Are o siluetă de invidiat chiar dacă a născut patru copii, în patru ani. Află secretele de frumusețe a soției actorului Alec Baldwin

Hilaria Baldwin afișează o siluetă de invidiat chiar și după ce a născut 4 copii în 4 ani. Faptul că a făcut mișcare aproape zilnic a ajutat-o, spune ea.

separator

Patru copii în numai patru ani și jumătate și nicio schimbare în silueta sa – ei bine, asta e o reușită frumoasă și trebuie să existe o explicație. Iar femeia în vârstă de 34 de ani n-o ascunde: faptul că s-a obligat singură să facă mișcare aproape în fiecare zi, chiar și atunci când era însărcinată și chiar și atunci când nu prea avea chef, a ajutat-o să se mențină.
„Am revenit la forma normală destul de ușor după fiecare sarcină. În primul rând, eram în formă înainte. Am rămas în formă și în timpul sarcinii, așa că și atunci când corpul a luat proporții și am lăsat-o mai ușor, tot am încercat să mai fac câte ceva ca să rămân activă în fiecare zi.”, a dezvăluit Hilaria într-o înregistrare video publicată de WomensHealthMag.com.

Baldwin era însărcinată de mai bine de nouă luni când a vorbit pentru site-ul menționat despre faptul că nu renunță la mișcare.

„Cred că faptul că m-am menținut activă, chiar și atunci când nu aveam chef, chiar și când eram atât de obosită că-mi doream doar să stau în fund…știam că mă va face să mă simt mai bine și să fiu mai sănătoasă pe termen lung.”, a mărturisit vedeta în clipul de șapte minute.
Celebra instructoare de yoga admite însă că au fost și multe momente în timpul sarcinilor când tot ce-și dorea era să stea puțin întinsă, dar nu putea, pentru că trebuia să aibă grijă de copiii deja născuți.

Pe lângă cel mai mic membru a familiei Romeo, Hilaria și Alec Baldwin (60 de ani) mai au trei copii: Carmen, Raphael și Leonardo.

„Sunt foarte activă cu copiii mei, așa că și dacă nu mă duc la sală, îi ridic într-una în sus când îi iau din căruț sau din cadă. În alte zile merg mult.”, a explicat ea.

Hilaria crede că la fel de mult au ajutat-o și exercițiile Kegel, foarte bune pentru întărirea mușchilor peretelui pelvian. Acestea i-au prins bine în timpul travaliului, dar și la naștere.

„Frumusețea exercițiilor, fie că e yoga sau greutăți ori altceva de genul ăsta, este că faci exerciții Kegel în mod natural.”
Cât privește intervalul în care ea și-a recăpătat forma după naștere, Hilaria crede că e important să-ți asculți corpul, ceva ce ei i-a luat câțiva ani să învețe:

„Mă odihnesc cât am nevoie ca să mă odihnesc, toată viaţa am învăţat să-mi ascult corpul.”

Mai mult, potrivit Hilariei, în adolescenţă, aceasta a suferit de tulburare alimentară, iar la 25 de ani şi-a fracturat şoldul din cauza antrenamentelor excesive. Acum, spune că este tot timpul „superatentă” la cum se simte.

Hilaria s-a filmat şi după naştere, iar în acest clip ea povesteşte că a avut pneomonie în timp ce aduce copilul pe lume. Din cauza acceselor de tuse, şi-a fracturat şi o coastă, apoi a făcut şi mastită, o infecţie a ţesutului sânului, pentru prima oară de când a trecut prin maternitate.

Cu toate că recuperarea a fost mai greoaie, vedeta a spus că a ieşit la alergare imediat cum s-a însănătoşit.

