Indira Gandhi este cunoscut
ă în lumea întreagă ca prim-ministrul care a transformat societatea indiană, dar și tiranul care a înăbușit cu forța armatei disputele interne.Singurul copil al lui Jawaharlal Nehru, Indira s-a născut într-o celebră familie de brahmani din Kashmir. Tatal ei era premier, iar bunicul unul dintre figurile marcante ale mișcării care a militat pentru un sistem indian de guvernare. Astfel acest fapt i-a marcat, inevitabil, viața.
Crescută de o mamă bolnavă, Indira l-a avut drept model pe tatăl său, un avocat erudit implicat în politică.
O elevă slabă, celebră pentru examenele ratate
După moartea mamei, pe când avea doar 17 ani, Indira studiază la universitatea Visva Bharati din Bengalul de Vest, după care la Oxford, în Anglia. Rezultatele extrem de slabe nu i-au adus nicio diplomă, în schimb a reușit să-și găsească un soț.
Feroze Gandhi, un tânăr activist, cu care s-a căsătorit în 1942, împotriva voinței tatălui ei. Aparținând comunității persilor și nu celei hinduse, Feroze nu s-a înțeles niciodată cu tatăl ei. La acea vreme căsătoriile mixte erau extrem de rare în India, însă Indira a rămas neclintită și s-a măritat.
Primele luni ale cuplului n-au fost chiar tipice, deoarece la nici jumătate de an de la nuntă, Indira și Feroze au fost închiși pentru activități naționaliste. Doi ani mai târziu, cei doi devin părinți.
Debutul pe scena politicii
Indira devine cu ajutorul tatălui său, președintele Congresului Național, iar după moartea lui, a fost numită ministru al Informației în Guvern.
A știut mereu cum să se folosească de mass-media și ajutată de carisma sa, a calmat națiunea în 1965, când a izbucnit războiul indo-pakistanez.
Deși considerată “o păpușă nătângă”, ea a câștigat totuși alegerile din 1966. Aleasă în funcția de prim-ministru, toți credeau că va fi ușor de manipulat. Însă lucrurile n-au stat chiar așa, deoarece Indira și-a impus punctul de vedere și a început reformarea țării.
Declinul, arestul și revenirea
Condusă de instinct și manipulată de fiul ei mai mic, Sanjay, Indira a ajuns să guverneze India ca un despot. Poporul începuse să protesteze împotriva ei, însă Indira nu s-a lăsat intimidată, ci a apelat la forță. În următoarele 19 luni, până la următorul scrutin, a cerut arestarea și torturarea liderilor opoziției și cenzurarea publicațiilor. A încercat să amendeze Constituția, pentru a căpăta imunitate chiar și după înlăturarea din funcție.
Sloganul scandat de premier în tot acest timp a fost: “Mai puțină vorbă, mai multă muncă”.
În timp ce era cât pe ce să fie închisă fiul mai mic al ei, Sanjay Gandhi conducea India ca pe propria-i moșie. A cerut dărămarea mahalalelor și a impus sterilizarea forțată a bărbaților cu prea mulți copii, pentru a reduce rata natalității.
Indira nu doar că a închis ochii la abuzurile fiului, dar s-a lăsat convinsă că are sprijinul poporului.
Arestată, din cauza fraudelor, Indira și-a cerut scuze pentru greșelile din primele două mandate și datorită unei imagini de femeie neajutorată, a revenit pe scena politică. Iar în 1980, Ghandi se întoarce la putere.
Asisasinată de…
La nici 5 luni după ce și-a început al treilea mandat ca premier, Indira e lovită de o tragedie personală. Mezinul, Sanjay, moare într-un accident de avion suspect.
Iar faptul că a dat ordinul să fie atacat un sanctuar al sikh-ilor a înfuriat comunitatea și 5 luni mai târziu, Indira Gandhi a fost asasinată de doi dintre bodyguarzii săi, extremiști sikh.
Cei plătiți s-o păzească au împușcat-o în grădina reședinței sale. A doua zi, fiul ei cel mare, Rajiv, a înlocuit-o în funcție.
text: Iulia Arnaut