Ala Melnic aduce prospețime în zona fotografiei fashion și beauty de la noi.
În ultimul timp te vedem şi pe tine în postura de model. Deseori au o conotaţie mai erotică. Cum te simţi de cealaltă parte a obiectivului?
Este un “feeling” mai deosebit decât dacă în spatele obiectivului ar sta cineva, probabil e din cauza că eu cu mine însumi mă simt liberă şi deschisă, iar erotismul care îl transmit probabil este o stare de frumos, nicidecum vulgar sau ieşit din comun, este o stare venită din interior.
Sunt un chameleon, îmi plac schimbările şi le fac atunci când sufletul meu simte că e nevoie de ceva nou. Mă plictiseşte monotonia, iar aceste schimbari îmi stimulează creativitatea .
Părinţii te-au susţinut când ai decis că ocupaţia ta va fi fotografia? Dar când ţi-ai făcut primul tatuaj?
Sunt o fire foarte încăpăţinată la capitolul “vreau să fac asta “. Dacă în adolescenţă au fost careva discuţii şi certuri cu părinții vizavi de la felul meu de a fi, acum ei mă admiră.
Părinții au înţeles că sunt aşa, mai diferită, iar felul meu de a fi este dictat și de activitatea mea. Ce ţine de primul meu tatuaj, mama a fost plăcut surprinsă când l-a văzut şi mi-a sugerat să-mi fac ceva mai mare pe picior, ceea ce m-a surprins deja pe mine… Am 3 tatuaje, fiecare tattoo e ca o bijuterie vie pe corp, am dat de gust şi nu am de gând să mă opresc.
Îmi place să transpun senzualitatea atât a bărbaţilor cât şi a femeilor în fotografie…
Sincer, îmi place ca omul din cadru să fie aşa cum e, iar senzualitatea este o parte misterioasă a fiecăruia, ceva intim şi particular. Părţile ascunse au trezit interes întotdeauna. Omul se deschide, devine sincer cu el însuşi, important este să fie firesc.
Proiectul care va apărea în curând, este un mic vis care capătă contur. O expoziţie de fotografii care am pregătit-o mai mult de jumătate de an. Încă mai lucrez asupra ei şi foarte, foarte curând voi face anunţuri pe reţelele de socializare.
Ala Melnic, peste 25 de ani?…
Primul gând a fost acela că voi fi plecată din Moldova, mă văd realizată dincolo, din toate punctele de vedere, şi cel mai important fericită!
Text: Victoria Sănduţă