Nu este uşor să fii căsătorit cu o celebritate de talia lui Jennifer Lopez. A aflat-o pe pielea lui dansatorul Cris Judd, care a fost soţul divei latino timp de nouă luni.
Cris Judd a vorbit despre scurta sa casnicie cu Jennifer Lopez şi a lăsat să se înţeleagă că nu i-a fost deloc uşor. „A fost foarte greu. Nu aveam deloc intimitate. În acel moment încetezi să mai fii o persoană normală”, a spus Cris despre acea perioadă din viaţa sa.
„Nunta noastră a fost un circ. Cred că mai multe persoane au fost arestate pentru că au încercat să escaladeze un munte, încercând să se infiltreze la petrecere”, a spus Judd, care a recunoscut că i-a fost greu să fie în centrul atenţiei.
Cris Judd si Jennifer Lopez s-au cunoscut în 2000, când artista l-a angajat să îi regizeze videoclipul piesei Love Don’t Cost a Thing. S-au îndrăgostit, iar în septembrie 2001 s-au căsătorit. Au divorţat în iunie 2002.
Cris Judd a dezvăluit că l-a deranjat foarte tare lipsa intimităţii, însă nu acesta a fost motivul despărţirii. Dansatorul a mărturisit că pur şi simplu nu s-au mai înţeles.
Jennifer Lopez a vorbit şi ea, de curând, despre relaţiile amoroase cu dansatorii săi. „M-am întâlnit cu doi dansatori. Cu Cris Judd am avut o căsnicie scurtă – este o persoană extraordinară şi îl iubesc. Celalalt e Beau (Casper Smart). Tocmai ne-am despărţit. E un prieten bun”, a spus cântăreaţa.