Vedeta petrecerilor reuşite, cea care în ultimul timp devine nelipsită de la orice eveniment, este masa umplută cu tot felul de prăjituri, care mai de care pregătite să îţi fure ochii. Vorbim de candy bar. De dragul lui toată lumea e dispusă să renunţe la siluetă!
Candy bar-ul cu de toate
Bomboane, prăjituri de toate felurile, vată de zahăr dar se pot pune şi fructe sau creme. Dacă vreţi să arătaţi că ştiţi ce este la modă, alegeţi, de exemplu, să faceţi sau să cumpăraţi cupcakes, cake pops, macarons. Dar şi prăjiturile clasice precum torturile, brioşele, tartele îi pot face pe invitaţi să se lingă pe degete.
Candy bar-ul copilăriei
De câte ori nu aţi vrut să mâncaţi prăjiturile pe care vi le gătea mama? Ei bine, acum puteţi face asta dacă alegeţi un candy bar care să conţină doar prăjituri tradiţionale. Cu siguranţă le veţi face o surpriză plăcută invitaţilor dumneavoastră. Gătiţi în casă toate dulciurile şi aveţi grijă să nu adăugaţi în reţetă nimic procesat. Cu ce vă puteţi surprinde oaspeţii? Cu ciocolată de casă, brioşe, cornuleţe, eclere, negrese, papanaşi dar şi gemuri făcute în casă.
Candy bar-ul fără calorii
În condiţiile în care toată lumea este înnebunită după diete, poţi adopta un candy bar în care să pui doar prajituri dietetice. Vei face pe plac multor doamne şi domnişoare care vor sosi la petrecerea ta. Trebuie doar ca din reţetele clasice să scoţi zahărul cât şi produsele ce conţin multe calorii. Astfel, poţi înlocui zahărul cu un îndulcitor lichid şi să încerci să nu mai foloseşti untul, uleiul, ciocolata, alunele. Poţi, de exemplu, să găteşti cupcakes sau cheescake-uri dar poţi pune pe masă şi fructe.
Sursa: mireasa-perfecta.ro