Nu ai reuşit să pleci în vacanţă vara aceasta, dar dorul de odihn
ă şi relaxare la maxim este tot mai mare? Atunci a venit timpul să îţi pregăteşti valiza să-ţi alegi destinaţia unde vrei să mergi. Şi cum oraşele sunt goale în această perioadă, există unele locuri care se dezvăluie în toată splendoarea lor. Fie că optezi pentru o călătorie la malul mări sau în locuri cu încărcături istorice impresionante, fie că evadezi doar pe câteva zile într-un loc magic, cert este că aceste destinaţii ies din tiparele vacanţelor clasice. De aceea, unele dintre ele nu sunt pentru orice buzunar, însă promit să aducă o toamnă de neuitat.
Îţi propunem 5 destinaţii pentru vacanţa ta.
MÜNCHEN / GERMANIA
Iarna este frumoasă oriunde te-ai afla, dar cu siguranţă nu vrei să-ţi petreci concediu sau vacanţa în locuri obişnuite. Aşa că destinaţiile europene sunt şi în acest sezon opţiunea ta numărul unu. Prima destinaţie care îţi face cu ochiul este oraşul german München, care îţi poate deschide mica vacanţă cu Oktoberfest, festivalul tradiţional al berii, celebru în întreaga lume. Temperaturile sunt destul de generoase pentru a te bucura din plin de tradiţiile germane şi a savura din plin băutura în aer liber. Festivalul durează de la mijlocul lunii septembrie până în octombrie, aşa că ai timp să ajungi acolo.
An de an, peste cinci milioane de persoane, participă la acest eveniment, iar în total se consuma aproximativ şapte milioane de litri de bere la fiecare ediţie. Dacă te tentează această idee şi vrei neapărat să nu ratezi mica vacanţă pe tărâmul german, atunci trebuie să scoţi din buzunare începând de la 500 de euro.
IORDANIA
Chiar dacă vara temperaturile medii ajung până la 36 de grade Celsius, anotimpurile perfecte pentru o vizită în Iordania, sunt toamna şi primăvara. O dată ajuşi pe tărâmul Mării Roşii, vei rămâne impresionată de paleta de culori combinată din roşul mării, cu albul Ammanului şi auriul deşertului. Şarmul de neuitat al Iordaniei este generat nu doar de comorile unice şi peisajul magic, dar şi de obiectele culturale inedite şi ospitalitatea de invidiat a locuitorilor.
Pe lângă aceasta poţi vizita şi un şir de locuri sfinte precum, Muntele Nebo, Mukawir sau Anjara. După lungile plimbări şi “delectarea” cu cele mai frumoase locuri ale Iordaniei, te poţi alinta şi relaxa la cele mai întrebate spa-uri din staţiunea balneară din Aqaba, la Marea Roşie, sau la cele de la Marea Moartă. Pentru o călătorie de vis în Iordania de aproape o săptămână, trebuie să scoţi din buzunare de la 1.100 de euro, cu zborul şi taxele incluse.
IRAN
Numai citind acest nume, gândurile îţi zboară la tot ce vrei, numai nu la destinaţia perfectă pentru vacanţa ta. Dar uite că Iranul totuşi ascunde o istorie impresionantă, iar cei care au curiozitatea să o descopere, pot merge fără ezitare. Toamna este sezonul cel mai potrivit, pentru a călători în Iran, din cauza temperaturilor blânde ce îţi dau şansa să te bucuri din plin de această vacanţă.
O călătorie în această ţară este o întoarcere în timp, într-unul dintre cele mai mari imperii ale lumii, cel persan. O data ajunsă acolo nu trebuie să ocoleşti locurile precum Persepolis, Teheran, dar şi Ispahan, Shiraz, capitala regiunii Fars, care a dat şi numele limbii vorbite în Iran (farsi). Pentru o călătorie de două săptămâni, trebuie să achiţi în jur de 1.700 de euro. Această sumă înclude transportul, cazarea, taxa de viză şi deplasările interne.
INDIA ȘI NEPAL
Aici toamna este anotimpul cel mai indicat pentru o vacanţă de vis, îndeosebi în lunile ocombrie şi noiembrie. Aceste luni reprezintă sezonul de vârf pentru turism în India. Alții o mai numesc și Pământul lui Dumnezeu, pentru că natura acestei țări oferă o priveliște impresionantă prin complexul bogat de plantații de cafea sau ceai și păduri pline de diferite specii de plante și copaci.
De la râul sacru Gange, la impunătorul Taj Mahal sau la apropierea de „Acoperişul lumii”, Himalaya, o vacanţă în India şi Nepal este ceea ce ai visat dintotdeauna. Pentru turişti aceste destinaţii reprezintă un adevărat „cocktail cultural”. Iar preţul unei asemeni călătorii porneşte de la 2.200 de euro.
CHINA
Specialiştii spun că cel mai bun anotimp în care poţi călători în China, este toamna. În acestă perioadă a anului, nu mai e atât de cald, iar temperaturile sunt destul de suportabile pentru lungile plimbări pe străzile Beijingului. Capitala Chinei adăposteşte importante instituţii culturale: Muzeul Istoriei Chineze, Biblioteca Naţională din Beijing, Muzeul Palatului – care deţine cea mai variată colecţie de obiecte culturale dintre toate muzeele din ţară etc. Călcând pe tărâmul chinez nu trebuie să ocoleşti nici Piaţa Tianamnem – cea mai mare piaţa centrală din lume, Templul Raiului – cel mai mare complex pentru sacrificii din lume, Orasul Interzis – cel mai mare şi cel mai bine păstrat palat imperial şi Opera din Beijing, care are o vechime de peste 200 de ani şi mii de piese ce acoperă toată istoria Chinei.
