Merg la cumpărături, gătesc, au grijă de copii… Sunt o adevărată comoară la casa omului. Vorbim despre câteva zodii în care s-au născut cei mai harnici bărbați.

Sagetătorul pare ca s-a născut ca să muncească. Și nu doar la serviciu, ci și acasă. Este entuziasmat să vadă cum din mâinile sale ies lucruri bune și chiar dacă uneori e destul de neîndemânatic, nu se lasă. Îi place să iasă la cumpărături și te va scuti pe tine de efort. Nicio muncă nu i se pare înjositoare.
Pești
Bărbatul din zodia Pești este foarte harnic. Îi place ca totul să fie pus la punct, să strălucească și nu așteaptă ca partenera să facă totul, ci se implică el cu tot sufletul. Nu e nici el cel mai priceput, dar măcar are intenții bune și nu se dă la o parte de la niciun fel de muncă. E genul de bărbat care într-un weekend va întoarce casa pe dos, apoi o va aranja de nici nu o mai recunoști.
Capricorn
Capricornul merge pe două direcții: casă și serviciu. Pe amandouă le face perfect. Își folosește foarte eficient timpul astfel încât să poată să și gătească, să facă și curat, să ducă și copiii la școală. Se implică cu plăcere în toate treburile gospodărești, iar soția se poate numi cu adevărat fericită pentru că acest nativ nu o va lăsa să facă ea mare lucru.
Rac
Nu trebuie să te mire faptul că bărbatul din Rac este un casnic prin excelență. E în natura lui asta și vei vedea cu câtă bucurie face totul scutindu-te pe tine de efort. Gătește perfect și cu plăcere. Are grijă de casă, de soție și de copii și aproape că nu îi poți reproșa nimic. E mereu gata să spele el vasele, rufele și o face cu și mai mare drag dacă tu rămâi în preajma lui, fără însă să îl cicălești spunându-i ce are de făcut.