Este renumit ca fiind un burlac convins, chiar dacă a petrecut 23 de ani alături de Liliana Ştefan fără a oficializa relaţia. Această femeie i-a dăruit trei copii, însă niciodată liderul trupei Holograf, Dan Bittman, nu i-a făcut în public declaraţii de dragoste celei pe care o iubeşte şi despre care susţine că e … jumătatea lui.
Ceea ce sunt acum e sută la sută meritul familiei. Până să facem primul copil, nu conta absolut nimic, n-aveam casă, n-aveam mașină, stăteam cu chirie. Nici acum nu contează materialul într-o mare măsură dar, datorită copiilor, a trebuit să mă aliniez statutului de familist.
Acasă nu sunt vedetă și nici nu vreau să fiu. N-aș vrea ca personalitatea copiilor mei să fie influențată de faptul că eu am o meserie la vedere. I-am făcut să înțeleagă că meseria lui tata este ca oricare alta și nu am vrut să le știrbesc în nici un fel personalitatea. În ceea ce o privește pe Liliana, mi-am ales un om pe măsură. Cred că asta se întâmplă. La un moment dat, ne găsim jumătățile.
Prima dragoste… Eram în clasa a şaptea şi m-am îndrăgostit de o colegă nouă. Am fost prieteni buni şi am împărtăşit o dragoste copilărească, platonică. Ţinem legătura şi acum, vorbim din când în când. Ea este medic în Germania şi este căsătorită.
Încerc să petrec cât mai mult timp cu familia. Mergem în mici excursii, cea mai recentă fiind în Austria, unde am petrecut câteva zile extrem de plăcute şi de relaxante. Când nu plecăm undeva, ne place să stăm acasă, împreună. Nu este necesar să facem ceva special ca să ne simţim bine.
Sarea şi piperul relaţiei… Înţelepciunea… ei.
Reguli acasă… Sunt dificil, dar mă tratez.
Eşti bărbatul unei singure femei? De ce ar trebui să fiu? Aşa e modern mai nou?
O melodie din repertoriul Holograf dedicată iubitei: „Cât de departe”…
Când o vei duce la altar pe Liliana? Până în 2022 vă rog să staţi liniştiţi.