Să nu uităm nici de cel mai dezvoltat oraş din China, Sanghai. Aici poţi vizita Concesia franceză şi fosta aşezare internaţională, Bund-ul, Cartierul ultramodern Pudong, Turnul Jin Mao – al treilea cel mai mare zgârie-nori din lume, Oraşul vechi şi Grădina Yuyuan. O vacanţă în China, care include nu numai o vizită în capitala Beijing, ci şi în Shanghai şi în Taiwan sau Tibet şi Macao, porneşte de la aproximativ 2.800 de euro de persoană pentru transportul cu avionul şi cazarea la hoteluri de 3 şi 4 stele.
Alege-ţi destinaţia care te tentează cel mai mult şi aşteptăm să ne povesteşti cum a fost vacanţa ta din această toamnă!
Text: Cristina Mihalachi
O nouă destinație turistică pentru moldoveni: de la Marea Mediterană la misterele pustiului Sahara
Timp de o săptămână am călătorit prin Tunisia ca să descoperim cultura, istoria și destinațiile turistice ale acestei țări. Ne-am relaxat pe plaje, am vizitat orașe, muzee și ne-am luat o doză de adrenalină în pustiul Sahara. Am interacționat cu localnicii, angajații hotelelor, bucătarii, artizanii, comercianții, autoritățile locale ca să-ți oferim o informație veridică și vastă despre această țară.
Ne-am aventurat în această călătorie fascinantă (un grup de jurnaliști moldoveni), pentru a descoperi frumusețile cunoscute și necunoscute ale Tunisiei. Prin intermediul operatorului de turism Join UP! Moldova, călătoria noastră a fost organizată până în cele mai mici detalii. Astfel, am reușit să savurăm din plin diversitatea culturală, peisajele spectaculoase și bogăția istorică a acestei țări nord-africane.
Mai ales, că din această vară, moldovenii pot beneficia de zboruri directe din Chișinău către Tunisia, durata zborului este în jur de 3 ore. În plus, Join UP! Moldova vă propune sejururi în hoteluri de patru și cinci stele cu sistem all-inclusive, oferindu-vă astfel, o experiență confortabilă și de neuitat, la prețuri accesibile.
Întâmpinați pe Aeroportul Enfidha-Hammamet cu ospitalitatea tipică tunisiană.
Primul contact cu Tunisia a fost Aeroportul internațional Enfidha-Hammamet, un important punct de acces pentru turiștii care vizitează regiunea și stațiunile din apropiere. După ce am trecut de verificarea pașapoartelor și ne-am luat bagajele, am ajuns în sala de așteptare, unde era puțină agitație: doi domni se chinuiau să așeze perfect un panou cu Join UP!, o doamnă punea niște cutiuțe colorate pe o măsuță (era desertul tradițional tunisian, pe care l-am primit în dar la intrarea în țară), alt domn cu un zâmbet larg, ne-a întrebat dacă poate să facă poze pentru site-ul aeroportului. Era un fel de bucurie în tandem cu ospitalitate, atunci am înțeles că nu cunosc nimic despre această țară, chiar dacă am citit câte ceva despre istoria și cultura ei. Acești oameni ne-au făcut să ne simțim oaspeți importanți în casa și țara lor.
La ieșirea din aeroport, eram așteptați de Macram, șoferul microbuzului (era o curățenie ideală în autovehicul!). Acesta a și fost principalul mijloc de transport în călătoria noastră, mai târziu am înțeles că Join UP! colaborează cu Carthage Tourism & MICE din Tunisia, pentru a asigura turiștilor o călătorie confortabilă și un sejur fără griji.
Prima destinație Sousse – una dintre cele mai populare stațiuni turistice de pe coasta Mediteranei.
Peste 40 minute am ajuns în orașul Sousse, cunoscut pentru mixul său unic de istorie, cultură și modernitate, fiind o destinație turistică populară, în special, datorită plajelor cu nisip fin și impresionant de frumoase.
După ce am fost cazați în Hotelul Sousse Pearl Marriott Resort & Spa, un hotel de lux all-inclusive, unde ne-am putut relaxa și reîncărca bateriile pentru aventurile ce urmau, Hamdi (ghidul nostru) ne-a propus să vizităm cele mai importante atracții turistice din Sousse.
Hotelul Sousse Pearl Marriott Resort & Spa este un complex de lux situat în inima orașului Sousse, Tunisia, pe malul mării Mediterane. Acest hotel de cinci stele oferă o gamă largă de facilități și servicii de înaltă calitate, fiind o alegere excelentă pentru turiști. Hotelul dispune de mai multe restaurante care servesc o varietate de bucate internaționale și locale. Fie că preferați un bufet bogat sau o cină à la carte, opțiunile gastronomice sunt diverse și rafinate. Inclusiv, există mai multe baruri unde oaspeții pot savura băuturi răcoritoare, cocktailuri și gustări. Atmosfera este relaxantă, perfectă pentru socializare sau relaxare.
