Fastuoase şi strălucitoare, nunţile anului 2014 au impresionat nu numai prin organizare, ci şi prin ţinutele purtate de vedete.
1. Nunta lui George Clooney, unul dintre cei mai faimoşi burlaci din lume, şi avocata britanică Amal Alamuddin se poate înscrie între cele mai mondene evenimente ale anului. Mireasa a strălucit într-o superbă creaţie Oscar de la Renta, în timp ce Clooney a îmbrăcat un costum Armani.
2. La fel de aşteptată a fost şi nunta Angelinei Jolie şi a lui Brad Pitt, care însă a fost una discretă. Cei doi s-au căsătorit într-o capelă de pe proprietatea lor din sudul Franţei – Chateau Miraval -, în cadrul unei ceremonii private, la care au participat doar membrii celor două familii şi câţiva prieteni apropiaţi ai cuplului. Ineditul evenimentului a fost rochia de mireasă a Angelinei: din satin de culoarea fildeşului, decorată pe spate cu desenele realizate de cei şase copii ai cuplului. Voalul purtat de Angelina Jolie a fost şi el decorat cu desene realizate de copii, ţinuta fiind o creaţie marca Atelier Versace.
3. Kim Kardashian şi Kanye West şi-au dorit să aibă „nunta anului”, însă dorinţa lor s-a împlinit doar parţial. Cu o zi înainte de eveniment, cuplul a organizat pentru cei aproximativ 200 de invitaţi un prânz care a avut loc la Chateau de Wildeville, reşedinţa designerului italian Valentino, după care a urmat o petrecere extravagantă la Palatul Versailles, unde oaspeţii au fost întâmpinaţi de artişti îmbrăcaţi în muschetari. Ulterior, cuplul Kardashian – West şi invitaţii săi s-au deplasat cu un avion privat la Florenţa, unde cele două vedete s-au căsătorit în fortăreaţa Forte di Belvedere, închiriată cu suma de 300.000 de euro pentru o noapte.
4. Olivia Palermo poate concura la titlul de mireasa anului 2014, pentru că rochia ei a fost cu adevărat specială, aşa cum îi stă bine unui style icon. Ea s-a căsătorit cu modelul german Johannes Huebl, cu care este împreună din 2008, în New York, iar apariţia ei în ziua nunţii a fost una de poveste. Olivia Palermo a renunţat la rochia tradiţională în favoarea a trei piese separate semnate Carolina Herrera: un pulover crem din caşmir, pantaloni scurţi albi şi o fustă transparentă din satin si tul.
5. Frumoasa italiancă Elisabetta Canalis, cunoscută publicului larg în 2010, când a avut o relaţie de un an şi jumătate cu George Clooney, şi-a pus şi pirostriile în cadrul unei ceremonii impresionante care a avut loc în Sardinia. Chiar dacă se cunoşteau de mai puţin de un an, vedeta de 36 de ani i-a răspuns afirmativ medicului ortoped Brian Perri (46 de ani) la cererea în căsătorie. Elisabetta Canalis a purtat o rochie de mireasă spectaculoasă, cu o trenă foarte lungă, formată din straturi de ornamente de dantelă, voalul fiind din dantelă simplă, lăsându-i la vedere părul aranjat lejer, cu bucle.
6. Michelle Hunziker (37 de ani), model şi actriţa de origine elveţiană, s-a căsătorit şi ea în acest an cu Tomaso Trussardi, moştenitorul casei de modă italiene cu acelaşi nume. Mireasa, însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului, a purtat o rochie roz prăfuit, cu trenă şi a radiat de fericire în timpul ceremoniei organizate la Bergamo, în Italia.
7. Actriţa Angie Everhart, care a învins cancerul de tiroidă în 2013, a mers la altar alături de Carl Ferro, directorul unei companii de produse dietetice. “Iubitul meu Carl Ferro m-a cerut în căsătorie aseară, în exact acelaşi loc în care ne-am sărutat prima dată. Sunt foarte fericită!”, le-a împărtăşit Angie Everhart admiratorilor de pe reţelele de socializare.
8. Ultima pe lista vedetelor căsătorite este Solange Knowles, sora mai mică a lui Beyonce, care s-a măritat, la New Orleans, cu regizorul Alan Ferguson, în cadrul unei ceremonii la care au asistat 200 de prieteni şi membri ai familiei, toţi îmbrăcaţi în alb. Cei doi miri au sosit pe biciclete albe, cea a miresei având în faţă un coş în care era un buchet de flori. În ceea ce priveşte ţinuta de nuntă, mireasa nu şi-a dorit o rochie tradiţională, ci a optat pentru două ţinute destul de asemănătoare: o salopetă ivoar cu un decolteu adânc şi spate gol, completată de o capă, creaţie Stephane Rolland şi o rochie albă purtată cu o capă, Humberto Leon pentru Kenzo. Şi mirele a purtat un costum alb.