„Corpul meu este obişnuit să se mişte, aşa că am fost capabilă să fac efort destul de repede după naştere. Așa că, vei fi o mamă mai bună dacă faci mişcare. Ştiu că sună greu. Ştiu că probabil eşti obosită. Dar dacă poţi să găseşti măcar 5, 10, 15 sau poate 30 de minute pe zi în care să-ţi mişti corpul, vei avea mai multă energie pentru copiii tăi. Te va face mai puternică pentru toţi cei din jurul tău. Dacă tu nu ai grijă de tine, nu vei putea să ai grijă de nimeni.”, a explicat femeia.

Hilaria Baldwin este o prezenţă constantă pe reţelele de socializare, unde îşi încântă admiratorii cu fotografii amuzante, majoritatea surprinzând-o în poziţii de yoga sau în situaţii comice bine construite.Ea apare des şi împreună cu soţul ei şi cu copiii în fotografii care surprind secvenţe din viaţa lor privată, iar cadrele publicate pe Instagram şi Twitter sunt mai mereu pline de umor, reflectând felul în care ei trăiesc.

Alec Baldwin s-a căsătorit cu Hilaria Thomas, instructor de yoga, care este cu 26 de ani mai tânără, în iulie 2012, în cadrul unei ceremonii desfășurate la New York. Actorul mai are o fiică, Ireland, în vârstă de 22 de ani, dintr-o căsnicie anterioară, cu actriţa Kim Basinger, cu care a fost căsătorit în perioada 1993 – 2002.

Sfecla roșie, alimentul cu proprietăți miraculoase

Există legende în care sfecla roșie este supranumită “alimentul minune”, datorită proprietăților vindecătoare miraculoase în tratarea bolilor de sânge și a celor hepatice. Unul din avantajele sfeclei este posibilitatea de a fi consumată pe tot parcursul anului, fiind utilizată atât în stare crudă, cât și gătită.

Sfecla roșie este alimentul cu un conținut bogat de vitamina B, mangan, potasiu, fibre, fier, fosfor, dar și vitamina C. Este una dintre cele mai benefice legume pentru sănătatea ficatului, iar sucul de sfeclă roșie este o sursă vastă de antioxidanți și nitrați naturali.

Așadar, consumul regulat de sfeclă este o modalitatea eficientă de a consuma nutrienții și cantitatea de fibre necesare organismului. De asemenea, sfecla roșie face parte din grupul alimentelor alcaline. Mai multe moduri de a o consuma și prepara puteți afla din meniurile din Cabinetul Personal, de pe platforma www.galinatomas.com .

Iată 3 motive pentru care trebuie să consumi sfecla roșie:

  • Protejează ficatul și contribuie la regenerarea acestuia, chiar și în cazul hepatitelor. Betaina, substanță din compoziția sfeclei stimulează funcția celulelor hepatice și protejează ficatul împreună cu conductele biliare. Consumul regulat de sfeclă, datorită fibrelor, ajută și la detoxifierea ficatului.
  • Menține buna funcționare a sistemului sanguin, preîntâmpinând depunerea colesterolului pe pereții vaselor de sânge și previne formarea cheagurilor.
  • Combate anemia. Datorită conținutului ridicat de fier, magneziu și vitamina B6, sfecla roșie stimulează procesul de formare a globulelor roșii și astfel ajută la combaterea anemiei. Este recomandată o cură timp de o lună de zile cu 150 de g de sfeclă, o dată la două-trei zile.

Sfecla roșie este o legumă versatila și poate fi preparată într-o varietate de moduri. O puteți consuma crudă, coaptă, la abur și murată. Poate fi elementul principal al unor supe, borșuri sau salate, de asemenea poate fi servită alături de brânză în cadrul unor aperitive. Toate aceste rețete le puteți găsi în meniurile din Cabinetul Personal de pe platforma www.galinatomas.com .

Iată o rețetă pe baza sfeclei, care te va convinge cât de gustoasă poate fi această legumă.

Legume cu pastă din Sfeclă roșie

Pasta din Sfeclă roșie

  1. Spală bine sfecla și cartoful și fierbe-le cu tot cu coajă în apă (sau le pregătești la aburi).
  2. Când sunt gata se decojesc, se lasă la răcit, apoi se taie cuburi.
  3. Le pui în blender împreună cu o lingură de tahini și le amesteci până obții o pastă.