Muzeul Arheologic din Sousse, o destinație de neratat pentru pasionații de istorie și cultură.
În toată călătoria noastră, probabil am avut parte de cei mai buni ghizi pe care îi are Tunisia. Au fost 3 ghizi-povestitori care ne-au purtat pe urmele istoriei, ne-au deschis diversitatea culturală și ne-au provocat interesul față de locuri și oameni. De aceea, să nu vă mire scrierea amănunțită, nici pe departe nu reflectă informația oferită de acești minunați oameni.
Printre atracțiile remarcabile ale orașului în care ne-am oprit, se numără Muzeul Arheologic din Sousse, al doilea ca mărime din Tunisia, după Muzeul Bardo. Una dintre cele mai notabile atracții ale muzeului este colecția vastă de mozaicuri romane, datând din perioada în care Sousse, cunoscută atunci sub numele de Hadrumetum, era un important centru comercial și cultural al Imperiului Roman.
Mozaicurile împodobesc atât podelele, cât și pereții muzeului, ilustrând scene mitologice, de vânătoare și viața cotidiană a romanilor.
Unul dintre exponatele cele mai fascinante ale muzeului este capul meduzei Gorgona, localnicii îi spun în glumă ”Mona Lisa tunisiană”. Pe cât de curios, pe atât de înfricosător pare reflecția ei în oglindă.
Muzeul prezintă, de asemenea, artefacte din perioada punică și romană, inclusiv statuete și obiecte din ceramică. Aceste relicve oferă o privire detaliată asupra vieții și culturii locuitorilor din antichitate, evidențiind influențele diverse care au modelat regiunea de-a lungul secolelor.
Medina istorică, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Medina din Sousse este un exemplu impresionant de arhitectură islamică și reprezintă inima istorică a orașului. De forma unui labirint, cu străduțe înguste și pietruite, pline de bazaruri vibrante, unde localnicii vând produse tradiționale, de la textile și bijuterii, la mirodenii și suveniruri. Atmosfera autentică și agitată a medinei oferă vizitatorilor o experiență de neuitat. Incursiunea fascinantă în istoria și cultura locală, permite turiștilor să înțeleagă mai bine bogăția și diversitatea patrimoniului Tunisian, drept pentru care Patrimoniul Mondial UNESCO recunoaște valoarea universală a medinei din Sousse, conservând-o pentru generațiile viitoare și subliniind importanța sa istorică și culturală.
De altfel, fiecare oraș din Tunisia are propria Medină, aceasta reprezintă partea arabă veche a unui oraș, care a fost construită inițial ca o fortăreață, înconjurată de ziduri, iar în mijloc o Moschee, de la care pornesc mici străduțe pietruite, unde se desfășoară comerțul local. Trebuie să fii pregătit că vei fi asaltat de comercianții tunisieni care încearcă să-și vândă marfa. Un element esențial în comerțul tunisian este negocierea. Nu există prețuri afișate, totul se negociază. E o chestiune tradițională, pe care localnicii o practică cu destul umor. Poți să negociezi maxim și chiar să primești obiectul gratuit.
Port El Kantaoui, cunoscut pentru agrement și facilitățile turistice de top.
Bineînțeles, ne-am lăsat convinși de unii comercianți că ceea ce vând ei, nu vom mai găsi în altă parte, apoi ne-am deplasat în portul El Kantaoui – o stațiune modernă situată la nord de Sousse. Portul El Kantaoui este popular pentru iahting și sporturi nautice, inclusiv deține un teren de golf de renume internațional, atractiv pentru iubitorii acestui tip de sport.
În drumul nostru, am vizitat și Hotelul Iberostar Selection Kantaoui Bay, situat chiar pe malul mării Mediterane, în zona stațiunii Port El Kantaoui, aproape de port și de faimosul teren de golf. Hotelul este înconjurat de o frumoasă grădină verde și este proiectat în stil arhitectural oriental. Caracteristica principală a hotelului este centrul Thalasso cu trei etaje, unde oaspeții pot primi o gamă completă de servicii de sănătate și frumusețe.
Kairouan, unul dintre cele mai vechi orașe islamice și capitala covoarelor din Tunisia.
După ce am savurat briza mării Mediterane și ne-am răsfățat pe plajele mirifice din regiune, ne-am pornit să descoperim pustiul Sahara. În drumul nostru, am vizitat orașul Kairouan, considerat al patrulea cel mai sfânt oraș al Islamului, după Mecca, Medina și Ierusalim.
Orașul a fost un important centru de învățământ religios, iar numeroasele sale moschei și monumente reflectă acest statut.
Fiind considerat și capitala covoarelor, nu am ratat ocazia să vizităm atelierele, unde artizanii locali își expun cele mai deosebite exemplare de covoare, țesute manual, folosind tehnici transmise din generație în generație.
Una dintre principalele atracții ale orașului este Marea Moschee din Kairouan, considerată cea mai veche moschee din lumea musulmană și un exemplu remarcabil de arhitectură islamică timpurie, cei drept am reușit să o vedem doar în treacăt.
