În spatele oricărui bărbat este o femeie. În spatele oricărui pictor este o muză. În spatele pictorului Dumitru Balica este femeiea-muză. Tristă sau veselă, tăcută sau plânsă, dar practic întotdeauna dezgolită frumos. Nu caută muza în femei, ci femeile trec ca o muză prin viața și talentul lui Dumitru Balica. Printre oameni și culori se simte cel mai bine, pentru că adâncimea sentimentelor le redă cel mai bine pe pânză. Printre acorduri de primăvară, am surprins o nouă expoziție în culori de flori și… mărturisiri despre femeia în culori ale pictorului Dumitru Balica.
Cât timp îți ia să dai culoare unei femei pe pânză?
Nu știu dacă aș putea spune cu exactitate cât îmi ia să pictez un tablou. Nu am să greșesc dacă am să spun că o pictură poate fi creată între o zi și 16 ani. Eu pot să reușesc într-o zi, două sau o săptămână, să dau viață unui tablou, în dependență de inspirație. Totodată se poate spune că am lucrat la ea 16 ani, pentru că anume de atâta timp am avut nevoie să ajung să o pot picta. În acești ani am mirosit culorile, am studiat tehnicile și stilurile, deci am contribuit continuu ca lucrarea mea să poată reda o parte din interiorul meu.
Cum o pânză albă se transformă într-un omagiu adus femeii?
Când ceilalți văd în fața lor o pânză albă, eu văd deja tabloul, adică schița. Niciodata pânza din fața mea nu este curată. Când mă apropii de ea deja am în cap ceea ce trebuie să fie acolo, adică cam 60 la sută din tablou este practic finisat. Eu pot să mă uit la tablou și să numerotez ce și unde va fi și chiar să-i dau un titlu. Doar 10 la sută din toată lucrarea ține de partea tehnică, care contribuie la finalizarea ideii mele.
De unde culegi inspirația?
Fiecare găsește sursa de inspirație reeșind din principiile personale și tendințele tradiționale sau netradițiionale abordate. Eu am fost mereu atras de frumusețea și necunoscutul unei femei. Femeia este slăbiciunea și inspirația mea! O femeie care mă atrage, mă inspiră și vreau să redau cumva acel sentiment prin culori. Da, nu sunt deosebit prin faptul că sunt inspirat de femeie, dar ceea ce mă deosebește de alți pictori este sentimentul care îl redau prin chipul femeiei.
Ce reprezintă femeia pentru pictorul Dumitru Balica?
Și pentru pictorul și pentru bărbatul Dumitru Balica, femeia este o sursă de inspirație, o stare sau o emoție. Femeia este un echilibru psihologic și fizic. Ea este viață și procreare. Femeia este culoarea din viața bărbatului!
Cum este femeia-model pentru tine?
Nu am un model! Modelul poate fi imaginar sau chipul unei persoane concrete. Eu expun sentimentul, trăirea sau emoția.
Ai o pictură dedicată logodnicii tale?
Da… i-am daruit un tablou de ziua mea. Prin el i-am redat sentimentele mele și trăirile din această perioada frumoasă a relației noastre.
Cum sunt primite de public picturile în nud?
Cineva vede într-o lucrare de a mea un nud vulgar, altcineva vede o pasiune, o atracție sau o stare. Totul depinde de perversitatea fiecăruia și modul de gândire. Majoritatea oamenilor au o viziune îngustă, o mentalitate conservată și nu pot accepta libertatea de exprimare mai îndrăzneață decât cea cu care au fost obișnuiți până acum. Ok, eu nu fac doar nuduri sau tablouri cu tentă erotică, pentru că există rigori și în pictură.
Cererea de picturi în care apare femeia este mai mare la noi sau peste hotare?
Am rămas uimit, când o familie din Republica Moldova a venit la mine și a procurat mai multe lucrări, oferindu-mi un preț chiar mai mare decât îl stabilisem eu. Am vândut picturi în Italia, România, Turcia, America, Belgia, Spania, Germania. Nu e vorba de țară și nici de preț. Totul depinde de principiile de viață și dorințele oamenilor. Dacă cineva își dorește un tablou, va economisi în altă parte și-l va cumpăra. Dar dacă dorința lui este doar ”de formă”, atunci va găsi 1001 motive și justificări pentru a nu-l cumpăra. Când o femeie vrea un inel cu diamante sau o blană, ea face tot posibilul să își cumpere obiectul dorit, chiar cu riscul de a-și refuza alte lucruri. Așa și un om care apreciază arta! Dacă vrea un tablou, va face tot posibilul să îl aibă.
Picturile tale variază între 550 și 4500 de euro. Nu este cam scump pentru Republica Moldova?
Fiecare tablou este o parte din mine! Eu investesc în el timp, emoții și cea mai bună dispoziție. Prin fiecare pictură aduc celui care îl privește o provocare sentimentală. Și atunci prețul pe care îl pun este doar simbolic în raport cu ceea ce cheltui eu.
Fiecare pictură are o poveste sau povestea este redată prin tablou?
Categoric. Fiecare pictură are o poveste! Doar că cel care privește un tablou vede o poveste diferită de cea a pictorului. Un tablou fără o poveste nu are viață! Pictura este o legătură dintre vizual și poveste. Atât timp cât noi trăim, iubim, avem sentimente vor exista povești și respective vor fi redate prin culoare!
Natalia Bodiu