Cine este marea favorită Eurovision 2022 la casele de pariuri

Casele de pariuri internaţionale au anunţat că Ucraina este marea favorită la câştigarea ediţiei din acest an a concursului muzical Eurovision, care se va desfăşura la Torino, informează marţi DPA.

Casele de pariuri consideră că trupa ucraineană Kalush Orchestra, care va concura cu piesa „Stefania”, va câştiga concursul Eurovision, întrucât foarte mulţi telespectatori din Europa îşi vor folosi voturile ca un fel de declaraţie de solidaritate cu Ucraina în urma invaziei ruse, scrie observatornews.ro.

Casa germană Unibet, de exemplu, a oferit luni grupului ucrainean o cotă de 2/1. La jumătatea lunii februarie, Ucraina, care va trebui însă să se califice pentru finala Eurovision din 14 mai după ce va concura în una dintre cele două semifinale ale competiţiei muzicale, programate pe 10 şi 12 mai, se afla abia la mijlocul clasamentelor favoriţilor întocmite de casele de pariuri.

Italia se află şi în acest an printre marile favorite

Luni, casa Unibet a plasat pe locul al doilea duoul Mahmood & Blanco, cu o cotă cuprinsă între 4/1 şi 5/1, care va reprezenta Italia la Torino cu piesa „Brividi”. Acest duo a câştigat ediţia din acest an a celebrului festival muzical Sanremo, organizată în februarie, şi are şanse mari să repete succesul obţinut anul trecut la Eurovision de trupa rock italiană Maneskin, potrivit caselor de pariuri.

Cântăreaţa suedeză Cornelia Jakobs, care va concura cu cântecul „Hold Me Closer”, se află pe locul al treilea, cu o cotă de 8/1.

Reprezentantul Germaniei, Malik Harris, care va interpreta cântecul „Rockstars”, ocupă locul al 24-lea în clasamentul de luni dintr-un total de 40 de ţări înscrise la Eurovision 2022. România, reprezentată de WRS cu piesa „Llamame”, ocupă locul al 35-lea, iar Republica Moldova, care va fi reprezentată de Zdob şi Zdub & Fraţii Advahov, cu cântecul „Trenuleţul”, ocupă poziţia a 32-a.

Ediţia din acest an a concursului Eurovision a fost deja puternic influenţată de războiul din Ucraina. De exemplu, trupa ucraineană Kalush Orchestra a fost selectată după ce câştigătoarea iniţială a selecţiei naţionale din Ucraina, Alina Pash, a vizitat Peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Cea de-a 66-a ediţie a concursului Eurovision, la care vor participa 40 de ţări, va avea loc în perioada 10-14 mai în oraşul italian Torino. În urma invaziei militare din Ucraina, Rusia a fost exclusă din competiţie de organizatorul concursului, European Broadcast Union (EBU).

Un piscicultor din Ialoveni riscă să falimenteze din cauza pelicanilor

Mii de pelicani au venit pe lacurile din raionul Ialoveni. De câteva săptămâni aceste păsări bucură ochiul vizitatorilor, creând un tablou de nedescris pe apa lacului. Partea proastă e că pelicanii mănâncă peștele crescut de gestionarii bazinelor acvatice. Pierderile sunt imense, spun ei. Piscicultorii se văd nevoiți să-i sperie zi și noapte, cu artificii speciale sau să îi alunge cu barca, însă păsările vin iar și iar.

Un piscicultor din Ialoveni riscă să falimenteze din cauza pelicanilorFoto: moldova1.md

De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Mediului menționează că nu au un mecanism de reglementare în acest sens. Cert este că în lunile mai și iunie numărul pelicanilor pe teritoriul țării este în creștere. Aceste păsări aflate în Cartea Roșie sunt ocrotite de stat, transmite moldova1.md.

Sergiu Coval arendează lacul din satul Nimoreni de mai bine de patru ani. Atunci a și investit în creșterea puieților de pește. Și-a început afacere cu fiul său, însă de curând băiatul a decis să plece la muncă peste hotare.

