Ziua nunţii este evenimentul în care vrei ca totul să meargă strună. Planificarea o faci cu mult timp înainte, iar organizarea trebuie să fie impecabilă. Şi dacă tot alegi locul potrivit, rochia perfectă sau costumul pe măsură, de ce nu ai alege şi ziua a cărei cifră sau vibraţie să fie în armonie cu marele eveniment?
Astfel pentru a calcula vibrația unei zile se ia în calcul ziua din data căsătoriei, nu şi luna sau anul, iar cifrele care compun numărul zilei se adună. De exemplu, dacă ziua nunţii va fi în data de 25 a oricărei luni din an, atunci vibraţia zilei va fi 7, deoarece: (2 + 5 = 7), dacă ziua nunţii va fi 29, atunci vibraţia zilei va fi 2 (2 + 9 = 11, 1 + 1 = 2) iar dacă ziua nunţii va fi 10, atunci vibraţia zilei va fi 1 (1 + 0 = 1) etc.
Te sfătui să alegi data după un număr care îți place și te atrage. Însă dacă aceasta nu există alege vibraţia care să fie cea mai potrivită pentru voi, care să vă reprezinte, care să fie în acord cu personalitatea şi scopurile voastre. Iată cum sună cele nouă vibații:
1 – Cifră a oricărui început de drum, ea este potrivită pentru un cuplu dinamic, căruia îi place să se impună şi care luptă pentru a-şi crea propriul drum. Ei ţin foarte mult la independenţa lor şi nu vor să depindă de nimeni.
2 – Aceasta este cifra perfectă pentru oficializarea unei relaţii. Este potrivită pentru un cuplu care doreşte să îşi întemeieze o familie şi care ţine foarte mult la confortul casnic. Aduce romantism, blândeţe, afecţiune, înţelegere, stabilitate, diplomaţie.
3 – Această cifră este potrivită pentru petrecăreţi. Ea îi face pe oameni mai comunicativi, mai dornici de distracţie, mai activi şi aduce veselie, chef de vorbă şi dans.
4 – Cifră potrivită pentru căsătorie, ea este bună pentru un cuplu solid, pragmatic, stabil, responsabil. Cei doi sunt muncitori şi loiali, iar nunta va fi bine organizată şi tradiţionalistă.
5 – Această cifră este bună pentru cei care vor să facă din nunta lor un eveniment inedit, nonconformist. Este potrivită pentru un cuplu care nu se teme de schimbare şi căruia îi place să călătorească. Cei doi sunt adaptabili şi populari.
6 – Cifră favorabilă pentru căsătorie, ea atrage oameni echilibraţi, creativi, sinceri, care se tem de singurătate şi care au nevoie de o viaţă de familie liniştită.
7 – Această cifră nu este foarte potrivită pentru o nuntă, deoarece atrage singurătate, izolare, dar aduce o intuiţie bună şi spiritualitate. Oamenii foarte credincioşi se simt atraşi de această cifră, dar şi cei glaciali sau aroganţi.
8 – Este o cifră potrivită pentru un cuplu materialist, care vrea ca nunta să fie şi o afacere profitabilă. Ei sunt ambiţioşi, organizaţi şi încăpăţânaţi. Pentru unii dintre ei cariera este mai importantă decât viaţa de familie.
9 – Această cifră este bună pentru un cuplu idealist, boem, romantic, creativ, tolerant. Ei vor să îi mulţumească pe toţi, sunt emotivi şi iubitori, dar au nevoie de mai mult simţ practic.