A avut mereu o frică de căsătorie. Se temea că va fi un eșec, la fel ca în cazul părinților săi. Însă dragostea soțului și încrederea care i-a insuflat-o tatăl ei a ajutat-o să scape de această fobie.
Sunt detalii din culisele nunții Diana Brenic, câștigătoarea lunii iulie a concursului Mireasa Unica.
Din păcate, sau din fericire, poate, atât întâlnirea noastră cât și cererea în căsătorie a decurs fără mari surprize sau peripeții. Ne-am întâlnit pentru prima dată pe scările căminului. Eram studenți la vremea respectivă. Cred că a fost dragoste la prima vedere, deoarece din start i-am cerut numărul de telefon.
Soarta a făcut așa încât el să fie nevoit să plece la stagiere peste hotare pe jumăte de an. Chiar dacă ne știam de puțin timp, nu am ezitat nici o clipă și l-am așteptat să revină.
La nici un an de când ne cunoșteam, m-am trezit la ziua mea de naștere cu cererea în căsătorie. A fost ceva simplu. Mi-a pus inelul pe deget și a rostit cuvintele mult așteptate:”Vrei să fii soția mea?”.
Nici eu, nici tatăl meu, nu se aștepta că voi accepta atât de repede. Asta pentru că de la 10 am trăit doar cu tata. Părinții mei au divorțat, iar eu am rămas cu el. Însă a știut mereu să-mi ofere atât de multă dragoste. Poate că de asta nu m-am temut de un eventual eșec.
Fiind singura fată la tata, din start mi-a zis că el îmi va face nunta. Așa că eu nu am făcut nimic. De tot s-a ocupat doar el și socrii. Nu am scos din buzunar nici un leu.
Rochia mi-am ales-o foarte ușor. A fost prima care am măsurat-o și mi-a plăcut din start. Tata a plătit pe ea 500 de euro. Deși părea o rochie simplă, cum am văzut-o mi-am dat seama că este făcută special pentru mine.
Aveam doar 21 de ani când am zis “Da”.
Eram atât de fericită în ziua nunții încât nici nu țin minte cine a fost și cine nu la eveniment. Nici partea cu darurile nu o țin minte. Știu că au fost multe. Pentru că după câteva zile, când am venit acasă, ne-am dat seama că suntem asigurați cu toată tehnica de care avem nevoie.
După 6 ani de la căsătorie, aș vrea să-i mulțumesc tatălui meu. Din păcate a decedat. Așa și nu am reușit să-i mulțumesc pentru tot ce-a făcut pentru mine.
text: Iulia Arnaut