A fost o nuntă despre care presa rusească a făcut multe speculații și s-a scris foarte mult. Iar curioși încercau să afle cât mai multe detalii despre cea de-a cincea căsătorie a Lolitei cu Dumitru Ivanov, mai tânăr cu 11 ani decât interpretă.

Petrecerea de nuntă s-a desfășurat într-o locație de lux din Moscova, unde au fost invitați doar cei mai buni prieteni, aproximativ 100 de oameni. Deși toți au crezut că Lolita a știut din timp unde a fost nunta, de fapt interpreta nu a fost la curent. De pregătiri s-a ocupat doar soțul și prietenii acestuia.
Nunta a avut loc în spiritul Cabala, iar această decizie i-a aparținut în totalmente Lolitei. Deși îndrăgostiții sau înscris la Oficiul Stării Civile, cei dau au făcut schimb de inele abia la restaurant, în timpul ceremoniei.
Specific că Dima a cerut-o în căsătorie pe Lolita cu un inel făcut la comadă și a fost adus cu un avion special chiar în ziua nunții.
Iar special pentru invitații de religie creștină mirele a rugat ca pe masă să fie și mâncare de post, deoarece nunta a avut loc în perioada postului. Luna de miere îndrăgostiții au petrecut-o pe insulele Malaeziei.
“Doar alături de Dima am înțeles ce înseamnă să iubești cu adevărat. Alături de el sunt cu adevărat fericită, plus că fiica Eva se înțelege foarte bine cu Dima”, a declarat Lolita.