Ukraina are talent”, doi tineri au uimit plăcut atât juriul cât și spectatorii.
Este vorba de o pereche de gimnaști, Vladislav și Ayushi , care au lăsat publicul cu gurile deschise. La moment videoul cu prestația celor doi face furori pe rețelele de socializare.
A urcat băut la volan și a vrut să mituiască polițiștii cu 1.000 de lei pe care i-a lăsat în mașina de serviciu. Ce riscă un șofer din Drochia
Politiștii au depistat noaptea trecută un bărbat de 46 de ani din Drochia în stare avansată de ebrietate la volanul unui Mercedes, cu mers neuniform și fără luminile în faruri conectate, ceea ce a și atras atenția agenților de patrulare, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
În timpul verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferului i-a fost anulat dreptul de a conduce vehicule încă din anul 2020. Testul alcoolscopic efectuat cu aparatul Drager a indicat un rezultat de 0,62 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Pentru a evita răspunderea penală, bărbatul a încercat să mituiască polițiștii, lăsând în mașina de serviciu bancnote în valoare de 1000 de lei.
Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore, iar mașina a fost transportată la parcarea specială. Acesta riscă o amendă de peste 125.000.
Școlile din țară vor avea acces egal și nediscriminatoriu la granturi tehnice
Școlile din Republica Moldova vor beneficia de oportunități echitabile, indiferent de capacități, pentru a accesa granturile din cadrul Proiectului „Îmbunătățirea calității educației”. Parlamentul a ratificat modificări la Acordul de împrumut dintre țara noastră și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. De menționat că subproiectele din cadrul granturilor vizează dotarea instituțiilor de învățământ cu laboratoare performante, sisteme IT sau softuri, precum și instruirea cadrelor didactice. Astfel, 120 de școli vor primi finanțare în valoare de 36 000 de dolari, scrie breakingnews.md.
Pentru a facilita procedura, autorii au propus ca procesele și procedurile de procurări în cadrul subproiectelor școlare selectate să fie transmise în responsabilitatea echipei de management a Proiectului, care le va executa conform regulilor de procurări ale Băncii Mondiale. Până acum, Proiectul prevedea că școlile trebuiau să prezinte Ministerului Educației și Cercetării subproiecte destinate acoperirii necesităților de bunuri, servicii și instruiri. Ulterior, Ministerul Educației și Cercetării selecta subproiectele și încheia acorduri de grant cu școlile beneficiare.
În acest context, Ministerul Educației și Cercetării a sesizat posibile riscuri, precum lipsa de capacități instituționale (cunoștințe, abilități și experiență) necesare pentru gestionarea eficientă a proceselor de procurări de bunuri și servicii din granturile Proiectului. Mai mult decât atât, unele școli nu sunt înregistrate ca instituții publice și nu dețin conturi trezoreriale, fiind la balanța autorităților publice. În aceste condiții, deciziile privind subproiectele selectate urmau să fie luate de APL, ceea ce implică riscuri suplimentare.
În cadrul Proiectului „Îmbunătățirea calității educației”, țara noastră beneficiază de un împrumut în valoare de 49,6 milioane de dolari, precum și granturi în sumă totală de 9,8 milioane de dolari. Implementarea acestuia a început în 2023.
Ministrul Mediului și Poliția le-au oferit șoferilor puieți de stejar
Astăzi, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, în pauza de masă, a împărțit puieți de stejar participanților la trafic în centrul capitalei, alături de Poliția Rutieră. Evenimentul a avut scopul de a promova campania de împădurire „Generația Pădurii” și de a încuraja cetățenii să se implice să facem Moldova mai verde cu fiecare copac plantat,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Campania de împădurire își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să planteze copaci. Primul eveniment de plantare va avea loc pe 16 noiembrie, iar toți cei care doresc să participe sunt invitați să se alăture.
Dacă vrei să fii parte din schimbare și să lași o amprentă verde în localitatea ta, te invităm să participi la plantări în zilele ce urmează! Alege un teren din apropierea regiunii tale și hai să creștem păduri împreună! Pentru mai multe informații și pentru a te înscrie, accesează site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” la www.moldsilva.gov.md, butonul „Participă la plantări toamna 2024” sau linkul direct: https://shorturl.at/Y4r4j și fă un pas mic, dar semnificativ, pentru natură!