Aventurile noastre în Deșert: Cursa Paris-Dakar și Star Wars
După explorarea culturală și istorică din Sousse și Kairouan, am continuat călătoria prin deșertul Saharei. Această etapă a călătoriei ne-a oferit oportunitatea de a experimenta atât adrenalina unei curse legendare, cât și magia cinematografică a filmului Star Wars.
Tunisia a fost o parte importantă a celebrului raliu Paris-Dakar, unul dintre cele mai dure și mai prestigioase curse de off-road din lume. Cu ajutorul unor vehicule 4×4 special echipate, am traversat dunele înalte și vastele întinderi de nisip, simțind adrenalina și emoția pe care le trăiesc participanții la raliu-uri.
După această aventură, ne-am îndreptat către una dintre cele mai emblematice locații de filmare din istoria cinematografică – locurile unde au fost filmate scene din serialul ”Războiul Stelelor”. Tunisia a fost aleasă de regizorul George Lucas pentru a reprezenta planeta fictivă Tatooine (cei care au vizionat acest film, cu siguranță, își vor aminti).
Orașul Tozeur și Muzeul Dar Cherait
Ne-am oprit în orașul Tozeur. Organizatorii traseului turistic s-au gândit că avem nevoie de o doză de relaxare binemeritată, la Hotelul Ras El Ain.
Hotelul este poziționat în centrul orașului, oferă camere confortabile și bine utilate, potrivite pentru turiștii care doresc să se relaxeze și să se odihnească în timpul șederii lor în Tozeur. Are o piscină exterioară, precum și o piscină interioară, perfect pentru relaxare completă.
De fapt, eram prea entuziasmați și curioși ca să trecem cu vederea Muzeul Dar Cherait, care se află la câțiva pași de hotel. Așa că ne-am cazat și am ieșit în oraș, fără ghid!
Apropo, poți să ieși din aria hotelului, te simți în siguranță, mai ales în orașele turistice, ai impresia că poliția este peste tot. Localnicii sunt foarte receptivi, prietenoși și surprinzător, cunosc câteva limbi: bineînțeles franceza (Tunisia a fost colonie franceză), unii pot comunica în engleză, alții cunosc câte puțin din rusă, uneori poți să auzi și ”bună ziua” în limba română. La Muzeul Dar Cherait a fost mult mai simplu, pentru că sistemul audio al muzeului îți oferă opțiunea de a alege limba pe care o cunoști.
Se înserase de-a binelea, rămăsesem doar două persoane în Muzeu, Mohamed (ghidul muzeului) însă, ne-a lăsat să savurăm în liniște exponatele.
Lacurile sărate de la Chott el Jerid
După o noapte petrecută în orașul Tozeur, ne-am trezit la ora 3:00 dimineața, pentru a ne îndrepta spre lacurile sărate de la Chott el Jerid, aflate în inima deșertului. Deși lacurile sunt secate, ele se întind ca un vast deșert acoperit cu un strat de sare, oferind un peisaj uluitor și unic. Din cauza stratului de sare, nu crește nimic, nu vezi vegetație, păsări, insecte, decât oameni curioși.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale călătoriei a fost întâmpinarea răsăritului de soare la Chott el Jerid. Răsăritul propriu-zis durează doar 30 de secunde, dar ai ocazia să vezi un spectacol de neuitat.
Pe măsură ce soarele începe să-și facă apariția la orizont, întregul peisaj se transforma într-o scenă de o frumusețe incredibilă. Stratul de sare de pe lacuri reflecta lumina soarelui, creând o strălucire orbitoare și un joc fascinant de culori. Atmosfera liniștită a dimineții, combinată cu acest fenomen natural spectaculos, a oferit o experiență profundă și memorabilă.
Orașul Douz, numit și „Poarta spre Sahara”.
Ajunși la Douz, ne-am pregătit pentru activitățile pline de adrenalină. Am ales să explorăm deșertul în două moduri: cu ATV-urile și pe cămile.
Cei mai aventuroși dintre noi s-au urcat pe ATV-uri și au pornit într-o cursă palpitantă printre dunele de nisip. Alți membri ai echipei, pentru o experiență mai tradițională și liniștită, au ales să meargă pe cămile.
Matmata sau ”Țara Troglodiților”
Călătoria noastră a continuat în ”Țară Troglodiților”, o regiune unică unde locuitorii, numiți berberi, își sapă locuințele în pământ, pentru a se proteja de temperatura extremă a deșertului. Aceste locuințe subterane, care par scoase dintr-o poveste science-fiction, sunt un exemplu remarcabil de adaptare a omului la condițiile dure ale mediului înconjurător.
Aceste locuințe sunt, de obicei, organizate în jurul unei curți centrale, care servește ca un punct de ventilație naturală.
Locuitorii din Matmata au păstrat tradițiile și tehnicile de construcție de-a lungul secolelor, iar astăzi, localitatea este o atracție turistică populară, datorită arhitecturii sale neobișnuite și a peisajului spectaculos.
Am interaționat cu locuitorii, care ne-au servit cu lipii și ulei de olive (probabil a fost cel mai gustos ulei de olive pe care l-am mâncat vreodată, așa am aflat că există diferențe între olive și măsline și că Tunisia se laudă cu cel mai delicios ulei de olive, care se prepară în formula tradițională, ”de mâna omului”, fără implicarea tehnicilor industriale).
