Regretatul compozitor și interpret Mihai Dolgan, în anul 1949 a fost deportat cu părinții în Siberia. Cel care avea să devină un mare artist a revenit în țară prin anii ’56. Ieri, Basarabia a marcat îndoliată 71 de ani de la începutul celui de-al doilea val de deportări în Siberia. Pagina de facebook ,,Mihai Dolgan” a relatat câteva fragmente din cartea „De ce au plâns ghitarele“.
„Vesnica memorie Maria Amortitu, Andrei Amortitu, Mihai Dolgan…
Acestea sunt cateva crampee din drama deportarii familiei Dolgan, imortalizate de catre Mihai Stefan Poiata in cartea „De ce au plans ghitarele“…
In fiecare an pe data de 6 iulie, Mama Maria sora lui Mihai Dolgan, asa ii ziceau cei din familie venea la Chisinau unde participa la intrunirea cu familiie deportatilor ramasi in viata si lasa o floare la monumentul Deportatilor, in memoria celor care nu mai sunt in viata. Venea in fiecare an, negresit, inconjurata de familie si rude, depanau amintiri… Astazi au ramas doar amintirile, acum o luna Mama Maria s-a reunit cu Tata Andrei si Mihai Dologan in ceruri, iar noi le vom purta drama deportarii in suflet si ii vom pomeni cu drag!
Vesnica amintire celor care au trecut prin chinurile deportarii in Siberia, sa ne amintim de ei mereu si sa condamnam nedreptatile acelui regim nemilos!”, se arată pe pagina de Facebook Mihai Dolgan.
Aici au mai fost publicate povestirile lui Mihai Dolgan și a surorii sale, Maria Amorțitu (Dolgan).
Tatăl lor – Vasile Dolgan, la 18 iunie 1949, a fost arestat, apoi judecat și trimis să-și ispășească pedeapsa – 25 de ani pentru săvârșirea y unui „act terorist antisovietic”, în „Lagărul Stepnoi” din Karaganda.
În noaptea de 6 spre 7 iulie 1949, când a început Operația „Iug”, Vasile Dolgan, deci nu era acasă. Iar mama lor, Zinovia – la recomandarea unei nănașe, s-a ascuns, căci credeau că nu vor „ridica” pe cei mici, dacă nu vor fi părinții.
Mihai Dolgan a povestit, pentru sursa citată: „M-a trezit plânsul Mariei, sora mea, care era mai mare cu cinci ani. M-am sculat buimatic. Mama nu era, iar din Maria nu am putut scoate niciun cuvânt, era speriață și ea. Mai apoi am aflat că mama îi spusese surorii: „Dacă o să vină, tu să plângi și să spui că trebuie să duci vitele la cireadă și să fugi, că ei nu să ia copii”. Așa a și făcut. M-am trezit și o început să plângă”.
Mai jos, urmăriți mai multe din amintirile familiei relatate pe paginile cărții „De ce au plâns ghitarele”:
