Putin riscă un al doilea front de luptă: Anunţul unui batalion cecen angajat de partea Ucrainei

Vladimir Putin s-ar putea confrunta cu un alt front de luptă, chiar în interiorul graniţelor recunoscute ale Federaţiei Ruse, în contextul în care un batalion cecen pregăteşte o nouă tentativă de eliberare de sub stăpânirea Kremlinului, scrie adevarul.ro.

În urma invadării Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie, mai mulţi ceceni care se opun regimului Putin şi satrapului pus de liderul de la Kremlin în micuţa lor republică s-au alăturat forţelor ucrainene.   „Cunoaştem poziţiile inamicului, unde sunt bazele militare ruseşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al Batalionului Şeicul Mansur, Islam Belokiev, într-un mesaj video preluat de Fox News.

Belokiev a anunţat un nou plan de luptă pentru independenţa Ceceniei. „Am împărţit Republica Cecenă Icikeria în trei fronturi şi 16 sectoare”, a declarat el.   Rezistenţa cecenilor în faţa stăpânirii ruse datează de secole, dar lupta pentru independenţă a început acum mai bine de 30 de ani pe fondul destrămării Uniunii Sovietice în decembrie 1991.   O autonomie largă a fost acordată Ceceniei într-un tratat de pace încheiat după un război devastator între 11 decembrie 1994 şi 31 august 1996.    Un al doilea război cecen a izbucnit pe 26 august 1999 după instalarea lui Putin în fruntea Guvernului rus. Al doilea război cecen s-a încheiat oficial pe 6 februarie 2000, dar operaţiunile de contra-insurecţie au durat până la 16 aprilie 2009. A fost un război brutal, soldat, potrivit multor experţi, cu o exterminare parţială a poporului cecen.

În afară de Batalionul Şeicul Mansur, Ucraina se bizuie şi pe sprijinul unui alt batalion de luptători ceceni, şi anume Djohar Dudaev, numit după primul preşedinte al autoproclamatei Republici Cecene Icikeria.   Ambele batalioane denunţă fidelitatea manifestată de actualul lider cecen Ramzan Kadîrov faţă de Vladimir Putin. Kadîrov, la rândul său, susţine cu zel războiul purtat de Putin împotriva Ucrainei şi lansează adesea mesaje belicoase la adresa altor ţări, mai ales împotriva Poloniei.   Belokiev spune că batalionul său a început să colaboreze cu localnici pentru a strânge informaţii despre mişcările „trupelor inamice”, tipurile de arme şi efectivele lor din Cecenia.

Nu este clar dacă luptătorii ceceni anti-Putin elaborează strategii împreună cu Kievul pentru a deschide un al doilea front, notează Fox News.   Rebekah Koffler, fost ofiţer de informaţii la Agenţia de Informaţii pentru Apărare (DIA, SUA), spune că acest anunţ ar putea face parte dintr-o strategie de a submina eforturile de război ale lui Putin în Ucraina, dar nici nu exclude ca opozanţii lui Kadîrov şi implicit ai Kremlinului să profite de situaţia din Ucraina pentru a lupta din nou deschis pentru independenţa republicii lor.

Un piscicultor din Ialoveni riscă să falimenteze din cauza pelicanilor

Mii de pelicani au venit pe lacurile din raionul Ialoveni. De câteva săptămâni aceste păsări bucură ochiul vizitatorilor, creând un tablou de nedescris pe apa lacului. Partea proastă e că pelicanii mănâncă peștele crescut de gestionarii bazinelor acvatice. Pierderile sunt imense, spun ei. Piscicultorii se văd nevoiți să-i sperie zi și noapte, cu artificii speciale sau să îi alunge cu barca, însă păsările vin iar și iar.

Un piscicultor din Ialoveni riscă să falimenteze din cauza pelicanilorFoto: moldova1.md

De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Mediului menționează că nu au un mecanism de reglementare în acest sens. Cert este că în lunile mai și iunie numărul pelicanilor pe teritoriul țării este în creștere. Aceste păsări aflate în Cartea Roșie sunt ocrotite de stat, transmite moldova1.md.