Pentru a ne bucura pe deplin de bucătăria tradițională tunisiană, am luat prânzul într-un restaurant din Matmata.
El Djem: Explorarea Uimitorului Amfiteatru Roman
Călătoria noastră a continuat în orașul El Djem, o destinație renumită pentru amfiteatrul său roman, unul dintre cele mai bine păstrate din lume, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Acest monument impresionant ne-a oferit o incursiune fascinantă în trecutul glorios al Imperiului Roman și ne-a lăsat uimiți de măreția și complexitatea sa. Cunoscut și sub numele de Colosseumul din Africa, este un simbol al puterii și ingeniozității romane. Construit în secolul al III-lea, acesta putea găzdui între 30.000 și 35.000 de spectatori, fiind al treilea cel mai mare amfiteatru din lume, după Colosseumul din Roma și Amfiteatrul din Capua.
Istoricii spun că acest Colosseum a fost construit pentru a demonstra puterea și măreția Romei în Africa de Nord. Arhitectura sa complexă include galerii subterane, arene vaste și sisteme de scurgere ingenioase. Deși o parte a structurii a fost deteriorată de-a lungul timpului, multe dintre secțiunile originale au rămas intacte, permițându-ne să ne imaginăm cum arătau spectacolele grandioase de gladiatori și evenimentele publice care aveau loc aici.
Ne-am aventurat să mergem și în galeriile subterane, unde gladiatorii și animalele erau ținute înainte de a intra în arenă. Atmosfera este încărcată de poveste și mister, iar fiecare colț al amfiteatrului pare să suspine amintiri dintr-o epocă demult apusă.
Am avut ocazia să urcăm pe treptele înalte și să ne așezăm pe locurile unde spectatorii romani urmăreau luptele sângeroase. De la înălțime, am putut aprecia mai bine designul ingenios al amfiteatrului și modul în care acustica sa permitea vocilor să se audă clar, chiar și în cele mai îndepărtate colțuri ale arenei.
Capitala Tunis și Muzeul Bardo
Drumul nostru a continuat în capitala Tunisiei, orașul Tunis, unde am avut ocazia să vizităm Muzeul Bardo, unul dintre cele mai importante și impresionante muzee din lume. Acest muzeu este renumit pentru vasta sa colecție de mozaicuri romane, dar adăpostește și comori din diferite etape ale istoriei tunisiene, oferind o incursiune captivantă în trecutul bogat al acestei regiuni.
Expozițiile includ artefacte din războaiele punice, perioada creștină și arabo-musulmană. Fiecare secțiune a muzeului oferă o perspectivă profundă asupra evoluției culturale și istorice a Tunisiei, evidențiind influențele diverse, care au modelat această regiune.
Unul dintre cele mai valoroase exponate ale Muzeului Bardo sunt câteva pagini din Coranul Albastru, un manuscris unic și celebru realizat în Tunisia. Acesta este scris cu litere de aur pe pergament subțire vopsit în albastru închis. Coranul Albastru este considerat una dintre cele mai prețioase moșteniri culturale tunisiene și atrage numeroși vizitatori datorită frumuseții sale extraordinare și semnificației istorice.
Sidi Bou Said sau „Santorini Tunisian”, localitatea inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO
În cadrul călătoriei noastre am avut privilegiul să descoperim un loc unic, situat pe un deal, cu vedere la Marea Mediterană. Cu străzi înguste, case albe cu uși și ferestre albastre, și grădini pline de flori colorate, amintesc de faimosul Santorini din Grecia. Cafenelele și restaurantele oferă locuri perfecte pentru a savura un ceai de mentă tradițional sau alte delicatese tunisiene, în timp ce admiri priveliștea splendidă a mării.
Sidi Bou Said este, de asemenea, un loc popular printre artiști. Acesta găzduiește numeroase galerii de artă și ateliere de pictură, unde am putut admira lucrări de artă locală, inspirate de frumusețea și spiritul acestui loc magic.
Ne-am oprit la restaurantul La Villa Blue, cel mai cunoscut din această zonă, ca să luăm prânzul. Ne-am relaxat într-o ambianță elegantă, cu vedere la mare, și am experimentat delicii culinare de neuitat.
Descoperind Cartagina: Orașul Antic al Gloriei
O altă destinație fascinantă din călătoria noastră prin Tunisia a fost vizitarea vechii Cartagine, un oraș cu o istorie impresionantă și un patrimoniu cultural remarcabil. Situată lângă capitala Tunis, Cartagina a fost unul dintre cele mai mari și mai influente orașe ale lumii antice, rivalizând cu Roma în putere și splendoare.
Cartagina a fost fondată în secolul al IX-lea î.Hr. de către fenicienii din Tyr și a devenit rapid un centru comercial și maritim de primă importanță. Orașul a cunoscut apogeul său în timpul războaielor punice, când a rivalizat cu Roma pentru controlul asupra Mediteranei. Cele trei războaie punice, în special al doilea război punic condus de celebrul general Hannibal, au marcat istoria Cartaginei, culminând cu distrugerea orașului de către romani în 146 î.Hr.
Vizitarea siturilor arheologice din Cartagina ne-a oferit o imagine detaliată a măreției și complexității acestui oraș antic, care rămâne un loc de mare semnificație istorică și culturală, o destinație esențială pentru orice iubitor de istorie și arheologie.
