Ionel Manciu, împreună cu colega sa de Universitate, Kaoru Wada, au susținut un recital de pian și vioară la Filarmonica Naţională “Serghei Lunchevici”. Fratele lui Alexandru Manciu își face studiile la o Universitate din Marea Britanie. „Omul cu vioara”, așa cum este numit în cele mai multe cazuri, ne-a povestit cum e să înveți peste hotare și care sunt planurile lui de viitor.
Îmi fac studiile la Londra. Este foarte interesant pentru că la conservatoarele din Europa învață studenți adunați de pe tot globul pământesc. Așa că ai posibilitatea nu doar să cunoști oameni din diferite țări, dar și să compari tradițiile, obiceiurile, modul de viață, felul de a vorbi, de a cânta și a dansa.
Primesc bursă, de aceea mă descurc foarte bine într-un oraș atât de mare. Nu mi se plătesc doar studiile, dar și întreținerea.
Principalul impediment atunci când am mers la studii peste hotare a fost limba engleză, cu toate că o învățasem și o cunoșteam. Când ajungi la fața locului, totul este mai dificil… e un șoc din toate punctele de vedere. Pentru că acolo ești singur, părinții sunt departe și trebuie să contezi doar pe tine. Din această cauză, mi-a și fost greu să mă acomodez, mai ales fiind o persoană timidă. Însă, cu timpul, m-am descurcat și acum mă simt bine, de asta și rămân să fac masteratul acolo.
Cât sunt tânăr, îmi doresc să cânt pe toate scenele lumii, așa cum o fac muzicienii consacrați. Iar pe la 50 de ani, vreau să mă reîntorc în țară și să dau lecții de vioară la Liceul „Ciprian Porumbescu”, acolo unde mi-am făcut și eu studiile.
Acum mă pregătesc de alte două concerte, tot acasă. Voi avea un recital de muzică în limba engleză în cadrul unui concert susținut de Ambasada Marii Britanie, după care voi cânta în cadrul unui concert de-al maestrului în artă, Ghenadie Ciobanu.
- Text: Mihaela Sorocean