Cunoscutul realizator de emisiuni din Rom
„Ştiu că părinţilor voştri le-a fost ruşine cu voi toată adolescenţa (mai ales după şedinţa aia din liceu). Ştiu că bunicii nu vă mai aşteaptă la masă. Că la serviciu colegii schimbă vorba când intraţi în cameră. Că râd când plecaţi. Şi-n general, ştiu că lumea vă spune, când crede că nu auziţi, bulangii şi poponari.
Ştiu.
Şi eu am făcut-o. Nu pentru c-aş fi fost religios. Nu pentru că cel puţin două cărţi sfinte recomandă trimiterea voastră de urgenţă la judecata supremă a Celui de Sus. Care, deşi a permis să fiţi aşa, simte nevoia să vă pedepsească a pentru exact acelaşi lucru.
Am făcut-o şi pentru că aşa cerea tradiţia. Pentru că, la noi, e bărbăteşte să urăşti. Pentru că în cultură din spatele blocului din Pantelimon, nu există gay, după cum nu există Goethe. Ci doar poponari şi bulangii. Rezerva de cadre a iadului. Şi dovada vie, pentru fiecare amărât care trage dintr-o o bere două ore la o terasă ieftină, că există ceva şi mai rău decât el. Şi mai jos. Ghinion, am plecat de acolo. Nu ştiu cum s-a făcut, cum am scăpat. Nu ştiu cum mi-am schimbat părerea despre voi. Poate pentru că între timp însă, am ajuns să vă cunosc. Showbiz, normal.
Ştiu doi-trei homosexuali de bună calitate umană. Ştiu şi nişte hahalere. Ca peste tot. Nu cred că-i ceva deosebit cu voi, în afară de chestia aia din pat care am şi uitat cum se numeşte (am o vârstă, nu mă mai entuziasmez uşor!). Între timp însă am descoperit un lucru uluitor: aveţi părinţi. Rude. Prieteni adevăraţi. Şi din acel moment mi-a fost foarte greu să mai glumesc pe seama voastră. Pentru că am realizat câtă suferinţă răspândiţi în jur şi cât din mizeria asta vine din neînţelegerea celorlalţi.
100%. Noi vă facem viaţa un iad. Ştiu.
Sunteţi copii ai durerii şi asta se vede. Vă îmbrăcaţi strident că să acoperiţi glumele cine ştie cărui mitocan, acum cine ştie câţi ani. Sau, din contră, ţineţi totul în voi şi vă prefaceţi fericiţi într-o căsnicie concepută ca o manta de camuflaj. Sunteţi la marginea societăţii şi în acelaşi timp în elita ei. Pentru că (da, am dreptul şi eu la stereotipuri) voi prefera mereu un stilist gay şi nu voi întreba niciodată dacă pictoriţa care îmi place are prietenă sau prieten. Pentru că atâta depresie duce de multe ori la creativitate. Pentru că a te ascunde cere talent. Şi, în meseria mea, talentul e marfă scumpă. Dar nu vreau să vă flatez. Vreau doar să vă spun că războiul a ajuns la voi. Povestea de acum câteva zile, cu acel cuplu de homosexuali care a mers în vestiarul de la sala de gimnastică cu fetiţa de 4 ani şi s-a ales cu înjurături din partea unor clienţi e doar prima lovitură de tun. Ce căutaţi acolo cu copilul? De ce aveţi copil? De ce aveţi iubit? Sunt, toate, întrebările unor oameni speriaţi.
Da, speriaţi.
Mai speriaţi decât voi sunt ei. Pentru că lumea lor se schimbă şi nu înţeleg de ce. Pentru că sunt forţaţi să accepte lucruri care nu sunt „de bun simt”. Nu va faceţi iluzii că asta va trece uşor. Cultura care va detestă e mai puternică şi mai veche decât toleranţa de dată recentă. Şi chiar şi oamenii buni se sperie de voi. Freud le-a explicat de ce. Dar nu toţi au citit Freud. Tocmai de aceea vă scriu. Nu pentru a vă cere scuze pentru cei care vă înjură. Nu cred că vă ajută. Ci pentru a vă spune că vă mai trebuie aliaţi. Că cei din jur, rude şi prieteni, trebuie să iasă în faţă şi să spună răspicat: Am un prieten gay. Sunt rudă cu unul. E un om!” Atât şi nimic mai mult. Oamenii nu sunt gata pentru discuţii despre drepturi şi mariaje.
Dar sunt gata să asculte alţi oameni curajoşi. Asta de fapt e şi out-of-the-closet-ul care vă trebuie. Ieşirea din întuneric a celorlalţi. Aveţi experienţă, voi, mulţi, aţi făcut-o. Acum trebuie să-i convingeţi şi pe cei din jur. Să depună mărturie în procesul nesfârşit al opiniei publice. Dacă vreodată România va fi tolerantă cu voi în mod sincer, asta nu se va întâmpla cu forţa, nici cu legea şi nici cu exemplul Occidentului. Din contră, veţi fi folosiţi de cei care vor să lupte împotriva civilizaţiei apusene. Veţi fi iarăşi un sac de box al unor interese străine chiar de ţara noastră. Dacă vreţi toleranţă şi demnitate, e vremea să începeţi să va număraţi prietenii.
Unu.„