Hammamet: Un Paradis pentru Relaxare
Punctul final al traseului nostru turistic a fost orașul Hammamet, situat pe coasta sud-estică a Tunisiei, cunoscut pentru nisipul său fin și apele cristaline ale Mediteranei. Plajele sale întinse și curate sunt perfecte pentru plimbări relaxante, înot și diverse activități acvatice. Atmosfera liniștită și peisajele pitorești fac din Hammamet un loc ideal pentru cei care doresc să evadeze.
Orașul este faimos și pentru centrele sale de talasoterapie, care utilizează apa de mare și alte substanțe marine în diferite proceduri de revigorare a corpului. Aceste centre sunt integrate în complexele hoteliere de lux și oferă o gamă largă de tratamente pentru sănătate și frumusețe.
În hotelul în care am fost cazați, Royal Azur, am avut acces la centrul de talasoterapie de ultimă generație, Bio Azur. Acesta includea piscine cu apă de mare și o varietate impresionantă de tratamente și proceduri.
Hotelul Royal Azur din Hammamet este un simbol al eleganței și confortului, oferind oaspeților săi o experiență de neuitat pe malul Mediteranei. Situat într-o locație pitorească, hotelul este renumit pentru serviciile sale de înaltă calitate și facilitățile moderne. Oaspeții se pot bucura de camere spațioase și bine echipate, multe dintre ele oferind priveliști spectaculoase cu vedere la mare. Hotelul oferă, de asemenea, o gamă variată de activități recreative și opțiuni gastronomice, de la restaurante gourmet la baruri confortabile, unde oaspeții pot savura delicatese locale și internaționale. Cu grădini luxuriante și plaje private, Royal Azur este o destinație ideală pentru cei care doresc să combine luxul cu frumusețea naturală a Hammametului.
Vizita noastră la Hammamet a fost un final perfect pentru călătoria în Tunisia. Plajele sale idilice și centrele moderne de talasoterapie ne-au oferit o combinație ideală de relaxare și revitalizare.
Surpriza ultimei zile a fost invitația la un cooking show, în aer liber, unde gazdele ne-au întâmpinat cu muzică românească, iar bucătarul-șef ne-a învățat să peparăm bucate tradiționale tunisiene.
Ultima seară în Tunisia a fost cu totul specială, datorită directorului Carthage Tourism & MICE, Irina Bucadida, directorului comercial, Khalil Mohamed Faji, și tuturor membrilor echipei care ne-au asigurat o călătorie de vis. În restaurantul hotelului am gustat din delicii tradiționale tunisiene și am fost încântați de muzica locală care a completat perfect atmosfera. A fost o experiență memorabilă, plină de savoare și autenticitate, care ne-a făcut să ne simțim cu adevărat speciali.
Câteva sfaturi utile
Dacă te-ai hotărât să vizitezi Tunisia, fie că optezi pentru odihnă activă (alegi un traseu turistic) sau relaxantă (pe malul mării Mediterane), trebuie să cunoști câteva lucruri:
Moldovenii nu au nevoie de viză pentru a călători în Tunisia, în schimb,este necesar să fii inclus în cadrul unui tur turistic organizat, acest lucru poate fi asigurat de către Join UP!Moldova. Operatorul de turism asigură bilete de avion dus-întor, cazare în hoteluri de patru și cinci stele cu sistem all-inclusive, transport de/și spre aeroport, ghid etc.
Valuta națională a Tunisiei este dinarul (1 dolar costă 3 dinari, 1 euro – 3,3 dinari). Cursul de schimb valutar este același peste tot și poți schimba valuta în dinari, chiar și în hotel.
Limba oficială este araba, însă majoritatea tunisienilor vorbesc fluent și limba franceză. Inclusiv, denumirile de străzi, magazine, clădiri sunt scirse în limba arabă și în limba franceză. De asemenea, poți comunica cu localnicii în limba engleză.
În regiunea hotelurilor ai rețea Wi-Fi, dacă dorești să călătorești pe teritoriul Tunisiei, mai bine cumpăra-ți o cartelă de la operatorul local de telefonie, fie chiar de la Aeroport sau din orașul în care te-ai cazat, costă mai puțin de un euro.
Comparativ cu multe alte destinații turistice, Tunisia oferă o experiență de călătorie excelentă la un preț rezonabil. De la cazare la mâncare și activități, costurile sunt relativ scăzute, ceea ce face din Tunisia o destinație accesibilă pentru majoritatea călătorilor.
Siguranța este la nivel. În ultimii ani, Tunisia a investit mult în securitatea turiștilor, făcând-o una dintre cele mai sigure destinații din Africa de Nord. Poliția turistică și măsurile de siguranță în hoteluri și atracții turistice sunt eficiente și bine puse la punct.
Poți să îmbraci orice haină în care te simți confortabil. Chiar dacă este o țară musulmană, nu există restricții cu referire la îmbrăcăminte. Pe stradă vezi oameni îmbrăcați modern și divers. Unica atenționare este să te îmbraci conform recomandărilor medicilor și să folosești creme cu protecție solară, ca să te protejezi de razele solare.
