Două mașini care au încercat să evite un pieton s-au ciocnit și, în final, l-au lovit mortal

Un pieton care circula pe marginea unui drum județean a murit după ce a fost acroșat de două mașini care, în încercarea de a-l evita, s-au ciocnit, scrie digi24.ro.

Accidentul s-a produs pe DJ 204E, la ieşire din Panciu spre Haret, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Din primele cercetări, în accident au fost implicate o mașină și o autoutilitară. Șoferii ar fi observat pietonul care mergea pe marginea părţii carosabile a drumului judeţean cu o singură bandă pe fiecare sens de mers şi ar fi încercat să îl evite, însă până la urmă, el a fost lovit mortal, fiind acroşat în urma coliziunii celor două autovehicule.

Potrivit poliţiei, în urma accidentului au mai fost rănite trei persoane, respectiv cei doi șoferi şi un pasager al unuia dintre autovehicule.

Ambii șoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând ca Serviciul de Medicină Legală să stabilească dacă pietonul era beat.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.

Automobile de lux de circa 2.000.000 lei, cu scopul de a fi vândute la piese, aduse în țară prin contrabandă. O întreagă schemă, investigată

Polițiștii de frontieră, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță finalizarea investigațiilor în dosarul mașinilor introduse în Moldova prin contrabandă, pentru punerea în vânzare a pieselor, în valoare de circa 2.000.000 lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției de Frontieră.

Acestea sunt șapte la număr (de diferite modele – Porsche, Mercedes, BMW, Audi) și au fost introduse ilegal din statele Uniunii Europene, dar și din Marea Britanie. Dintre acestea, patru mașini sunt furate din Marea Britanie, iar trei au fost introduse în Moldova fără ca să figureze în registrul traversărilor frontierei (aspect care și el face obiectul investigațiilor). De asemenea, au fost stabilite și alte mijloace de transport introduse ilegal, prin aceeași metodă, iar oamenii legii urmează să stabilească locul aflării lor.

Reamintim, în același dosar, la începutul lunii mai 2024 au avut loc percheziții în cinci localități, de unde au fost ridicate atât mașini funcționale, cât și spre dezasamblare și piese spre vânzare în valoare de circa 6.000.000 lei. De asemenea, la jumătatea lunii mai autoritățile anunțau anunță încă o captură de mașini dezasamblate și piese de contrabandă, de circa 14.000.000 lei.

Acum, urmare a acestor percheziții, au fost depistate toate cele șapte automobile de contrabandă, iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să trimită dosarul în judecată. În dosar sunt patru învinuiți, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, inclusiv organizatorul grupului infracțional (motivat de perspectiva unui câștig rapid, deși infracțional), care între timp beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Menționăm, în privința unuia din ei Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, un dosar penal anunțat public în iulie 2023 – contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Din 1 iulie, 46 de tineri vor urma stagii plătite în cadrul Aparatului Președintelui, Secretariatului Parlamentului, Cancelariei de Stat, ministerelor și altor autorități publice

Din 1 iulie, 46 de tineri vor urma stagii plătite în cadrul Aparatului Președintelui, Secretariatului Parlamentului, Cancelariei de Stat, ministerelor și altor autorități publice. Persoanele selectate au participat, astăzi, la evenimentul de deschidere a celei de-a doua ediții a Programului de stagii plătite în serviciului public, informează unica.md cu referire la un comunicat al Guvernului.

Secretara de stat a Guvernului, Ana Calinici, a apreciat interesul stagiarilor selectați și a menționat că tinerii sunt bineveniți în administrația publică, pentru că aceștia au competențele și abilitățile necesare, dar și aduc un suflu nou în sistem. Oficiala a mai subliniat că tinerii au posibilitatea să contribuie la construirea Europei acasă, să vadă din interior cum au loc negocierile cu Uniunea Europeană și să urmărească întregul proces de aderare la blocul comunitar. 

„La baza integrării europene este serviciul public, de competențele și capacitățile administrației publice depinde foarte mult progresul Republicii Moldova pe calea integrării europene”, a declarat Ana Calinici. 

Stagiarii selectați în cadrul programului lansat de Guvern vor primi o bursă lunară neimpozabilă de 3000 de lei. După desfășurarea stagiului cu o durată de 480 de ore și obținerea calificativului „foarte bine”, aceștia vor putea fi angajați fără concurs sau plasați în corpul de rezervă al stagiarilor, pe o perioadă de 12 luni de la eliberarea certificatului de stagiu.

Totodată, 65 de tineri vor urma programul de stagii lansat de Delegația Uniunii Europene la Chișinău.

Dorin Recean, în discuții despre pașii pe care țara noastră urmează să-i facă în procesul de integrare europeană

Integrarea europeană a Republicii Moldova va contribui la crearea unei comunități europene mai sigure și mai prospere. Despre beneficiile extinderii Uniunii Europene și pașii pe care-i urmează țara noastră în acest proces au vorbit prim-ministrul Dorin Recean și Olivér Várhelyi, Comisarul european pentru vecinătate și extindere, în cadrul unei întrevederi, informează unica.md cu referire la un comunicat al Guvernului.


Discuțiile s-au axat pe aspecte de securitate regională și consolidarea cooperării în acest domeniu, combaterea dezinformării și a amenințărilor hibride și etapele pe care țara noastră le urmează în procesul de aderare la Uniunea Europeană.


Premierul Dorin Recean a reconfirmat angajamentul autorităților în implementarea reformelor structurale și alinierea la standardele europene în domeniile cheie, cum ar fi justiția, drepturile omului, economia. În același timp, a fost solicitată sprijinirea și pe viitor a implementării acquis-ului comunitar, a dezvoltării infrastructurii și a procesului de reconstrucție a Ucrainei.


„Cu ajutorul politic, tehnic și financiar al partenerilor europeni am reușit să depășim șocul asupra economiei moldovenești, cauzat de războiul din țara vecină. Acum suntem hotărâți să creăm condiții pentru o creștere economică sustenabilă, pentru prosperitatea tuturor cetățenilor noștri”, a conchis prim-ministrul.

15 săptămâni consecutive de cursuri în România. Profesorii se așteaptă la o perioadă epuizantă, iar elevii cer vacanță inter-semestrială
Articolul anterior
Povestea moldoveanului înrolat să ucidă pentru bani. Voia să revină acasă, dar a murit într-un atac în Siria
Articolul următor