Un tânăr din raionul Hâncești care conducea cu 190 km/h, și-a ucis mama în accident

Tânărul, de 28 de ani, din raionul Hâncești, care a provocat acum două zile accidentul în urma căruia a decedat mama sa, conducea cu o viteză de aproape 190 km/h.

separator

Informația a fost oferită pentru cotidianul.md de către purtătorul de cuvânt al IP Hâncești, Cristina Vicol, transmite cotidianul.md.

Aceasta a precizat că șoferul este cercetat în libertate, pentru că rezultatele alcootestului au arătat că el nu era beat în momentul tragediei.

Accidentul rutier a avut loc luni seara în satul Rusca din raionul Hâncești.

Din primele informații ale poliției, conducătorul auto ar fi pierdut controlul volanului și ar deparat de pe traseu și a ajuns cu mașina pe marginea drumului.

În urma impactului, pasagera, mama sa, în vârstă de 64 de ani, a fost grav rănită și a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Hâncești, unde a decedat în ciuda eforturilor medicilor de-ai salva viața. Fiul său s-a ales cu zgârieturi minore și nu a fost internat.

Inspectoratul de Poliție Hâncești a deschis un dosar penal pentru încălcarea regulilor de securitatea circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport.

Pentru această infracțiune, legea prevede până la opt ani de închisoare cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Macron cheamă liderii Europei la un summit de urgență, după provocările lansate de Administrația Trump

Președintele francez Emmanuel Macron convoacă liderii europeni pentru un summit de urgență la Paris, luni, potrivit ministrului polonez de externe Radosław Sikorski, aflat sâmbătă la Conferința de securitate de la München, informează Politico.

„Sunt foarte bucuros că președintele Macron i-a chemat pe liderii noștri la Paris”, a spus Sikorski, adăugând că se așteaptă ca liderii europeni să discute „într-un mod foarte serios” provocările prezentate de președintele american Donald Trump. „Președintele Trump are o metodă de operare pe care rușii o numesc – razvedka boyem – recunoaștere prin luptă: împingeți și vedeți ce se întâmplă, apoi vă schimbați poziția. Și trebuie să răspundem”, a spus ministrul polonez.

Întâlnirea va avea loc luni, potrivit a doi oficiali UE, dar nu este clar dacă întâlnirea va implica toți liderii UE sau doar un grup mai mic de țări și dacă vor fi invitați și alți lideri europeni precum premierul britanic Keir Starmer.

Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, care a făcut parte din panelul de discuții cu Sikorski la München, nu a confirmat sau infirmat summitul de urgență. Sikorski a declarat ulterior că premierul polonez Donald Tusk va călători luni la invitația lui Macron la întâlnire. „Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a spus Sikorski într-o postare pe rețelele de socializare.

5 bărbați și 4 femei au decedat din cauza Covid-19, în ultimele 24 de ore
Articolul anterior
Modele de pantofi la modă în acest sezon: exemple de la cele mai recente prezentări de modă!
Articolul următor