Există mai multe tipuri de bărbați, după cum există și mai multe tipuri de pantofi, pantaloni sau haine. Și probabil mulți din ei nu stau mult pe gânduri în fața dulapului, ci pun mâna pe cămașa de pe primul umeraș, iau blugii de pe fotoliu, și verifică fugitiv starea vremii înainte să se hotărască asupra încălțărilor și a necesității de a adăuga un pulover sau o jachetă.
s-a aventurat din domenul fotografic, care de altfel îl execută cu mult professionalism, în cel al designului vestimentar. Mai exact, a început conceperea unor modele noi și unice de cravată. Pentru a-I afla povestea, mi-a luat ceva timp. Fotograf de profesie, pe Alexandru greu îl prinzi la un moment de relaxare. Mi-a luat aproape jumate de an să aflu de unde a pornit aventura lui spre crearea modelelor diverse de papioane, cravate și batiste făcute manual, din stofă aduse tocmai din Italia.
Totul a pornit din dorința de a demonstra că indiferent cărui mediu profesional aparții, merită să încerci să-ți construiești ținuta începând de la cele mai expresive elemente vestimentare: o cămașă și o cravată.
Recunoaște că în ținuta unui bărbat, calitatea și confortul au un loc de frunte. Poate de asta a ales să coase modelele în Italia, tara fashionului. Și nu a ales oricare croitor, ci pe cel cu o experiență de peste 40 de ani în domeniu. “Modelele sunt versatile și unice. Folosesc doar materie primă naturală și mă strădui ca modele să nu se repete, astfel clientul să nu se simtă stânjenit când va vedea același model la un alt bărbat.”
Nu s-a așteptat la un așa record de cumpărări, primele 100 bucăți s-au vândut foarte repede, așa că a început să lucreze la o altă colecție. Iar mai nou se gândește să vină și cu o colecție de cămăși și pantaloni:” Un bărbat care nu se simte în largul lui într-un costum nu va avea niciodată o imagine convingătoare. De aceea pantalonii costumului pot fi înlocuiți cu versatilii chinos, într-o culoare neutră, pantofii de tip brogue sau loafer pot scoate clasicii Oxford din ecuație, iar un cardigan cu revere este o alternativă accesibilă la sacou. Important e să nu schimbi mai mult de una sau două piese clasice.”
Mai multe modele puteți vedea accesând pagina de facebook: Sandro Livv-Ghidul Bărbatului Modern