Dacă îți întrebi prietena ce mai face, printre răspunsuri vei auzi numaidecât: ”încep să slăbesc!”. Acest răspuns este valabil indiferent de perioada anului. Dar,există momente când începe o adevărată epidemie a slăbitului și încercarea diferitor metode pentru a scăpa în timp record de câteva kilograme: sărbătorile de iarnă și vacanța de vară. Totuși înainte de a-ți pune la încercare nervii și sănătatea, e bine să știi că…
Trebuie să înțelegi exact ce-ți dorești: cifrele cântarului să arate mai puțin sau să încapi în rochia mult visată? Pe cât de apropiate sunt ambele dorințe, pe atât de diferită este semnificația acestora.
Așadar, dacă te afli în rândurile celor, care-și doresc văzut rezultatul, atunci ar fi cazul să mănânci o singură dată în zi (timp de 3-4 zile) și să faci puțină mișcare (30 minute per zi). Nu vei micșora cantitatea de grăsimi! Dar, în schimb vei elimina excesul de lichide și vei avea o curățare intestinală, ceea ce este echivalent cu detoxifierea. În felul acesta vei vedea la propriu cum cifrele cântarului îți arată cu 2-3 kilograme mai puțin. Dar! Această mică bucurie îți aduce mai multe surprize: stres, simțul foamei este mereu prezent, oboseală, slăbirea imunității etc. Și, în plus nu-ți garantează că vei îmbrăca rochia dorită.
A slăbi inteligent înseamnă să ai răbdare și să faci mai multe decât în primul caz. De aici și rezultatele sunt pe măsură: topești celulele adipoase și îmbraci haine cu una-două mărimi mai mici. Aceasta presupune timp, 2-3 luni, pentru ca mușchii să se tonifice,corpul să-și schimbe conturul, circulația sanguină să se îmbunătățească, iar tu într-un final să radiezi de fericire.
De asemenea trebuie să știi că reușita în pierderea greutății mai depinde și de cât timp lupți cu kilogramele în plus. Dacă războiul cu ”colăceii” din jurul taliei durează mai bine de șase luni, atunci te anunț că organismul tău s-a adaptat acestei stări și acum surplusul de kilograme este considerat a fi de al casei. Din această cauză eforturile de a slăbi în timp scurt se rezumă la zero.
Sper că acum înțelegi de ce toate încercările de a te transforma în degețica peste noapte rămân doar la stadiul de încercare.
Text: Rada Baltag