Bețe din legume

  • Curăță și spală legumele ( alege legumele la preferință), de exemplu: ardei, morcov, castraveți.
  1. Legumele se taie în jumătate, apoi în fâșii longitudinale.
  2. Se servesc legumele cu pasta din sfeclă roșie.

Poftă Bună! Vrei mai multe rețete sănătoase și gustoase? Le găsești în meniurile personalizate din Cabinetul Personal. Dacă nu ai un abonament acitv, accesează link-ul  și cere o consultație, iar unul din ambasadorii noștri te vor contacta cu mai multe detalii.

Jessica Simpson, noi declarații despre cum a reușit să slăbească 45 de kilograme: ”M-am dus la nutriționist”

Jessica Simpson, actriță și interpretă în vârstă de 42 de ani, este în cea mai bună formă a ei după ce a slăbit mai bine de 40 de kilograme. Actrița a făcut noi declarații despre cum a reușit să topească kilogramele în plus.

Dacă în urmă cu câteva luni se fotografia într-un costum de baie minuscul, pe care nu credea că o să mai ajungă să-l poarte, acum, Jessica Simpson a dezvăluit că schimbările făcute în ceea ce privește alimentația au ajutat-o să slăbească.

”M-am dus la un nutriționist și i-am spus că trebuie să fac o schimbare, să învăț să fac alegeri sănătoase.”, a mărturisit actrița în cadrul unui interviu pentru ”Extra”.

Totodată, pe lângă faptul că se simte bine în pielea ei, ea a dezvăluit că și-a dorit această schimbare și pentru sănătate.

”Mă simt la fel de bine ca înainte să am copiii, ba chiar aș putea să spun că mă simt mai tânără.”, a spus ea, potrivit Page Six.

”Am mai multă energie și da, pot să port ce haine vreau.”, a mai adăugat actrița, care este mama a trei copii: Maxwell, de zece ani, Ace, de nouă ani și Birdie, de trei ani.

Cum a reușit Jessica Simpson să slăbească 45 de kilograme

După cea de-a treia sarcină, Jessica Simpson a slăbit drastic, iar ce a ajutat-o să topească kilogramele în plus a fost schimbarea planului alimentar, după cum mărturisea ea în cadrul unui interviu, dar și sportul.

”Este vorba de trei mese pe zi şi două gustări. Fiecare masă conţine proteine, fibre şi grăsimi, iar gustările sunt alcătuite din proteine şi fibre sau proteine şi grăsimi”, a explicat antrenorul vedetei. ”Este vorba de un echilibru care să nu afecteze atât de mult stilul de viaţă de dinainte”, a mai adăugat într-un interviu Harley Pasternak.

sursa

Alimentele la care Andra a renunțat pentru a da jos kilogramele în plus

Andra, în vârstă de 36 de ani, a luat în urmă cu ceva timp o decizie importantă. Artista și-a schimbat total stilul alimentar, pentru a scăpa de câteva kilograme în plus. În ultimele luni, artista a surprins după ce a slăbit considerabil.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, roşie şi interior

Andra a reușit să renunțe la anumite alimente și să aibă un stil de viață sănătos.

Artista consumă legume, carne, pește și a exclus în totalitate ,,dulcele” din dieta ei.

Totodată, vedeta este atentă la cantitatea caloriilor consumate.

,,Mi-am propus să nu mai mănânc așa mult”, a dezvăluit Andra, la emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV.

Pentru a avea un corp sănătos, pe lângă dietă, artista găsește cu regularitate timp pentru a face sport și mai multă mișcare.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi persoane în picioare
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare şi interior

Ce alimente să consumi în funcție de anotimp
Articolul anterior
Cum s-a adaptat fiul Adelei Popescu la grădiniță. Actrița a folosit o metodă interesantă
Articolul următor