De ceva timp cuplurile tot mai des optează pentru nunțile tematice. Pentru asta am decis să ți le prezint pe cele “la modă” din anul acesta.
Nunta rainbow
Iubești culorile? Dacă da, atunci am o bucurie pentru tine: anul acesta se poartă nunta “rainbow“, cât mai colorată! Asta înseamnă că poți lăsa deoparte teama de a nu exagera, optând pentru un o culoare îndrăzneață de ruj, pantofi sau buchet.
La rândul lui, mirele poate purta șosete haioase, asortate cu un papion hazliu. Iar la rochie poți alege una mai practică, scurtă, cu buzunare, iar bijuteriile cât mai colorate.
Decorațiunile, fie vor din flori naturale, fie neconvenționale (globuri sclipitoare, flori din hârtie sau textile, figurine origami, vaze colorate etc) vor aduce, la randul lor, culoare. Atenție, însă, este bine să alegi maxim 3 culori de bază. De exemplu, alb, negru și turcoaz sau fuchsia.
Nunta vintage
Creatorii de modă s-au gândit și la acest gen de mireasă, așa că rochii în croieli vintage vei găsi cu siguranță. Asta dacă nu cumva rochia bunicii sau a mamei a fost atât de bine păstrată, încât nu ar mai avea nevoie decât de o recondiționare rapidă.
Culorile pentru această tematică vor fi: bejul, rozul pal și auriul. Decorațiunile fiind și ele delicate și discrete.
Nunta rustică
În primul rând, poți opta pentru un meniu tradițional. Decorațiunilor pot fi și ele tradiționale, menite să te ducă în atmosfera autentică a locului. Și mai frumos ar fi dacă ai organiza nunta în aer liber.
Totul trebuie să fie lejer și nonconformist, candy-bar-ul va fi compus din bunătăți tradiționale, făcute acasă, iar masa va lua forma unor scânduri care acopera 2 bușteni solizi. Pune lumânările în borcane și nu uita de ghirlandele cu luminițe și flori de câmp, așezate într-o stropitoare de tablă!
Rochia de mireasă trebuie să fie cât mai lejeră cu putință. Coafează-te cât mai dezordonat și adoptă un machiaj discret, natural!
La bautura, nici nu se discută: vinul local, pus la rece în găleți cu gheață. Se poartă culoarea Radiant Orchid, culoarea inconfudabilă a orhideei.