Dieta secretă a Elenei Băsescu! Minus 30 de kg în mai puțin de un an!

Nimeni nu credea că fiica lui Traian Băsescu își va reveni după cea de-a doua sarcină. În ultima lună de sarcină, silueta Elenei se rotunjise considerabil, iar dimensiunile de fotomodel erau doar o amintire.

separator

eba-2015-2016_0

Însă, la un an după naștere, Eba arată ca o puștoaică. Aceasta a dat jos 30 de kilograme și le-a dat peste nas cârcotașilor care susțineau că nu va mai putea slăbi.

N-a recurs la diete drastice, nu s-a extenuat la sală, ci a apelat la ajutorul unui specialist.

Reporterii de la Click.ro au surprins-o pe fiica cea mică a lui Traian Băsescu la o sală de fitness, în compania unuia dintre cei mai apreciați antrenori din România.

Timp de două ore, Elena a făcut exerciții pentru toate grupele de mușchi, cu o oglindă mare în față, care o ajuta să vadă progresele, dar și să identifice zonele cu probleme, la care mai avea de lucrat.

Această legumă încolţită poate distruge 14 tipuri de celule canceroase
Articolul anterior
Dovada că fiecare fiică e copia mamei sale!
Articolul următor
Alte articole interesante