„Am avut eu niște bani și i-am investit, banii de la nunta băiatului i-a investit aici. Am populat din abundență. A dat Dumnezeu niște ploi bune, a fost apă, iazul plin a fost, condiții foarte bune am avut pentru a crește peștele. Cu patru ani în urmă ei au fost aproximativ 400, 300 de capete, acum avem sunt în jur la vreo 3-4 mii de bucăți”, a spus piscicultorul.

Timp de patru ani, Sergiu Coval a investit peste un milion și jumătate de lei, iar acum munca i se risipește văzând cu ochii, spune antreprenorul.

„Cred că am pierdut lupta cu pelicanii. Ne gândeam că în toamnă trebuia să începem realizarea, dar cu părere de rău nu. După calcule minimum putea să fie 70 de tone. Ei fac și risipă mare. Când ei fac potcoava de a înconjura peștele, atunci peștele haotic nici nu știe ce să facă, el sare și pe mal. Imaginați-vă noaptea el sare pe mal, dimineața din el mult e mort. Cred că o să oprim activitatea”, a mai spus Sergiu Coval.

Contactat de Moldova 1, secretarul de stat al Ministerului Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că la minister acum nu există un mecanism pentru a ajuta antreprenorii aflați într-o astfel de situație, însă autoritățile sunt deschise pentru colaborare.

„Activitatea piscicolă este una economică, iar piscicultorii trebuie să întreprindă măsuri să-și asigure lacurile și pierderile. Astăzi la minister nu există un mecanism prin care am putea să calculăm prejudiciul păsărilor sau prejudiciul calculat din cauza păsărilor, dar suntem deschiși pentru discuții pentru a găsi un mecanism pentru a asigura piscicultorii și activitatea economică”, a explicat Gheorghe Hajder.

Pelicanii sunt cele mai mari păsări de la noi, având dimensiunea de 150-170 cm și cântărind peste 10 kilograme. În Republica Moldova, atât pelicanul creț, cât și cel comun, sunt incluși în Cartea Roșie ca specii în pericol de dispariție.

Cum a votat juriul din Moldova în finala Eurovision Song Contest 2024. Căror țări a oferit punctajele maxime

Sâmbătă, 11 mai, s-a desfășurat finala concursului muzical Eurovision Song Contest 2024. Tradițional, după evoluția tuturor artiștilor pe scena competiției, juriul din cele 37 de țări votează, de la 1 la 12 puncte, piesele participante.

În acest an, Republica Moldova a oferit cele 12 puncte Ucrainei, transmite Diez.

Mai jos, puteți vedea cum a votat juriul din Republica Moldova:
Ucraina – 12 puncte;
Italia – 10 puncte;
Croația – 8 puncte;
Elveția – 7 puncte;
Franța – 6 puncte;
Lituania – 5 puncte;
Portugalia – 4 puncte;
Israel – 3 puncte;
Luxemburg – 2 puncte;
Suedia – 1 punct.

La ediția din acest an, rezultate din partea Republicii Moldova au fost anunțate de către Doina Stimpovschii.

Ucraina, locul 3 la Eurovision 2024. ,,Mulțumim, Moldova pentru cele 12 puncte!”

Ucraina s-a clasat pe locul 3 la Eurovision Song Contest 2024. Artistele Alena și Yana au reprezentat Ucraina cu piesa Teresa & Maria și au stabilit un record unic la Eurovision 2024. Acest lucru are o semnificație istorică, transmite presa ucraineană: de 18 ani, Ucraina se califică constant în marea finală Eurovision!

Anul acesta, Ucraina a luat 12 puncte din partea Moldovei și Cehiei, iar 10 puncte au fost acordate de Franța.

Rusia a oprit gazul spre vestul Europei, prin conducta Yamal
Articolul anterior
Zelenski: „Am înţeles că Ucraina nu va deveni membru NATO”. Cele două tabere au reluat negocierile
Articolul următor