Video! Cum e să te muți să locuiești cu părinții? Aflăm de la tinerii însurăței din familia ,,Zâmbărele”!

Familia ,,Zâmbărele” ne-a obișnuit deja cu vlogurile amuzante, inspirate din viața reală, pe care le realizează, iar cel mai nou filmuleț lansat nu este o excepție. Video-ul face furori pe internet.

separator
Tinerii actori ne arată cum e să te muți să locuiești cu părinții, atunci când te căsătorești și poate nu ai prea mulți bani de chirie, iar cea mai bună soluție ți se pare mutatul la părinți ce le doresc tinerilor tot binele din lume și îi așteaptă cu brațele deschise. Vizionare plăcută!

 

O spectaculoasă cetate medievală din Clisura Dunării a fost restaurată. Mii de turiștii din întreaga lume sunt așteptați anual

Unul dintre cele mai spectaculoase obietctive turistice din Clisura Dunării, unde autoritățile locale se așteaptă să atragă mii de turiști anual, este în prag de inaugurare, după mai multe amânări ale finalizării proiectului. Este vorba despre Cetatea Ladislau, de pe Clisura Dunării, din Coronini, județul Caraș-Severin, scrie ziare.com.

Restaurarea cetății a început în luna mai a anului 2017, într-un proiect finanțat cu bani europeni, prin ADR Vest. Valoarea totală a investiției este de 19,8 milioane lei, din care 19,3 milioane lei finanțare europeană, asigurată prin Regio-POR 2014-2020.

Procesul este unul complex, cuprinzând consolidarea, restaurarea, conservarea și protejarea Cetății Ladislau, realizarea unui punct de belvedere prin amenajarea Turnului 3 de Sud-Vest, conservarea zidurilor și turnurilor cetății cu asize de piatră, amenajarea de platforme și pasarele, construirea unui corp anex, realizarea de instalații electrice și sanitare, realizarea iluminatului arhitectural și ambiental, amenajarea incintei sitului și realizarea de alei pietonale.

Întârzieri de trei ani de zile

Proiectul avea termen de finalizare de 44 de luni, iar inaugurarea era prevăzută pentru începutul anului 2021. Cu toate acestea, de atunci, în fiecare an, autoritățile locale au anunțat că se pregătesc de inaugurare, însă au tot amânat acest moment. De data aceasta, chiar dacă nu mai sunt de executat decât foarte puține lucrări, primarul comunei Coronini se teme să mai anunțe o dată la care turiștii vor putea pune piciorul pe aleile cetății medievale.

„Nu vreau să mai spun că e gata, că am tot spus și am avut surprize. Mai au de instalat punctele de belvedere și iluminatul arhitectural. Mi-au promis că în aprilie vin și se apucă de lucrări, iar în mai sunt gata. Nu ar mai fi așa mult de lucru”, susține Boboescu.

Povestea fortificației începe din timpul dacilor

Fortificația de la Coronini datează din 1427-1428 și a fost un punct crucial în sistemul defensiv al Regatului Ungariei în secolul al XV-lea. Situată strategic pe malul stâng al Dunării, această cetate a avut un rol esențial în protejarea granițelor și a creștinătății împotriva amenințărilor otomane.

Potrivit cercetătorilor și istoricilor, cetatea Coronini a fost inițial o așezare fortificată din epoca regatului dac, intrând ulterior în atenția Imperiului Roman. Importanța sa în contextul medieval este evidențiată de faptul că a făcut parte dintr-o linie de fortificații între Severin și Ram, oferind o protecție vitală împotriva invaziilor și atacurilor.

Această cetate, numită și „Sfântul Ladislau” după protectorul casei regale maghiare, a fost reconstruită în timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg, unul dintre cei mai importanți regi ai Europei medievale. Sigismund a înțeles amenințarea crescută a otomanilor și a întărit peste zece cetăți de-a lungul Dunării, inclusiv Coronini, pentru a face față provocărilor.

Cetatea medievală va fi introdusă în diverse circuite turistice naționale și internaționale, în vederea creșterii numărului de turiști, și este prevăzută diversificarea serviciilor culturale prin organizarea și desfășurarea a minimum patru evenimente anuale periodice, cu accent pe păstrarea tradițiilor locale.

Maia Sandu nu va semna decretul de numire a bașcanei Găgăuziei ca membră a Guvernului: ”O persoană care lucrează pentru o grupare criminală nu are ce căuta în Guvern!”

Maia Sandu nu va semna decretul de numire a bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțu, ca membră a Guvernului Republicii Moldova. O persoană care lucrează pentru o grupare criminală, o persoană care face declarații împotriva propriei țări nu are ce să caute în Guvernul Republicii Moldova. Declarația îi aparține președintelui Republicii Moldova Maia Sandu, care a fost întrebată despre o eventuală semnare a decretului de includere a bașcanului Evghenia Guțul în executiv.

„Federația Rusă, mai bine zis Kremlinul, a arătat pe față că mizează pe grupări criminale. Probabil Kremlinul nu mai este satisfăcut de acțiunile partidelor pro-ruse din Republica Moldova și a hotărât să mizeze pe grupări criminale în efortul de destabilizare a Republicii Moldova”, a declarat șefa statului, transmite ipn.md. 

