A fost desemnată câștigătoarea concursului “Mireasa Unica” a lunii februarie. Eugenia Titlu este mamă a unui băiețel și în scurt timp va mai aduce pe lume un bebeluș. Povestea familiei a început de la un simplu ”Da” în fața ofițerului stării civile.
Avea doar 22 de ani, dar nu i-a fost greu să se decidă, cu atât mai mult că tinerii așteptau deja un bebeluș. Unicul lucru care îi insufla dubii era faptul că trebuia să renunțe la profesia de biotehnolog pentru a sta acasă cu cel mic.
Soțul i-a făcut cadou o nuntă de poveste.
Ne-am întâlnit acum 6 ani
Eram în transport public, nici nu visam să-mi întâlnesc viitorul soț. Aveam doar 22 de ani, eram studentă și visam să devin cel mai cunoscut biotehnolog de la noi. Atunci când l-am întâlnit pe Vitalie am înțeles că îmi doresc o familie. După un an de relație m-a cerut în căsătorie.
A fost o cerere…
… foarte deosebită. Mi-a făcut această minunată surpriză chiar de ziua mea. Eram atât de emoționată încât nici nu-mi amintesc prea multe detalii. Era o zi friguroasă de iarnă, însă atunci când am spus marele “Da”, mi s-a încălzit tot corpul.
A fost o nuntă tipic moldovenească…
… Nu ne-am complicat cu decorul sau tema nunții, am ales să păstrăm tradițiile. Nu am cheltuit foarte mult, însă am avut mare noroc de soț, care a muncit peste hotare ca să facă bani de nuntă. Și dacă mulți ajung să împrumute sau să apeleze la ajutorul părinților, noi ne-am descurcat cu puterile noastre. Pe rochie nu am cheltuit foarte mult, în jur de 2600 lei. Din toate care le-am probat, a mea mi s-a părut cea mai frumoasă, chiar dacă era și cea mai ieftină.
Sunt o fire pretențioasă…
… mi-a luat ceva timp să aleg rochia perfectă. Cel care m-a ajutat și care s-a ocupat aproape de toate detaliile a fost soțul meu. Fiind însărcinată, nu-mi ajungeau puteri să mă implic. A fost exact cum am visat.
Cel mai frumos moment de la nuntă a fost…
… felul în care am fost întâmpinați de nași, la ei acasă. Au adus o fanfară, care a cântat piesele noastre preferate. A fost ceva de neuitat. De asemenea, nu pot uita și declarația care mi-a făcut-o soțul. Sigur au fost și momente mai puțin plăcute, însă acum toate s-au uitat.
După patru ani de căsnicie nimic nu s-a schimbat.
Text: Iulia Arnaut