Este Oxana Carpievici, are 35 de ani, 160 cm şi 60 de kilograme.
“Fac shaping și am un stil de viață sănătos. Nu a fost însă mereu așa, pentru că am făcut parte din categoria oamenilor obezi. În adolescență obişnuiam să mănânc mult şi nesănătos. Oamenii m-au facut tot timpul să mă simt groaznic din această cauză, râzând de mine sau jignindu-mă. Am încercat tot felul de diete drastice slăbind doar pe moment. Problemele cu kilograme în plus au fost permanente, însă dupa ce am devenit mamă, acestea sau dublat.Ceea ce m-a motivat cel mai tare a fost faptul că acum aveam doi copiii cărora nu doream să le ofer un exemplu negativ. Nu doream ca ei să creadă că mama lor ajunsese o obeză, care-și plângea de milă în loc să facă ceva.În ianuarie 2012 aveam peste 110 kilograme, la 1.60 înălțime.O bună prietenă mi-a vorbit despre shaping. Am decis să vin în acest club UNICA Shaping care mi-a devenit o a doua casă. Am slăbit cu 50 kg! Acum nu depășesc 1800 kcal pe zi, mănânc legume, fructe și carne slaba. Mulțumesc antrenoarei Goma Ludmila care îmi acordă sprijin şi speranță în reușita mea. Dorința de a fi un exemplu pentru fiica mea, de frumusețe, ambiție şi caracter a fost mai mare decât dorința simplă de a avea plăcere de a mânca .”
Dacă ea este favorita ta, atunci trimite sms cu numărul 5 la 2120.
Marea finală a concursului ”Miss Shaping 2012” va avea loc pe 20 decembrie, orele 18.00, în incinta restaurantului ”Casa Sărbătorii” (teritoriul Moldexpo). Biletele pot fi găsite în toate filialele Unica Shaping Club (pentru detalii sună la numărul 069859657).
Luptătoarea Mariana Draguțan a cucerit medalia de bronz la Campionatul European
Luptătoarea Mariana Draguțan a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de la Bratislava, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS).
Ea a obținut două victorii în categoria de greutate 55 kg, cu Amory Andrich (Germania) și Roza Szenttamasi (Ungaria), fiind învinsă în semifinale de franțuzoaica Tatiana Debien, transmite realitatea.md.
La 65 kg, Irina Rîngaci a acces în finală unde se va duela cu Grace Bullen din Norvegia. Sportiva a trecut de Eniko Elekes (Ungaria) și Iryna Koliadenko (Ucraina).
YouTube limitează accesul adolescenților la videoclipurile de fitness
YouTube va limita pentru adolescenți recomandările la anumite videoclipuri de sănătate și fitness, inclusiv cele care „idealizează” anumite tipuri de corp. Utilizatorii cu vârsta între 13 și 17 ani vor putea în continuare să caute și să vizualizeze conținut legat de fitness, dar nu vor fi încurajați să vizioneze repetat videoclipuri similare, scrie digi24.ro.
YouTube spune că ia aceste măsuri din cauza preocupărilor că expunerea repetată la astfel de materiale îi poate determina pe tineri să dezvolte „credințe negative” despre ei înșiși, scrie BBC. Experții salută măsura, dar spun că trebuie să fie însoțită de o „discuție mai largă” despre fitness și sănătate pentru tineri. Algoritmul YouTube recomandă, de obicei, conținut similar pentru ca utilizatorii să-l vizioneze după ce au terminat un anumit videoclip, și afișează videoclipuri asociate pe o bară laterală. Platforma spune că acest lucru nu va mai fi oferit adolescenților atunci când vizualizează anumite tipuri de conținut, inclusiv: – videoclipuri care compară caracteristicile fizice și idealizează unele tipuri de siluete față de altele; – videoclipuri care idealizează niveluri specifice de fitness sau greutăți corporale; – videoclipuri care prezintă agresiune socială sub formă de lupte fără contact și intimidare.
YouTube a transmis că măsurile au fost luate după ce Comitetul consultativ pentru tineret și familie a constatat că „adolescenții au mai multe șanse decât adulții să își formeze convingeri negative despre ei înșiși atunci când văd mesaje repetate despre standardele ideale în conținutul pe care îl consumă online”. Cu toate acestea, restricțiile privind videoclipurile oferite vor fi posibile numai dacă utilizatorul este conectat la un cont YouTube și dacă a înregistrat o dată exactă a nașterii. Platforma nu are nicio modalitate de a verifica vârsta pe care utilizatorii pretind că o au. Dr Petya Eckler, lector superior la Universitatea din Strathclyde, care studiază relația dintre imaginea corpului și rețelele sociale, a spus că a salutat anunțul dat fiind „legătura dintre utilizarea rețelelor sociale de către tineri și percepția asupra corpului lor”. Dar ea a spus pentru BBC că trebuie luate mai multe măsuri. „Acest lucru ar trebui să meargă mână în mână cu o discuție mai amplă despre fitness și sănătate în cadrul familiilor și cu ideea că exercițiile fizice sunt o modalitate excelentă de a ne îmbunătăți sănătatea și bunăstarea generală și nu ar trebui făcută doar din motive de aspect”, a spus ea. YouTube a anunțat, de asemenea, noi modalități prin care părinții pot urmări activitățile copiilor lor pe platformă. Părinții își vor putea conecta conturile cu adolescenții din familie pentru a le vedea clipurile încîrcate pe platformă, abonamentele și comentariile și vor putea primi e-mailuri atunci când încarcă videoclipuri sau încep streamuri live. În mai, Ofcom le-a indicat firmelor de tehnologie să-și reformuleze algoritmii pentru a-i îndepărta pe copii de ceea ce a numit material „toxic”.
