“A terminat un liceu bun, apoi o facultate. Și-a luat masterul și s-a angajat pe bani frumoși. A avansat meticulos în carieră. Acum e șefă, e drăguţă, are bani, casă, subalterni și oarece putere în micul ei univers. Dar n-are bărbat și nici copii. Acum, la 40 de ani, când e în preajma unui bărbat singur, intră în alarmă ca un portavion american care navighează lângă un submarin rusesc…”
Pe străzi, prin aerogări și pe rețele de socializare o nouă specie de zguduiți ai tinereții pulsează. Pentru ei amorul e un moft și cuvântul cheie e combinația. Bărbatul singur la 40 de ani mai are o șansă. Dar femeia? Femeia singură la 40 de ani, care a luptat cu gheare, dinți și înverșunare pentru egalitate și carieră, femeia glorificată de toate celelalte femei împovărate de familie, maternitate și ruina zilelor, se trezește că ceasul ei a sunat. Odă ei.
Femeia singură la 40 de ani din propria alegere va fi adunat un portofoliu confortabil de relații eșuate. Va fi fost, plauzibil, cel puțin o dată măritată, sau de multe ori foarte aproape, măcar pentru faptul că au împins-o neamurile de la spate. Cu un bărbat docil, sau dimpotrivă abrupt, lucrurile au mers până n-au mai putut.
Divorț. Separare. Poate din interiorul unei case cu părinți robuști, rigizi, neiertători. Poate din interiorul unei case în care norma era obligație, și obligația canon. Unde canonul era: termină o facultate, găsește un băiat de familie bună, vezi-te la casa ta, fă un copil, poate doi, petrece vacanța de vară la mare și vacanța de iarnă la munte. Totul predictibil. Totul așezat. Totul atât de infam previzibil.
Și femeia, croită pe alt altoi, a răbufnit. A ieșit în decor. A deviat de la cursul stabilit, patristic, de vremuri. A cutezat. A rupt praporul nefericirii. E un manifest, o ridicare de bluză sau fustă în frondă față de toți apologeții conformismului. Și-a urmat cariera. A urmat mersul obstinat la sală, cosmetică și nutriționist, corp tonifiat, trăsături atent rindeluite și tencuite, atitudine corporatistă și progresiv ternă, sexualitate înrobită dezrobirii și pretenția că poate juca, în travesti, în aceași ligă cu bărbatul.
E ceva frumos, marmorat la ele, când le vei vedea prima oară în cabinetul de psihiatrie.
Vin la medic când ceasul a sunat orele dimineții. Doar că dimineața lor nu mai vine. Și, precum vorba proverbului, întunericul e cel mai negru înainte de zori. Acum, când ovarele au ajuns să meargă pe aburi, doresc copii. Doresc ambrozia progeniei!Nu, nu doresc neapărat un cuplu, imaginea de abecedar a mamei, tatălui, cu vlăstarul la mijloc. Imaginea idilică, decupată în mintea femeii la 40 de ani, cuprinde, de cele mai multe ori, doar o mamă și-un prunc și-o concepție imaculată. Vor fi decupat, analitic, gaura în formă de partener, căci pentru ele culmea reușitei este nașterea fără părinți și părințenia fără acuplare. Unele dintre ele aleg plimbările prin parc, fără sens şi culoare.
Mai e loc de „fluturi în stomac” la 40 de ani?
Nu mai e loc de iubire patimaşă, cu fluturi în stomac, la 40 e ani! Și, nevăzut, te vezi pe aceleași cărări și dai aceleași sfaturi. Continuă. Explorează. Găsește un partener. Biologia nu e sfârșitul. Ceasul e fals. Dacă mai poți crea, creează. Și dacă nu, adoptă! Să fii părinte nu e o prelungire a genei, este o funcție a dorinței și a disponibilității.
Încearcă să nu fii ipocrit când spui: „Ai doar 40 de ani!”, unde „doar” e o promisiune, că de fapt viața e lungă și n-a fost petrecută fără rost până aici. Soluția față cu iraționalitatea e fatalismul. Ai ales, ai cules, ceva de tine tot s-a ales! Viața poate începe aici.
Vai de capul ei deștept
Adevărul e că ne-am reinventat cruzimea față de femeie, o nouă frescă a păcatului originar. Ajung singure, la zenitul vieții, pentru că în lumea noastră, care e feminină doar în substantiv, nu-i vom fi permis nici o soluție intermediară. Nicăieri în natură nu se mai întâmplă asta. Masculul solitar e o imperație. Femeia solitară, un accident. Și chiar dacă accidentul este provocat de ea însăși, prin alegeri de viață bărbătești, tot rămâne tristețea. Nu. Nu este o lume de egalități. Dar inegalitate nu înseamnă obligatoriu că cineva e inferior. Inegalitate înseamnă complementaritate. Femeia la 40 de ani este inegală bărbatului. Dar de va fi fost acolo unde este omologul ei de gen, burlac, holtei, tânăr sau bătrân, n-avem cuvinte pentru ea să-i aline starea. E un tablou, sec, al melancoliei.
Coautorul acestui articol, dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru
