Val de tentative de suicid în Capitală. Doi tineri s-au tăiat cu cuțitele, iar altul s-a aruncat în gol de la etajul 4

Trei persoane ar fi încercat să-și pună capăt zilelor, în ultimile 24 de ore, în municipiul Chișinău. Este vorba despre trei tineri cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani, dintre care unul s-a aruncat în gol de la etajul patru, iar alții doi ar fi încercat să-și taie venele, scrie deschide.md.

Primul caz a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:18, într-un apartament de pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana. Mama unui tânăr de 23 de ani a solicitat ajutorul medicilor, după ce fiul său în vârstă de 23 de ani ar fi încercat să se sinucidă și și-a provocat o plagă cu cuțitul la picior. Tânărul a fost transportat la spital pentru a-i fi acordat ajutor medical.

Cel de-al doilea caz a avut loc două ore mai târziu, pe strada Hristo Botev, din sectorul Botanica al capitalei. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani care, după o ceartă cu soția, s-a aruncat în gol peste balconul de la etajul patru al blocului de loc.În urma impactului cu solul, bărbatul s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportat la spital, fiind internat în secția de reanimare.

Cel de-al treilea caz a avut loc după-miezul nopții, în jurul orei 02:34, după ce un tânăr de 20 de ani, cum scopul de a se sinucide, și-a tăiat venele de la mână cu un cuțit, într-o stație de troleibuz de pe strada Calea Ieșilor, din sectorul Buiucani al capitalei. Ajutorul medicilor a fost solicitat de către un trecător.

Oamenii legii au cercetează toate trei cazuri pentru a stabili totate circumstanțele care i-au făcut pe cei trei bărbați să recurgă la aceste gesturi disperate.

Primăria intensifică măsurile pentru combaterea comerțului neautorizat stradal

Primăria Chișinău intensifică măsurile pentru combaterea comerțului neautorizat stradal.

Începând cu săptămâna curentă, sunt intensificate măsurile pentru combaterea comerțului neautorizat stradal.

Comercianții care doresc să își desfășoare activitatea în mod legal sunt încurajați să obțină actele permisive, să activeze doar în locuri speciale și să respecte normele și reglementările impuse.

Acțiunile se vor desfășura în toate zonele sectorului, cu accent pe punctele cunoscute ca fiind frecventate de comercianți neautorizați.

Totodată, reamintim cetățenilor importanța de a cumpăra produse doar din locuri autorizate, pentru a se asigura de calitatea și siguranța acestora.

Produsele agricole din R. Moldova, fără taxe pe piața din Marea Britanie, pentru încă 5 ani

Mai multe produse agricole din R.Moldova vor ajunge pe piața britanică, fără contingente tarifare, pentru încă cinci ani. Autoritățile de la Chișinău și Londra au semnat document în acest sens, scrie deschide.md.

Protocolul prevede extinderea liberalizării comerțului cu Republica Moldova prin eliminarea integrală a taxelor vamale la importul produselor agricole originare din Republica Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru o perioadă de 5 ani. Produsele supuse limitărilor cantitative conform Acordului de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare sunt: strugurii de masă, merele proaspete, cireșele, prunele, sucul de struguri, roșiile și usturoiul. Adițional, inițiativa prevede și eliminarea prevederilor privind plafonarea prețurilor de intrare la produsele agricole indicate în Acord, precum: castraveți, dovleci, pere, caise, piersici, etc.

Potrivit autorităților, protocolul va contribui la sporirea schimburilor comerciale între cele două state, extinderea cooperării economice, precum şi va oferi noi oportunități de dezvoltare și reorientare a comerțului exterior al Republicii Moldova în contextul crizei din regiune. Acest lucru îi va ajuta direct pe producătorii moldoveni, să facă față pierderii principalelor sale piețe și centre de tranzit pentru aceste produse agricole cheie, susțin reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Extindem pentru încă cinci ani importul de produse originare din Republica Moldova pe piața Regatului Unit. O oportunitate imensă pentru agricultorii noștri! Aceasta înseamnă acces la o piață de peste 66 de milioane de consumatori. Stimați antreprenori, vă încurajez să beneficiați de această oportunitate. Iar noi suntem alături cu reforme și finanțare. Succesul vostru este prioritatea noastră” a declarat viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Continuăm să fim alături de Moldova în momente de încercare și rezistență în fața agresiunii ruse. Suntem prietenii dumneavoastră și, de asemenea, un partener comercial de încredere. Liberalizarea tarifelor face parte dintr-un amplu pachet de măsuri pe care Marea Britanie l-a agreat cu Republica Moldova în ultimele luni. Dincolo de acest acord, sprijinul acordat de Regatul Unit se ridică la 30 de milioane de lire sterline și ajută Moldova să sprijine refugiații ucraineni, să își consolideze apărarea împotriva atacurilor cibernetice, să combată dezinformarea pro-rusă, să reformeze forțele armate, să construiască o economie mai puternică și să combată corupția. Regatul Unit va continua să sprijine Moldova atât timp cât va fi necesar” a menționat ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, E.S. Fern Horine.

Inițiativa de liberalizarea a importului de produse din Republica Moldova vine din partea Regatului Unit, drept semn de solidaritate și suport pentru Republica Moldova și demonstrează angajamentul britanic privind susținerea parteneriatului strategic, extinderea cooperării între state, precum și oferă noi oportunități de dezvoltare și reorientare a comerțului exterior al Republicii Moldova în contextul crizei din regiune.

Pe 31 iulie 2023, a fost aplicată măsura de liberalizare a comerțului pentru 1 an. Drept urmare, aceasta va expira la 31 iulie 2024, fiind urmată de o perioadă de încă 5 ani, perioadă stabilită în protocolul semnat astăzi, 23 mai.

Pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate majorări la exportul de prune – o creștere de la 45 la 495 tone; la struguri de masă – exportul s-a dublat; au fost înregistrate exporturi de mere și cireșe, care pe parcursul anilor precedenți nu se exportau către piața Marii Britanii.

Fostul inginer cadastral din Elizaveta, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență

Un fost inginer cadastral din cadrul Primăriei satului Elizaveta din mun. Bălți, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență.

Ofițerii CNA și procurorii au reținut, astăzi, un fost inginer cadastral din cadrul Primăriei s. Elizaveta, mun. Bălți, suspectat de comiterea traficului de influență asupra unor funcționari publici. Potrivit denunțului, ex-angajatul Primăriei ar fi pretins și primit mijloace financiare ce nu i se cuvin pentru a facilita procesul de eliberare a unor acte cadastrale.

Astfel, bănuitul ar fi pretins, acceptat și primit 15 000 de lei, iar ulterior alte 500 de euro, susținând că are influență asupra arhitectului-șef din cadrul Primăriei mun. Bălți și că îl poate determina să avizeze mai multe acte de urbanism pentru legalizarea unei construcții. De asemenea, acesta ar fi susținut că ar avea influență și asupra primarului sat. Elizaveta pe care îl poate convinge să grăbească aprobarea setului de documente fără a crea anumite impedimente la elaborarea și eliberarea certificatul de urbanism și a autorizației de construire.

Astăzi, în urma unor percheziții autorizate, persoana a fost reținută, fiind plasată în izolator pentru 72 de ore, iar cercetările pe caz continuă sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Doi bărbați, printre care un polițist din Chișinău, trimiși pe banca acuzaților pentru răpirea și hărțuirea sexuală a două minore
Articolul anterior
Prețurile la Piața Centrală: Cât costă cireșele, căpșunile, castraveții, roșiile
Articolul următor