În Coreea de Nord s-au interzis nunțile! Motivul

Nunţile şi înmormântările au fost interzise în Phenian, iar oraşul a fost închis complet cu ocazia primului congres al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord din ultimii 36 de ani, scrie Adevarul .

separator

kim_jong_un_22812300

Intrarea şi ieşirea din Phenian au fost interzise şi numărul inspecţiilor şi percheziţiilor a crescut, potrivit surselor citate de The Idependent. Măsurile au caracter temporar şi sunt destinate să scadă riscul producerii de „evenimente neplăcute” la congres.

Ultimul congres de acest fel a avut loc în 1980, atunci când Kim Jong-il, tatăl lui Kimg Jong-un, a fost confirmat ca succesor al fondatorului statului nord-coreean.

„Unul dintre cele mai importante lucruri la acest congres al partidului este să arătăm lumii unitatea poporului nostru. Sunt sigur că ţara noastră va fi şi mai vibrantă după congres, pentru a construi o naţiune mai prosperă, puternică şi stabilă economic. […] Principala sursă de putere în ţara noastră nu este reprezentată de armele nucleare sau alte mijloace militare, ci unitatea dintre popor şi lider. Această putere a unităţii pe care o avem este sursa reală de putere care conduce ţara noastră către victorie”, a spus oficialul. Congresul Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord va dura patru sau cinci zile şi va avea loc după o perioadă de 70 de zile în care oamenii muncii îşi vor arăta loialitatea şi devotamentul faţă de lider prin creşterea productivităţii şi efectuarea de ore suplimentare.

Renunță la sutien! Bustierele revin în modă
Articolul anterior
Corina Ţepeş: „Am avut emoții ca şi la prima naștere, dar de data aceasta eram mai încrezută.”
Articolul următor
Alte articole interesante