Pe Rodica am putea-o compara cu un magician care făureşte rochiile de vis ale femeilor care-şi doresc să spună “DA” în faţa altarului. Aceasta are în portofoliu zeci de rochii de mireasă, unele mai deosebite ca altele. Cât de complicat nu i-ar fi fost să creeeze o rochie, designerul întotdeauna a dus-o la bun sfârşit… pentru că fericirea din ochii clientelor contează cel mai mult.
- Rodica De când mă ţin minte sunt cu acul în mână, am muncit mult în domeniul textil, însă ca designer al rochiilor de mireasă şi de seară sunt de vreo 4 ani. În acest domeniu sunt ca peştele în apă şi e o muncă pe care o fac din plăcere. Pot să-mi dau seama pe la o bucată de noapte că muncesc şi nu realizez cum trece timpul, însă nu mă simt deloc obosită.
- Rodica Ceea ce creez e ceea ce simt sau îmi imaginez. Îmi expun ideile în fiecare rochie, iar această inspiraţie o iau din orice, din mediul înconjurător, navigând pe net, de la lucrările caselor de modă, de la culorile predominante ale anotimpului sau ale anului, de la miresele pentru care confecţionez.
- Rodica Luând în consideraţie că o rochie de mireasă presupune multă implicare atât în croială şi confecţionare, cât şi în lucrul manual, de regulă îmi fură în jur de 3-4 luni, cele de seară 1-2 luni.
- Rodica Unul dintre cele mai complicate modele confecţionate până acum a fost o rochie de mireasă cusută manual, toată cu perle. A fost greu atât din punct de vedere că e multă muncă şi mult timp, cât şi faptul că perlele cântăresc destul de mult şi fiind cusute pe tul subţire şi fin, se descos uşor, îngrelează rochia, “furând” din volumul acesteia, fapt pentru care am fost nevoită să inventez modalităţi de cusut şi implementare a diferitor tehnici pentru a-mi reuşi ideea. La ea am lucrat jumătate de an, însă nu am putut-o lăsa baltă deoarece tocmai astfel de lucrări mă motivează să îmi demonstrez mie însămi că pot face orice.
- Rodica Hmm, da, una dintre ele ar fi rochia de mireasă confecţionată de sus până jos din dantelă decorată cu biser, paiete,cristale şi perluţe… a fost o rochie extrem de grea, cântărea circa 20 kg. La prima vedere, poate că nu părea complicat, însă a fost greu să păstrez aspectul de prinţesă şi fusta voluminoasă, deoarece dantela extrem de grea îi strica forma… Am fost nevoită să confecţionez foarte multe fuste din plasă trainică sub cea de bază, pentru a-i da volum.
- Rodica Şi unele, şi altele. În multe cazuri sunt un fel de salvatoare pentru ele, pentru că sunt departe şi nu au timp să caute rochia perfectă prin magazine. Iar când vin în Moldova, eu deja le aştept cu rochiţa aproape gata, rămânând doar mici detalii pe care le stabilim pe loc.
- Rodica Da, sigur. E un fel de proiect comun în care fiecare vine cu ideile şi aportul său, astfel, împreună decidem cum ar arăta modelul perfect. Primul lucru pe care îl fac: întreb mireasa cum îşi imaginează rochia, după care o schiţez, specificând şi cele mai mici detalii.
- Rodica Rochiţele sunt diverse. În funcţie de model, calitatea stofei, tehnică de confecţionare şi alte detalii, variază şi preţul. În mediu, ar fi în jur de 400 de euro.
- Rodica Acest lucru se întâmplă cumva concomitent, ideile pe care le aplic coincid şi cu tendinţele actuale, nu poţi să confecţionezi ceva ce a fost cumva în vogă, fără să faci schimbări şi cizelări ca să devină actual. Nimic nu e veşnic şi totul se schimbă foarte repede, ceea ce îmi place mult, pentru că mereu sunt în căutare de ceva nou.
- Rodica După părerea mea, o ţinută este stilată şi cu bun gust atunci când sunt respectate regulile foarte simple- să îmbraci rochia nu doar ţinând cont de tendinţe, dar şi de ceea ce-ţi permit formele corpului tău, ceea ce îmbraci să corespundă cu personalitatea ta, să fie un echilibru între simplu şi bogat, prea mult strică, prea puţin e sărac… mai ales mă refer aici la cantitatea dantelei sau a pietrelor, sau a oricăror alte aplicaţii, greşeala ce o văd des la miresele noastre. Şi NUMAIDECÂT alegeţi stofe de calitate, nu poate fi frumoasă rochia care e confecţionată din stofe de calitate proastă, cât de frumos nu ar fi modelul. E important să fie şi un echilibru între sexy şi vulgar.
- Rodica Să aleagă rochia de mireasă pe care şi-o imaginează, în care simt că s-ar simţi bine şi comod. Nu trebuie să îndeplinească cerinţele fiecărei prietene sau rude. Cel mai important în acea zi este buna dispoziţie şi zâmbetul sincer.
- Rodica Citioarelor Unica.md le-aş sugera să se informeze doar din surse veridice şi să selecteze doar articole de calitate. Iar dacă sunt în căutarea rochiilor de vis, le aşteptăm la noi!