Cum să nu adaugi kilograme în plus de sărbători? Specialiștii de la ANSP vin cu recomandări
Perioada Sărbătorilor de iarnă poate determina aportul excesiv de alimente, comportamentul sedentar și consumul produselor bogate în calorii. Conform estimărilor, popoarele din regiunea europeană acumulează, de la mijlocul lunii noiembrie până la mijlocul lunii ianuarie, în jur de 0,5 kg, anunță Agenția Națională Pentru Sănătate Pulică.
Datele naționale indică la faptul că în rândul adolescenților și adulților rata obezității este în creștere. Astfel, potrivit datelor preliminare ale Studiului de evaluare a comportamentelor de sănătate la copiii de vârstă școlară (Health Behaviour in School-aged Children, HBSC), realizat în 2022, rata adolescenților supraponderali a crescut cu 4 puncte procentuale (de la 12% în 2018 la 16% în 2022), iar a celor obezi cu 1,4% (de la 3% la 4,4%).
Totodată, conform datelor din Raportul STEPS 2021 – Prevalența factorilor de risc pentru bolile netransmisibile în Republica Moldova, mai mult de 6 din 10 adulți erau supraponderali (63,9%), în creștere cu 8 puncte procentuale comparativ cu 2013 (55,9%).
Ținând cont de situația actuală, pentru a preveni creșterea ratei supragreutății în rândul diferitor grupuri de populație, dar și pentru a atinge ținta de zero creștere la rata de obezitate până în 2030, setată în Programul Național de prevenire și control al bolilor netransmisibile prioritare în Republica Moldova pentru anii 2023-2027, aprobat prin HG nr. 129/2023, îndemnăm populația să respecte recomandările descrise în cele ce urmează.
Respectați principiile de bază ale alimentației sănătoase
Aspectul cantitativ. Luând în considerare specificul sărbătorilor de iarnă, în care masa abundă în numeroase tipuri de bucate, majoritatea dintre care sunt hipercalorice, vă recomandăm să:
planificați din timp ce produse alimentare veți cumpăra și în ce cantități, pas care va preveni atât abuzul, cât și risipa de alimente;
mergeți la cumpărături odihniți, sătui, cu o rezervă suficientă de timp pentru a citi cu precauție etichetele produselor alimentare;
gătiți un număr limitat de bucate pentru masa de sărbătoare, ar fi recomandată cifra de 2+2+2, dintre care 2 tipuri de salate, preferabil din crudități, 2 tipuri de gustări reci și 2 tipuri de gustări calde;
evitați abuzul de alcool – potrivit OMS, o cantitate sigură de consum a alcoolului nu există;
nu omiteți mesele principale în zilele de sărbătoare, pentru a nu consuma cantități mari de alimente seara târziu sau noaptea.
Aspectul calitativ. Pe masa de sărbătoare se pot regăsi frecvent produse bogate în calorii, sare, zahăr și grăsimi, dar sărace în nutrienții esențiali necesari organismului. Pentru a preveni această situație, vă recomandăm să:
puneți pe masă produse bogate în nutrienți, precum peștele și carnea proaspăt preparate, fructele, legumele, verdețurile, cerealele integrale și produsele din ele, nucile, semințele și produsele lactate;
optați pentru o varietate de produse, ceea ce presupune să gătiți zilnic, în cantități mici;
prioritizați salatele asezonate cu ulei nerafinat, presat la rece sau iaurt în locul celor cu adaos de maioneză;
evitați consumul abuziv de sare, zahăr și grăsimi saturate. Rețineți că OMS recomandă consumul zilnic a nu mai mult de 25 g de zahăr, 5 g de sare, 20 g de grăsimi saturate și 0 g de acizi grași TRANS;
alegeți să gătiți acasă și să evitați la maxim produsele ambalate, gata preparate din comerț;
aveți pe masa de sărbătoare apă plată și băuturi neîndulcite, excluzând la maxim băuturile carbogazoase și sucurile, inclusiv cele proaspăt stoarse.
Practicați activitatea fizică
Pentru a preveni acumularea kilogramelor în plus, una dintre cele mai eficiente strategii este echilibrarea zahărului din sânge (a glicemiei). Cu cât mai stabilă și lipsită de fluctuații este glicemia, cu atât mai mic este riscul de adaos a kilogramelor. O metodă de echilibrare a glicemiei este practicarea efortului fizic la scurt timp după masă (15-20 minute). Iată ce puteți face:
nu stați la masă încontinuu, acest obicei promovează abuzul alimentar și acumularea kilogramelor în plus de sărbători;
pregătiți un program de activități pentru oaspeții Dvs. Sărbătorile nu sunt doar despre mâncare, ci și despre amintiri.
mergeți la pas timp de 10-15 minute. Conform cercetărilor disponibile, această practică v-ar putea reduce glicemia cu 3-27%.
respectați recomandările OMS în perioada sărbătorilor: 150-300 minute de activitate fizică de la moderată la intensă pe săptămână și exerciții ce ar implica grupele de bază de mușchi cel puțin de două ori pe săptămână.