Abdomenul poate fi plat sau poate fi un colac salvator. Felul în care arată acesta îți aparține doar ție. Anterior ți-am ”prescris” câteva exerciții pe care le poți face la birou și care îți antrenează fesele. Acest set de exerciții îți garantează rotunjimi irezistibile, dacă le practici cu regularitate. Abdomenul poate căpăta conturul dorit, prin câteva exerciții simple, dar pentru aceasta e bine să știi că…
Mușchii abdominali sunt mai dificili de antrenat decât mușchii coapselor și a feselor. Aceasta se întâmplă din cauza predispunerii fiziologice a femeilor de acumulare a grăsimilor în această zonă. Dar, puține dintre noi, cunoaștem că grăsimea adunată de femei în regiunea abdomenului se depune rapid și în jurul organelor interne. De aceea, doamnele și domnișoarele trebuie să depună efort dublu pentru a scăpa de aceste celule adipoase.
Acum urmează să deprinzi câteva exerciții cu dificultate redusă, destinate antrenării abdomenului, care însă te vor ajuta să dai jos câțiva centimetri din jurul taliei.
Exercițiu pentru toți mușchii abdomenului
Citind aceste rânduri îndreaptă spatele și relaxează umerii. Expiră tot aerul, contractând mușchii abdominali puternic. Reține respirația, numără până la cinci, după care inspiră lent pe nas, în acest timp simțind rotunjirea bdomenului asemeni unui balon. Încearcă să nu inspiri cu pieptul, dar să conduci aerul în stomac. După care expiră până simți contracția mușchilor abdominali. Acest exercițiu te va ajuta să-ți antrenezi atât mușchii abdomenului, cât și să căpeți o stare de bine datorită oxigenării intense. Repetă acest exercițiu zilnic, cu o durată de 2-3 minute, după care adaugă câte un minut în ficare zi, ajungând la 10-15 minute.
Antrează mușchii abdominali drepți
Dacă exercițiul anterior nu atrage priviri, atunci în acest exercițiu există pericolul ”contaminării” și a celorlalți colegi de birou cu dorința arzătoare de a avea un abdomen plat. Așadar, păstrând spatele drept, ține-te de ambele brațe de scaun în parte de jos a acestuia. Unește picioarele (genunchii și gleznele). Expirând ridică ambele picioare spre trunchi iar inspirând coboară-le. Repetă exercițiul de 20 de ori, ia o pauza de 5-10 minute, după care repetă de încă 20 de ori.
Spune ”da” unui mod de viață sănătos, exercițiilor zilnice și unui corp frumos! Doar atunci te vei simți în armonie.
https://unica.md/adevarul-despre-grasimea-abdominala/
Text: Rada Baltag