Ți se întâmplă adesea să nu prea îți placă imaginea din oglindă, iar după celulită burtica este următorul impediment către o siluetă perfectă. James Duigan, antrenorul personal al unor vedete precum Heidi Klum și Rosie Huntingdon, a explicat pentru cotidianul britanic Daily Mail care sunt cele mai frecvente
Tipuri de burtă
și metodele prin care poți scăpa de ea.
Așa că ai de unde lua notițe!
Roata de rezervă!
Este burta generoasa pe care o întâlnim la persoanele cu exces mare de greutate. Grăsimea, care este moale, s-a instalat pe toata talia, dar și pe coapse, posterior. Din fericire, este cel mai ușor de îndepărtat pentru că este provocată de obiceiurile proaste. Daca ai o „roată de rezervă” înseamnă că duci o viață sedentara și ești dependentă emoțional de dulciuri și alți carbohidrați.
Cum scapi de acest tip de burtică?
– Uiți complet de consumul băuturilor alcoolice.
– Mănânci legume, fructe, carne slabă, pește – totul gătit cât mai natural. Nu trebuie să-ți numeri fiecare calorie ci doar sa mănanci curat și sănătos.
– Fă cât mai multe exerciții pentru talie .
– Când ai nevoie de o consolare sau o metodă de relaxare, caută alte modalitați decât mâncatul.
Burtă de stres!
La acest tip de burtică, grăsimea se află, în special în zona buricului, mai puțin pe lateral. Este tipică persoanelor perfecționiste, anxioase, care își fac multe griji și sunt ocupate, care de cele mai multe ori sar peste mese, mănâncă fast food. Aceste persoane de regulă au și probleme digestive, cum ar fi sindromul colonului iritabil, constipație sau balonare, care fac burtica și mai mare. La atingere, abdomenul este mai degraba tare.
Cum scapi de acest tip de burtică?
– Dormi pe săturate – lipsa somnului îți afectează sistemul hormonal, inclusiv acei hormoni care regleaza pofta de mâncare.
– Găsește o modalitate de a combate stresul.
– Fă sport, dacă nu apuci să mergi la sală, îți poți găsi câteva minute pentru exerciții la domiciliu.
– Consumă alimente bogate în magneziu, care au efect antistres – legume cu frunze verzi, nuci, alune.
– Caută diferite modalități sănătoase de a te relaxa.
Burtă mică și joasă!
Mergi la sală și te alimentezi sănătos, cu toate astea nu reușești să scapi de colăcelul situat în partea de jos a abdomenului, deși acesta este destul de mic, dar îndeajuns de mare încât să se vadă. S-ar putea să fii o femeie foarte ocupată și chiar dacă ai grijă de tine, ai intrat într-o rutină care nu solicită corpul îndeajuns de mult încât să te scape de burtică. Prea multe abdomene realizate incorect îți suprasolicită mușchii spatelui și îți strică ținuta și astfel te pomenești că ajungi să ai o poziție greșită cu spatele curbat în interior și abdomenul în față.
Cum scapi de acest tip de burtică?
– Consumă multe fibre și alimente ușor de digerat ca să eviți problemele digestive.
– Bea multă apă și mănâncă alimente cu rol antiinflamator – cele care conțin grăsimi omega 3.
– Nu te axa doar pe abdomene în timpul sportului, poți realiza și alte exerciții care te ajută să ai un abdomen ferm.
Burtă de mămică!
Ai născut destul de recent și nu prea mai timp pentru tine. Ai început rapid un program de exerciții ca să scapi de burtă iar faptul că nu dispare te necăjește și stresează în același timp. Acestă stare nu te lasă să slabești cum trebuie și așa intri într-un cerc vicios.
Cum scapi de acest tip de burtică?
– Dacă ai născut de curând, așteapta 2-3 luni înainte să începi exercițiile.
-Mănâncă pește. Grăsimile bune din pește te ajută să arzi grăsimea corporală. Dacă nu poți mânca pește zilnic, ia un supliment cu ulei de pește.
– Include în alimentația ta și alte tipuri de grăsimi bune, cum ar fi cele din nuci, alune, semințe de in și ulei de măsline extravirgin.
– Întărește muschii planșeului pelvin prin exerciții Kegel, pentru că acestea sunt mai mult decât necesare după naștere.
– Chiar dacă ești mămică, ai grijă de tine și în special odihnește-te suficient.
Burtă balonată!
Ai o siluetă zveltă, dar burtica îți face probleme. Deși dimineața este plată spre după-amiază începe să crească din cauza balonării. Cel mai probabil suferi de o intoleranță alimentară nedescoperită sau digestia ta este lentă din cauza alimentelor care nu priiesc stomacului tău.
Cum scapi de acest tip de burtică?
– Încearcă să îți dai seama ce alimente îți provoacă starea de balonare. Poate fi vorba de gluten (făinoase), lactate etc. De pildă pentru a vedea dacă ai intoleranță la gluten scoate toate făinoasele din dietă timp de o săptămână și observă efectele. Dacă nu se întâmplă nimic, elimină lactatele și tot așa.
– Consumă cât mai multe legume, fructe, pește și carne slabă.
– Ca să ai o digestie mai bună ia un mic dejun bogat, iar seara o cină foarte ușoară. Mestecă bine și bea multă apă pe parcursul zilei.
– Dupa fiecare masă, fă o plimbare usoară.
– Combină alimentația ușoară cu exercițiile de shaping pentru talie, realizate chiar la domiciliu.
Informație adaptată după: http://sanatate.bzi.ro