Avocata Iana Lichii, din cadrul Baroului de Avocați Bălți și membră a Consiliului Uniunii Avocaților, care a fost reținută săptămâna curentă de către ofițerii CNA pentru trafic de influență, a fost escortată ieri în fața judecătorului de instrucție pentru a-i fi eliberat mandat de arest, scrie pulsmedia.md.
Astfel, conform deciziei magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, Iana Lichii a primit mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Amintim că Lichii, care este fiica avocatului Boris Lichii, membrul Comisiei de Licențiere a Uniunii Avocaților, fost reținută săptămâna aceasta de către ofițerii CNA, după ce a fost denunțată de către colega sa, Cătălina Galușca.
Gălușca ar fi declarat că Lichii ar fi pretins și primit 1000 de euro pentru a convinge prin terțe persoane o magistrată casă modifice măsura în privința fiului lui Gălușca, arestat în alt dosar, în una non-privativă de libertate.
Aici este de menționat că până în prezent, Uniunea Avocaților din R.Moldova nu a venit cu o reacție cu referire la acest caz.