Îți organizezi nunta de sinestătător. Ce trebuie să știi?

Nunta ideală este visul oricărei viitoare mirese, iar pentru ca totul să iasă perfect, pregătirile pentru organizarea nunții de vis trebuie să înceapă din timp.

separator

Iată cum să organizezi o nuntă de vis, pas cu pas.

blog-easy

Lunile 12…11…
Dacă primul pas a fost făcut alegând ziua nunții și mai aveți un an până la acel moment, atunci ar fi cazul să începeți să vă gândiți serios la tot ce implică organizarea nunții de vis pe care v-ați dorit-o dintotdeauna. În primul rând, gândiți-vă care este bugetul de care dispuneți, pentru a ști ce alegeri să faceți.
Apoi, întocmiți lista de invitați cu atenție, să nu omiteți pe nimeni și, în funcție de numărul acestora, mergeți să vedeți câteva restaurante din care să-l alegeți pe cel potrivit gusturilor voastre. Rezervarea locației, cu cel puțin un an înainte, este foarte importantă, mai ales dacă nunta va avea loc într-un oraș mai mic, pentru că altfel riscați să nu mai găsiți niciun restaurant disponibil pentru data pe care v-ați dorit-o.
Același lucru este valabil și pentru locațiile în aer liber și pentru biserica la care va avea loc ceremonia religioasă. Nu uitați că odată cu alegerea locației trebuie să discutați și despre meniu și despre aranjamentele ce vor da viața locației.

organizarea-nuntii-duminica-5-1030x644

Lunile 10…9…
Timpul trece și iată că mai sunt 9-10 luni până la nuntă, iar pregătirile continuă. Dacă nu v-ați ales încă biserica la care vă veți uni destinele, acum este cazul s-o faceți. Tot acum ideal ar fi să căutați o agenție specială care să se ocupe de arajamentele ce vor decora sală în care se va desfășura nunta în cazul în care restaurantul nu vă ofera deja inclus în pachet și acest serviciu. Astfel, vei lăsa specialiștii să se ocupe de decor pentru a vă organiza nunta ideală într-un decor de vis.
Cu aranjamentele am rezolvat, ce facem cu muzica și cine imortalizează cele mai importante momente? Recomandat ar fi ca în această perioadă să te ocupi și de aceste aspecte, să vorbețti cu formația care vrei să cânte live sau cu un DJ, să găsești un fotograf sau o întreaga echipă care să se ocupe de filmare și fotografiat pentru ca întreaga zi să rămână în istorie.

organizarea-nuntii-in-ultimul-moment-1-1030x729

Lunile 8…7…

Ai scapat de grija locației, ai vorbit șicu preotul, ai rezolvat cu muzica și cu foto- videografii, a venit timpul să îți alegi rochia de mireasă.

Este important să începi din timp căutarea ei pentru a putea proba mai multe modele, pentru a participa la târgurile special organizate pentru nunți și pentru a nu intra în panică pe ultima sută de metri. După ce ți-ai cumpărat rochia de mireasă, nu uita de accesorii. De la voal, pantofi și până la accesorii de păr, toate sunt importante și trebuie să fie în ton cu stilul rochiei, de aceea necesită timp pentru a le găsi pe cele potrivite.
De asemenea, mirele trebuie să plece în căutarea costumului potrivit pentru această zi specială și să își aleagă și accesoriile (lavalieră/papion, pantofi, butoni, curea). Fiecare dintre voi va face asta în compania unei persoane de încredere, care să poata da și sfaturi sincere la nevoie. Deja parcă organizarea nunții de vis nu mai pare atât de ușoară, nu?

yes

Lunile 6…5…

A rămas mai puțin de jumatate de an până la ziua cea mare și pregătirile sunt în toi. A venit momentul să vă gândiți la cei dragi și să alegeți invitațiile, mărturiile și alte mici surprize pentru ei.