Zbor Direct prezintă: Travel Tips cu Viorica Nagacevschi
Ofertele All Inclusive nu sunt despre ea, mai degrabă ar prefera să se piardă într-un oraș și să se regăsească la terasa umbrită a unei taverne țărănești grecești. Atunci când diminețile ei seamănă la față și nu-i promit un scenariu de carte, își ia pixul, ochelarii și pe-aici ați văzut-o. Așa este ea, romatica textieră Viorica Nagacevschi.
unica.md Când simți că e momentul să-ți încarci bateriile. Cum îți șoptește organismul?
Viorica N. Diminețile prea des îmi bat la geam și mă întreabă: azi încotro? Atunci când job-ul mă ține cu agenda plină, mă impart între birou și casă. Dar când mi se face o cărare de ”liber” pentru câteva zile, cu siguranță iau avionul spre…
unica.md Ce tip de odihnă preferi?
Viorica N. Nu sunt pretențioasă. Accept orice tip, doar să fie pe măsura puterilor și intereselor mele. Dacă aș face un clasament, întâietatea ar deține – Marea! Mi se trage de la Nistru. Oare sunt oameni care nu iubesc marea? Celelalte ar fi călătorii de recunoaștere și descoperire a locurilor, oamenilor noi.
unica.md Ce pretenții ai de la o vacanță?
Viorica N. Pretenții obișnuite. 1. Un zbor cu avionul nu prea lung. 2. Un hotel sau o cazare cu geamul spre mare sau spre munte. (E prea importantă imaginea care rămâne pe retina ochiului). 3. Posibilitate de chirie a unei biciclete sau mașină. 4. Locuri cu destinații fantastice ( istorice, de natură, sau activități interesante).
unica.md Ce pui în valiză. Lucruri nelipsite în vacanță?
Viorica N.
Costumul de baie
Cartea de vacanță
Agenda pentru texte sau subiecte noi pentru cărțile mele
Ochelarii de vedere (de soare)
Laptop-ul
unica.md Alegi avionul sau o călătorie cu automobilul. De ce?
Viorica N. La distanțe mari, cu siguranță, aleg avionul. Cele din apropiere –cu automobilul propriu. De ce? Timpul e foarte valoros. Am nevoie de el ca de aer.
unica.md Ești vânătoare de zboruri avia ieftine? Cum le pescuiești?
Viorica N. Din păcate, nu prea reușesc să caut zboruri ieftine. Regimul meu de muncă depinde de clienți. Deaceea vacanța e ad-hoc și nu-mi reușește să vânezi asemenea oferte. Dar ar fi atât de bine să am o astfel de undiță?!
unica.md O destinație de vară pentru femeile care își doresc mai mult decât tolăneală la soare?
Viorica N. În ultima perioadă, prefer insulele. E o posibilitate să alegi să vizitezi mai multe plaje, restaurante, sau să faci o promenade pe străzile vechi ale unui oraș care poartă cele mai vechi urme ale civilizației. Sunt o sumedenie de oportunități pe insule. Ar fi și altele, dar la moment sunt captivată de insule.
Citește în continuare de ce să Nu alegi ofertele All Inclusive, existând riscul să pierzi din farmecul unei vacanțe adevărate.
A sosit toamna, iar gândurile îți sunt tot la vacanță. Atunci, nu ezita să îţi pregăteşti valiza și să pleci într-un turneu de vis în inima Europei, alături de cei dragi.
Profită acum, de oferta unică de la TRAVEL PLANET – un sejur cu autobuzul la un super preț. Timp de 9 zile vei avea ocazia să explorezi destinațiile de top ale culturii internaționale precum: Balaton (Heviz) – Ljubljana – Veneția – Florența – Pisa – Monaco – Monte Carlo – Nisa – Milano – oz. Garda (Sirmione) și Verona. Astfel, în perioada 06.10.2018 – 14.10.2018, te așteaptă un program nemaipomenit, cu destinații istorice impresionante și peisaje parcă desprinse din Paradis.
Detalii la tel.: 022 850 800 / 078 850 800 / 079 406295 sau accesați travelplanet.md.
Sosirea în orașul Keszthely – Ungaria, capitala malul vestic al lacului Balaton. Un ansamblu faimos care cuprinde Palatul și Parcul contelui Festetics. Construit în mijlocul secolului al XVIII-lea pe una din moșiile nobilimii franceze, complexul, cu un decor de lux face parte dintre cele mai mari clădiri regești de pe teritoriul Ungariei. Fiind un oraș vechi și fermecător în epoca romană – Keszthely a purtat numele de Valkumey și a fost un important centru comercial. De asemenea, vei avea ocazia să te plimi pe strada pietonală centrală cu cafenele și magazine, să vizitezi Biserica Franciscană a secolului al XIV-lea. Va urma, cazare în hotel pentru o odihnă pe cinste.
La ora 08:00 dimineața vei lua micul dejun și următoarea destinație va fi capitala Sloveniei – Ljubljana, un oraș mic, dar frumos situat pe ambele maluri ale râului Ljubljanica. Pe malul drept al râului se întinde Orașul Vechi, iar pe cel stâng – clădirile ceremoniale ale secolului trecut. Potrivit, turiștilor noștri cel mai faimos loc din Ljubljana, este Castelul Ljubljana – Vechiul Castel, care a fost reconstruit din temelie în sec. X-XII-lea. Iar în partea centrală din Ljubljana, numită și Tromostovje – vei descoperi trei poduri pietonale, care trec peste râul Ljubljanica. Fiind decorate cu dragoni acestea sunt o adevărată atracție turistică. Desigur, locuitorii capitalei slovene sunt foarte mândri de orașul lor și pe bună dreptate, cred că în era tehnologiilor Ljubljana, totuși încă mai păstrează individualitatea și originalitatea. Spre seara vei pleca la Veneția cu cazare în hotel, peste noapte.