Sergiu Coval arendează lacul din satul Nimoreni de mai bine de patru ani. Atunci a și investit în creșterea puieților de pește. Și-a început afacere cu fiul său, însă de curând băiatul a decis să plece la muncă peste hotare.

„Am avut eu niște bani și i-am investit, banii de la nunta băiatului i-a investit aici. Am populat din abundență. A dat Dumnezeu niște ploi bune, a fost apă, iazul plin a fost, condiții foarte bune am avut pentru a crește peștele. Cu patru ani în urmă ei au fost aproximativ 400, 300 de capete, acum avem sunt în jur la vreo 3-4 mii de bucăți”, a spus piscicultorul.

Timp de patru ani, Sergiu Coval a investit peste un milion și jumătate de lei, iar acum munca i se risipește văzând cu ochii, spune antreprenorul.

„Cred că am pierdut lupta cu pelicanii. Ne gândeam că în toamnă trebuia să începem realizarea, dar cu părere de rău nu. După calcule minimum putea să fie 70 de tone. Ei fac și risipă mare. Când ei fac potcoava de a înconjura peștele, atunci peștele haotic nici nu știe ce să facă, el sare și pe mal. Imaginați-vă noaptea el sare pe mal, dimineața din el mult e mort. Cred că o să oprim activitatea”, a mai spus Sergiu Coval.

Contactat de Moldova 1, secretarul de stat al Ministerului Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că la minister acum nu există un mecanism pentru a ajuta antreprenorii aflați într-o astfel de situație, însă autoritățile sunt deschise pentru colaborare.

„Activitatea piscicolă este una economică, iar piscicultorii trebuie să întreprindă măsuri să-și asigure lacurile și pierderile. Astăzi la minister nu există un mecanism prin care am putea să calculăm prejudiciul păsărilor sau prejudiciul calculat din cauza păsărilor, dar suntem deschiși pentru discuții pentru a găsi un mecanism pentru a asigura piscicultorii și activitatea economică”, a explicat Gheorghe Hajder.

Pelicanii sunt cele mai mari păsări de la noi, având dimensiunea de 150-170 cm și cântărind peste 10 kilograme. În Republica Moldova, atât pelicanul creț, cât și cel comun, sunt incluși în Cartea Roșie ca specii în pericol de dispariție.

Cum a votat juriul din Moldova în finala Eurovision Song Contest 2024. Căror țări a oferit punctajele maxime

Sâmbătă, 11 mai, s-a desfășurat finala concursului muzical Eurovision Song Contest 2024. Tradițional, după evoluția tuturor artiștilor pe scena competiției, juriul din cele 37 de țări votează, de la 1 la 12 puncte, piesele participante.

În acest an, Republica Moldova a oferit cele 12 puncte Ucrainei, transmite Diez.

Mai jos, puteți vedea cum a votat juriul din Republica Moldova:
Ucraina – 12 puncte;
Italia – 10 puncte;
Croația – 8 puncte;
Elveția – 7 puncte;
Franța – 6 puncte;
Lituania – 5 puncte;
Portugalia – 4 puncte;
Israel – 3 puncte;
Luxemburg – 2 puncte;
Suedia – 1 punct.

La ediția din acest an, rezultate din partea Republicii Moldova au fost anunțate de către Doina Stimpovschii.

Ucraina, locul 3 la Eurovision 2024. ,,Mulțumim, Moldova pentru cele 12 puncte!”

Ucraina s-a clasat pe locul 3 la Eurovision Song Contest 2024. Artistele Alena și Yana au reprezentat Ucraina cu piesa Teresa & Maria și au stabilit un record unic la Eurovision 2024. Acest lucru are o semnificație istorică, transmite presa ucraineană: de 18 ani, Ucraina se califică constant în marea finală Eurovision!

Anul acesta, Ucraina a luat 12 puncte din partea Moldovei și Cehiei, iar 10 puncte au fost acordate de Franța.

Pasagerii unui avion, ținuți în aeronavă timp îndelungat pentru că nu le-a fost adusă scara pe care să coboare
Articolul anterior
China a scos tancurile în stradă pentru a proteja băncile de clienţii care vor să retragă bani. Imagini dramatice
Articolul următor