, la ora prânzului, pentru a-și lua mâncarea caldă. O pungă cu prânzuri a primit și moș Orion. Pensionarul de 62 de ani are în grija sa 5 nepoți. Bătrânul îi crește în pofida tuturor greutăților.

„E greu, foarte greu. Soția e bolnavă. Pe doi îi duc la grădiniță, trei se duc la școală. În curând ei vin de la școală, eu le duc mâncarea, îi pun să mănânce, sunt foarte bucuroși”, a zis Orion.

Zilnic, așteaptă mâncarea adusă la primărie de Asociația A.S.I.C.S. și mătușa Emilia de 75 de ani, care locuiește singură și cu greu supraviețuiește din pensie: „Mâncarea-i foarte bună. În fiecare zi ne dă salată, o pulpă, felul întâi, felul doi. Pentru mine este o economie foarte mare”.

Autoritățile locale au decis să schimbe lista beneficiarilor o odată la două săptămâni pentru a putea ajuta cât mai multă lume. Prioritar, în listă se găsesc familiile cu mulți copii și venituri mici, persoanele cu nevoi speciale și pensionarii singuratici.

„Până la momentul actual, au beneficiat de acest sprijin mai bine de 600 de cetățeni din comunitatea noastră. La fiecare două săptămâni, noi modificăm lista beneficiarilor. Este primul și cel mai mare proiect de sprijin financiar pentru că este pe o perioadă de un an. Cu certitudine spun că impactul este unul major”, a declarat primarul orașului Strășeni, Valentina Casian.

Menționăm că donația face parte din cadrul campaniei ”Susținem pentru că ne pasă”, lansată de Asociația A.S.I.C.S. cu scopul de a fi alături de cele mai vulnerabile categorii sociale în perioada rece a anului.

Intenționa să fure aparatul de casă, dar l-a confundat cu cântarul electronic. VIDEO!

Intenționa să sustragă aparatul de casă, dar l-a confundat cu cântarul electronic. La 18 martie curent, în jurul orei 15:50, o femeie de 44 de ani a alertat Poliția din Bălți, comunicând că în magazinul unde activează a intrat un bărbat îmbrăcat în haine negre și cu mască medicinală pe față, care amenințând-o cu un pistol, în mod deschis a sustras un cântar electronic estimat la prețul de 2500 de lei, anunță Poliția.

În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii din Bălți, la scurt timp de la comiterea infracțiunii suspectul a fost identificat și reținut pentru 72 de ore.

Acesta a declarat oamenilor legii că intenționa să sustragă aparatul de casă, dar l-a confundat cu cântarul electronic.

Bărbatul de 43 de ani este locuitor al mun. Bălți și nu este la prima abatere de la lege. Anterior el a fost judecat și și-a ispășit pedeapsa pentru infracțiuni similare.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tâlhărie, iar persoana vinovată riscă detenție de până la 10 ani.

VIDEO! Un bărbat pe trotinetă, spulberat pe zebră de un Mercedes care a trecut la roșu. Momentul, surprins de o cameră de bord

Un bărbat pe trotinetă a fost spulberat pe o trecere de pietoni, de un Mercedes care trecea la semnalul de culoare roșie al semaforului. Potrivit martorilor, accidentul s-a produs în această dimineață, în capitală. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord a unui automobil, iar imaginile video au fost publicate de internauți pe rețele, scrie unimedia.info.

Din imaginile video se observă cum bărbatul începe să traverseze strada pe o trotinetă la semnalul verde al semaforului, iar pe banda stângă trece un automobil de model Mercedes și îl lovește chiar pe trecerea de pietoni, în timp ce mașinile de pe banda dreaptă s-au oprit la culoarea roșie a semaforului.

Deocamdată, poliția nu a oferit detalii despre acest caz.

Cetățenii români din străinătate lucrează și 4 ore în plus ca să facă față scumpirilor. Unii nu mai pot trimite bani acasă
Articolul anterior
Un fost campion german acuză că a fost abuzat sexual de antrenor mai mult de un deceniu. „Faptele sunt groaznice”
Articolul următor