Un mic dejun pe cinste la 09:00 și continuarea turului în Veneția – faimosul oraș de pe insulele italiene.Ai ocazia să te plimbi pe un tramvai maritim, numit și barca vaporetto, să vizitezi Piața și Catedrala Sf. Marcu, ambele fiind construite în stil bizantin, alături de Palatul Dogei pe malul mării. Pentru o taxă suplimentară, poți merge până la platforma de observare a turnului de lângă Catedrală și să te plimbi pe gondole prin canale. Vei vedea Grande Canal și cel mai mare pod din Veneția – Rialto. Seara- plecarea în regiunea Florenței. Cazare în hotel, peste noapte.
Micul dejun la ora 08:00. Sosirea în Florența – locul de naștere al limbii literare italiene și Renașterii. Vei merge la Bazilica Santa Maria del Fiore și Baptisteriul, cu porți magnifice, catedrala Santa Maria del Krochche, casa lui Galileo Galilleya, Ponte Vecchio, Piazza della Signoria, unde se va vedea primăria – Palazzo Vecchio, castelul Barcello și casa Dante, etc.
La 14:00 transfer la Pisa. La sosire – vei vizita celebrul Înclinat „Field of Miracles“ (Piazza dei Miracoli) – Catedrala și simbolul de renume mondial al orașului – (. Bilet de intrare separat ~ 15 €) Turnul înclinat ”care este încă în scădere”. Orașul este, de asemenea, renumit pentru cea mai veche universitate. Transfer la hotel la frontieră cu Franța. Cazare peste noapte.
La 08:00 micul dejun și plecarea spre Nisa.Tur turistic „Nisa – Regina Cotei de Azur”. În timpul plimbării, vei putea vedea toate atracțiile principale ale orașului: Boulevard Engleză, Piața de flori, Massena, orașul vechi, Castle Hill, Grădina Albert cel Mare, Little Shop -magazin specializat de ierburi aromate parfumate de Provence, mici restaurante confortabile, pizzerii cu terase.
Și apoi, te așteaptă atracția turistică – Principatul Monaco, unde luxul se contemplează cu rafinametul.Acest regat-țară situat în vestul Europei, este al doilea cel mai mic stat independent ca mărime din lume după Vatican, fiind localizat pe coasta Mării Mediterane, la 18 kilometri de Nisa, aproape de frontiera cu Italia, unde vei ajunge noaptea.
Micul dejun la 11:00. Plecarea la Milano.Acolo, te invităm să flirtezi cu gustul italian, în capitala artei și a modei. Vei vizita inima orașului Milano – Piazza Duomo, cu unul dintre cele mai grandioase simboluri a orașului – Domul, o capodoperă a arhitecturii gotice, care este atât de grațios încât pare imponderabil, cu țesături din dantelă fină. De asemenea, vei putea admira și Palatul de Nord, Arcul de Triumf, statuia ecvestră a regelui Vittorio, Palatul Regal, precum și mândria orașului – „La Scala“ – cea mai faimoasă operă din toate timpurile, renumitul Rossini și Bellini, Verdi și Puccini, Caruso și Kallos … Aici toți vor găsi ceea ce căuta. Cazare în unul dintre hotelurile din Verona, peste noapte.
La 08:00 – tradiționalul mic dejun și plecarea spre Lacul Garda. O adevarată capodoperă a frumuseții naturale. Cel mai pitoresc colț al Italiei și un loc favorit pentru oaspeții din mai multe țări. Ridicându-se în peisajul alpin, munții stâncoși se împletesc aici, cu plaje nisipoase și plantații de măslini, oferind acestei zone o aromă mediteraneană specială. Prin porțile unui vechi castel, înconjurat de apă, vei ajunge în orașul ciudat de stațiune – Sirmione.13:00 – Transfer la Verona. Unde vei savura aerul și cultura Veronei – capitala îndrăgostiților. Zidurile aspre ale orașului păzesc fiabil legenda lui Romeo și Julieta. Legenda care a transformat Verona într-unul dintre cele mai romantice orașe din lume. De asemenea, în timpul excursiei vei vizita castelul-cetate din era medievală – Scaligera și veți vedea podul vechi Pietra, Gates Leoni și Borsari, supranumit- Arena. Aici, frumusețea uimitoare ale caselor, palatelor, emplelor și sculpturilor frumoase cu fresce uimitoare realizate de către marii maeștri cu siguranță te vor impresiona. Totuși, turiștii de toate vârstele se grăbesc în primul rând să viziteze „mica curte”. Locul, unde este localizat balconul Julietei, de unde tânăra adorabilă a jurat odată, dragostea veșnică față de Romeo.
Cu un bagaj de emoții și cu mii de km parcurși, spre seară veți face calea întoarsă spre Republica Moldova. Noaptea cu trecere prin Ungaria și România.