Potrivit Maiei Sandu, în asemenea circumstanțe, cu atât mai mult trebuie de susținut proiectul de integrare europeană, care va ajuta Moldova să aibă instituții puternice, care să apere statul de asemenea grupări criminale și de asemenea amestecuri din partea Kremlinului.

Pe 6 martie, bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, s-a întâlnit la Soci cu președintele rus, Vladimir Putin. 

Diaconia a lansat o nouă ediție a campaniei „Masa Bucuriei”, cu sprijinul Uniunii Europene

Pe 15 martie 2024, Misiunea Socială „Diaconia” a lansat cea de a 15-a ediție a campaniei „Masa Bucuriei”. Acțiunea, care e cel mai longeviv proiect de solidaritate socială în Moldova, are drept scop sensibilizarea societății față de situația oamenilor nevoiași. Beneficiarii campaniei sunt, în special, bătrânii singuri, care din cauza sărăciei, cu greu, își permit o masă caldă.

Evenimentul de lansare s-a desfășurat în incinta Universității de Stat din Moldova, cu participarea Excelenței sale Jānis Mažeiks și zeci de tineri, care au fost voluntari la edițiile anterioare ale campaniei sau își doresc să se implice în campania din acest an. 

Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova:

„Masa Bucuriei, fiind cea mai longevivă campanie de solidaritate socială desfășurată în Republica Moldova, a sprijinit mii de persoane aflate în dificultate. În toți acești ani, sute de tineri s-au implicat activ și au asigurat desfășurarea cu succes a acestei inițiative nobile, fie prin voluntariat sau donații de produse. Tinerii cu energia și activismul lor sunt forța motrice în promovarea schimbării sociale, prin astfel de inițiative precum Masa Bucuriei. Uniunea Europeană susține campania Masa Bucuriei pentru al treilea an consecutiv deoarece credem cu tărie că doar prin eforturi comune și mobilizare, a donatorilor, antreprenorilor, tinerilor, putem oferi șanse reale la o viață mai bună în comunitate.”

Tradițional, campania „Masa Bucuriei” culminează cu o amplă colectă națională de produse alimentare în sâmbăta Floriilor. Aceasta implică sute de voluntari din toată țara, atât în procesul de colectare a donațiilor, cât și în sortarea și distribuția acestora. În acest an, evenimentul va fi organizat la 27 aprilie în Chișinău și în alte cca 20 de localități. Sloganul campaniei este „Donația ta poate umple farfuria unui flămând!”. 

Igor Belei, director executiv Diaconia: 

,,Această solidarizare colectivă ne oferă posibilitatea de a avea un răspuns la provocările sociale, pentru că binele e mai răsunător și cu impact când e trăit în comun. De-a lungul celor 15 ediții, „Masa Bucuriei” a devenit o platformă de exersare și manifestare a solidarității pentru mii de tineri, iar astăzi lansăm o nouă invitație cu oportunități de implicare.’’

Vladimir Dolghi, Prorector pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale USM:

„Astăzi participăm la un eveniment de o valoare socială importantă pentru Republica Moldova. Această inițiativă dezvoltată de către Diaconia, care a ajuns la a 15-a ediție, este un pas mare pentru noi ca națiune. Încurajez studenții de la USM să participe și să devină voluntari. Vă îndemn să susțineți această inițiativă și să fiți aproape de familiile vulnerabile, mai ales în perioada sărbătorilor pascale.”

Toate resursele acumulate în campanie vor fi distribuite oamenilor nevoiași pe parcursul anului sub formă de pachete alimentare sau prânzuri calde prin intermediul cantinelor sociale. 

Din acest motiv, Diaconia recomandă în campanie donația de produse alimentare neperisabile și cu termen de valabilitate mai mare: crupe, ulei, paste, zahăr, sare, conserve.

Toți cei care vor să sprijine proiectul sunt îndemnați să se înregistreze în calitate de voluntari: https://bit.ly/3xHthWJ  

Donațiile financiare în sprijinul cauzei pot fi realizate și online. Cu 20 lei, poate fi asigurat un prânz cald zilnic pentru un beneficiar al cantinelor sociale: https://shorturl.at/ghHIP     

În 2023, colecta s-a desfăşurat în 120 de magazine din 21 de localități, iar în rezultat, au fost donate și distribuite persoanelor în nevoie peste 39 de tone de produse alimentare.

În acest an, campania este sprijinită de Uniunea Europeană prin intermediul proiectului „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”, cofinanțat și implementat de I.P. ,,Keystone Moldova”, A.O. „Concordia. Proiecte Sociale” și I.R.M.S. „Diaconia”. Perioada de implementare a proiectului este  01.01.2022 – 31.12.2024, valoarea totală fiind de circa 1,3 milioane de euro. 

Partenerii celei de-a 15-a ediții sunt: Banca de Alimente – partener logistic, și rețelele de magazine din toată țara.

,,Cu cât femeia este mai fericită, cu atât mai simplu se îmbracă!”
Articolul anterior
O femeie de 73 de ani a scris Luceafărul cu „ac şi aţă” pe 7 metri de pânză. Lucrarea este expusă la Craiova
Articolul următor