Chiar dacă vreți să invitați o pereche de dansatori profesioniști, un iluzionist, caricaturist sau orice altfel de artiști care să vă surprindă invitații, ați face bine să-i contactați din timp pentru a fi siguri că vor fi liberi in ziua respectivă. Tot în această etapă a pregătirilor ar trebui finalizate și alegerile aranjamentelor florale, să stabiliți toate detaliile legate de decor pentru a sărbători nunta ideală într-o atmosferă de vis.
Să nu uităm nici de documentele necesare cununiei civile, să fie totul în regulă pentru ca totul să se desfășoare fără probleme. Și dacă tot a venit vorba despre cununia civila, trebuie să va pregatiți ținuta și pentru această zi.

Lunile 4…3…
Am ajuns și în momentul în care au mai ramas 3-4 luni până când pregătirile voastre se vor materializa într-o nuntă frumoasă. Puteți începe să căutați cocardele, să alegeți lumânările și verighetele, să stabiliți cine vor fi domnișoarele și cavalerii de onoare și…detaliile despre luna de miere. Este timpul să alegeți locul perfect în care vă veți relaxa după ce terminați cu organizarea nunții ideale. Fie că este vorba despre o destinatie exotică sau despre una la mai puțini kilometri depărtare, aceasta trebuie să fie pe placul vostru pentru a petrece cele mai frumoase momente împreună.

Luna 2…
Doar două luni și nunta va deveni realitate. Pentru asta, trebuie să fiți foarte atenți la detaliile ce trebuie stabilite pe ultima sută de metri. Acum este momentul potrivit să trimiteți invitațiile, să porniți în căutarea unei pernuțe pentru verighete, unei căsuțe pentru plicuri, a coșulețelor pentru flori și a altor cumpărături mărunte. Dar a mai rămas ceva: dansul mirilor. Ideal ar fi să stabiliți melodia pe care veti deschide seara cu valsul mirilor si sa mergeti la cursuri de dans pentru ca acest moment sa fie perfect. Nu uitați și de varianta unui dans mai…ieșit din comun. Puteți încerca un colaj de melodii în care să alternați ritmurile și să arătați invitaților că puteți mai mult decât un simplu vals lent. Astfel, atrageți atenția și mai mult asupra voastra și cu siguranță momentul va fi mult mai apreciat de zecile sau sutele de ochi ațintiți asupra voastra.

Luna 1…

Emoții…emoții…și iar emoții! A mai rămas o singură lună și organizarea nunții perfecte se apropie cu pași repezi de final. Acum este momentul confirmărilor: la restaurant, la biserică, la starea civilă, este timpul să alegeți modelul de tort, să faceți pregătirile necesare cazării invitaților care vin din alt oraș și să hotărăști cum vor fi așezati la masă.

Trebuie să încerci coafura pe care ți-o dorești, să vezi dacă îți place, să vezi ce machiaj ți se potrivește cel mai bine și să mai probezi o dată rochia și pantofii. Nu uita de cadourile pentru nași și de alte cumpărături mărunte care apar pe parcurs. Cel mai bine este să vorbești cu o persoană apropiată care să te ajute cu detaliile de organizare din ziua cea mare, pentru ca tu să stai fără griji.
Dăcă tot vorbim de lipsa grijilor, înainte de nuntă puteți organiza petrecerea burlacilor și a burlăcițelor la care să va distrați sărbătorind ultimele clipe în calitate de celibatari. Ultimele zile de pregătiri ar trebui să le rezervați pentru vizitele la saloanele de înfrumusețare și pentru definitivarea celorlalte aspecte care contribuie la organizarea nunții perfecte. Cu toate acestea, nu uitați de relaxare, căci trebuie să fiți odihniți în ziua cea mare. Doar nu vreți să ieșiți cu riduri în pozele de la nuntă, nu?

sursa: easyevent.md

Ce trebuie să faci în ziua nunții pentru a avea noroc în familie. Patru superstiții de evitat

Mai multe tradiții și superstiții despre nunți au prins rădăcini adânci. Se crede că acestea influențează modul în care îndrăgostiții își planifică ziua cea mare pentru a asigura un viitor luminos și plin de noroc. În timp ce unele practici sunt menite să aducă prosperitate și fericire, altele sunt considerate a aduce ghinion și trebuie evitate cu orice preț.

