A aruncat 12 kg. Dacă ne bazăm pe calcule matematice, Geta cântăreşte astăzi 68 de kg. Cu 4 kg mai puţin decât luna trecută. Este un rezultat, care o mobilizează, deşi mai are clipe, când s-ar părea că este la un pas să cedeze. În astfel de căderi este salvată de clopoţel. Specialistul de proiect Galina Tomaş, intervine cu doza de mobilizare.
”La antrenament este tot mai activă. Se simte mai uşoară. Era clar că vom înregistra progres încă din primele zile.”
Fie vorba între noi, acum o lună am prins-o pe Galina Tomaş, mai puţin încrezătoare într-un succes neîntârziat.
Geta se lăsase momită de gustoşenii şi nu arăta la cântar rezultatele aşteptate.
”Putem vorbi de o stagnare. Ne-am oprit la 72 kg. În cazul, în care Geta avea să fie mai conştiincioasă, ajungeam la 70 de kg. Eu îmi imaginez că ea se mai înfruptă din dulciuri, şi nu doar dintr-o bucată de tort. Astăzi mi-a zis că a mâncat 8 nuci. E prea mult, de aceea procesul de scindare a grăsimilor e tot mai încetinit.”
Geta, motivată şi mai mult, prin complimente
”Am avut o serie de concerte. Nu mă simţeam obosită, ba dimpotrivă lumea spunea că sunt exagerat de activă. Auzeam doar exclamaţii de genul: ”Geta, tu nu te mai opreşti, sari întruna, de unde atâta energie?
Când eram mai plinuţă, era dificil să mă mişc în scenă, să respir. Acum sunt mai plină de puteri, pot munci la nunţi şi petreceri fără nici un fel de probleme. Apropo, nu mă mai dor picioarele.
Eram după a treia nuntă. Dimineaţa, am în faţă un tort enorm, foarte apetisant. Atunci mi-am zis: ”Oare chiar nu merit eu măcar o bucăţică, după 3 nunţi muncite? Oare nu e cazul să-mi fie milă de mine ?”
Se apropie de mine chelnerul – şef cu mesajul: ”Doamnă Geta, nu ştiu ce s-a întâmplat cu dvs., dar arătaţi în ultimul timp foarte bine. Nu că aţi fi arătat altfel până acum. Dar s-a schimbat ceva. Şi atunci am zis că nu mă mai ating de tort.
Din cauza unui program foarte solicitant, copiii sunt cei care suferă, rugându-mă să mai stau ceva timp cu ei.”
Experimentul e pe ultima sută de metri. Te aşteaptă ultimele sfaturi şi cercetări din timpul antrenamentelor.
Geta mai are de slăbit 8 kg. Noi credem în ea!
Text: Olga Chirică