Superstiții și tradiții de evitat în ziua nuntii

Întâlnirea înainte de ceremonie: Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri este credința că mirele și mireasa nu ar trebui să se vadă înainte de ceremonie. Acest moment de separare simbolizează puritatea și noutatea începutului pe care îl vor împărtăși, iar întâlnirea prematură este văzută ca un semn rău prevestitor, scrie redactia.ro.

Vărsarea lichidelor: Fie că este vorba de apă sau vin, vărsarea accidentală a lichidelor în ziua nunții este considerată un semn de ghinion. Participanții la ceremonie sunt îndemnați să fie deosebit de atenți pentru a evita astfel de incidente, care pot prevesti turbulențe în mariaj.

Oglinzile sparte: Aducerea ghinionului prin spargerea oglinzilor este o superstiție bine-cunoscută, care transcende granițele nunților. În ziua căsătoriei, se pune un accent deosebit pe evitarea manevrării neglijente a oglinzilor pentru a preveni ani de ghinion în viața de cuplu.

Florile în biserică: Deși florile sunt simboluri ale frumuseții și ale vieții, există credința că aducerea lor în biserică înainte de ceremonia de nuntă poate atrage energii negative. Prin urmare, tradiția recomandă ca florile să fie aduse doar după finalizarea actului religios.

Tradiții care aduc noroc

Aruncarea orezului: O tradiție îndrăgită este aceea de a arunca orez peste miri la ieșirea din biserică sau locul ceremoniei. Acest gest simbolizează dorința de fertilitate și prosperitate pentru cuplu.

Elemente de culoare albastră: Purtarea de accesorii albastre de către mireasă este văzută ca un talisman ce aduce noroc și fericire în mariaj. O batistă sau o bijuterie cu piatră albastră sunt alegeri populare.

Hanțul la inel: Purtarea unui hanț la inelul de logodnă sau de căsătorie este considerată o modalitate de a păstra cuplul protejat de energii negative sau de invidia celor din jur.

Moneda în pantof: Plasarea unei monede în pantoful miresei simbolizează speranța de prosperitate financiară și noroc în noua căsnicie.

În timp ce aceste tradiții și superstiții pot părea doar o parte pitorească a ceremoniei de nuntă, ele reflectă dorința profundă a oamenilor de a influența pozitiv viitorul cuplului. Indiferent dacă sunt respectate din convingere sau pentru a onora tradiția, ele adaugă o notă de unicitate și speranță zilei în care două inimi aleg să bată împreună pentru totdeauna.

A purtat o rochie de mireasă de 50 de euro și a fost comparată cu Meghan Markle

O tânără a purtat la nunta sa o rochie de mireasă de 50 de euro, iar internauții au comparat-o cu Meghan Markle. Nu toată lumea vrea să cheltuiască zeci sau chiar sute de mii de euro pe o rochie de mireasă care poate fi purtată o singură dată.

Mireasa Rachel Connelly a demonstrat că poate arăta elegant, cheltuind doar 50 de euro. Utilizatoarea de Tiktok a postat pe pagina sa un videoclip filmat în timpul ceremoniei de nuntă. Și în doar o zi, a câștigat aproape 500 de mii de vizualizări.

Рэйчел Коннелли с женихом

Rachel a pozat într-o rochie de mătase albă, cu decolteu și un voal translucid. Fata a plătit doar 50 de euro pentru rochie. Ea a cumpărat rochia de la Goodwill, un magazin american de second-hand. E greu de crezut urmărind videoclipul. Mireasa a arătat extraordinar.

Abonaților le-a plăcut ținuta lui Rachel, ba chiar au comparat-o cu soția prințului Harry.

@rachelconnealy

Reply to @lizavbel ❤️ except my wedding was in a roller skating rink and not a royal palace :/ ##meghanmarkle

♬ original sound – rachel muse connealy

Ținuta de nuntă a lui Meghan a fost creată de fostul director de creație Givenchy Claire Waite Keller. Ducesa a ales o rochie lunga eleganta fara detalii inutile. Și costul acesteia este de aproximativ 400 de mii de dolari.

Меган Маркл и принц Гарри

Cum şi-a surprins o mireasă soţul nevăzător în ziua nunţii: ,,Am simţit că arată ca un înger!”

O tânără şi-a surprins logodnicul orb în ziua nunţii cu cel mai frumos dar. Toţi invitaţii au lăcrimat când l-au auzit spunând: „Simt că arăţi ca un înger!”.

Kelly Anne şi Anthony Ferraro

Când Kelly Anne Ferraro a început să cumpere rochii de mireasă, știa că își dorește un design care să includă o mulțime de detalii mici și texturi diferite, astfel încât viitorul ei soț, care este orb, să poată simți cum arată în ziua nunţii.

Pe 2 octombrie, la o nuntă în aer liber, tânăra a purtat o rochie albă, eterică, în drum spre altar, în timp ce cavalerul de onoare şi fratele mirelui i-au drescris acestuia cum arată. Anthony Ferraro, paralimpic la judo, muzician şi speaker motivaţional, a spus că a fost copleșit în momentul în care Kelly a ajuns în faţa altarului.

„Odată ce a ajuns la mine, mi-am pus mâinile pe rochia ei. Mi-a fost uimită mintea şi am început să plâng”, a spus el, potrivit Today. „Lucrurile tactile sunt foarte importante pentru mine. Îmi creează o imagine în cap despre felul în care arată lucrurile. Şi pot spune că am simţit că arăta ca un înger!”

Kelly Anne şi Anthony Ferraro

Kelly a spus că a încercat câteva rochii la Loulette Bride din Brooklyn, New York, înainte de a găsi una care avea tot ce își dorea. Soțul ei își amintește şi acum fiecare mic detaliu.

„Avea o bandă de catifea în jurul ei și aceste broderii din dantelă. Flori brodate dintr-un bumbac moale. Spatele ei avea chiar și o textură. În plus, m-a surprins cu o jachetă personalizată care era efectiv uimitoare, pe care și-a pus-o mai târziu, avea nişte franjuri nebune care îi atârnau de braţe”, a povestit el. „Mi-a amintit de prima noastră întâlnire”

Cei doi s-au cunoscut pe o plajă din New Jersey în 2017, acolo unde era sora lui Kelly, care se întâlnea cu prietenul cel mai bun al lui Anthony, urmând ca şi aceştia să se căsătorească. Kelly tocmai se întorsese dintr-o călătorie în Thailanda, iar Anthony se întorsese de la antrenamentele de judo din Tokyo.

„Auzisem multe despre Anthony de la sora mea când mi-a menţionat de prietenul lor orb. L-am întâlnit şi nu ştiam cu adevărat cât este de orb şi m-am gândit «tipul ăsta nu arată orb, orice ar însemna asta». Există un stereotip în mintea ta, ei bine el arăta ca oricine altcineva care se plimba pe plajă”, a povestit proaspăta mireasă.

Kelly a învățat tot mai multe tipuri pentru a-i crea experienţe tactile iubitului ei, viitor soţ, inclusiv modificând diferite lucruri din apartament pentru a deveni mai accesibil pentru el. Cei doi recunosc că au numai amintiri frumoase din ziua nunţii şi apreciază că oamenii au venit să le fie alături într-un moment atât de important.

Kelly Anne şi Anthony Ferraro

sursa: www.observatornews.ro

Acest micuț își făcea temele în stradă, la lumina unei vitrine! Ce a urmat i-a schimbat destinul
Articolul anterior
Teo Trandafir: ”Hainele nu valorează nimic dacă TU, din interiorul TĂU, nu le dai valoare”
Articolul următor