Albă ca Zăpada de Balatina, care acum s-a făcut comodă într-o țară în care iarna își dictează legile, se trage dintr-o familie în care mama a muncit învă
De la doi ani am avut rolul de Albă ca Zăpada la serbările de Anul Nou, pentru că tata era Moș Gerilă (pe atunci Moș Crăciun era interzis), iar de la trei ani prezentam, în două limbi, concertele pe „scena mare” a satului… Astfel, am căpătat deprinderea de a vorbi liber în fața unui public numeros și de a organiza evenimente culturale. Lucru care uneori este confundat cu „spiritul întreprinzător”, care însă e cu totul altceva…
Când m-am implicat eu în politică, nimeni nu se gândea încă serios la rolul femeii în politica modernă
Problema egalității de gen era încă necunoscută, nimeni nu se gândea încă serios la rolul femeii în politica modernă… Pe timpul sovieticilor femeile aveau un procent prestabilit de reprezentativitate, de 33%, coborât de sus, cu candidate comode, numite de partidul comunist.
Când a venit „perestroika” și m-am implicat în procesul restructurării societății, eu, și nu numai eu, am intrat pe un teren necunoscut, pentru că în nou apărutul stat, Republica Moldova, ca și peste tot în fosta Uniune Sovietică, nu se știa ce înseamnă, de fapt, democraţie. Și nu doar în problemele egalității dintre bărbați și femei, ci și în cele legate de gestionarea statului, de activitatea instituțiilor oficiale, de libertățile și responsabilitățile cetăţenilor…
Din păcate, nici după 25 de ani lucrurile nu s-au prea schimbat, societatea noastră rămâne în multe privințe tot una „sovietică la cap”. De aceea, se întâmplă ceea ce se întâmplă, și cu criza economică, și cu nivelul nemaivăzut al corupției, și cu sistemului judiciar compromis.
Pentru familia noastră restructurarea („perepstoika”), a fost cea mai fericită perioadă din viață, când ni se părea că totul este posibil și realizabil în următorii ani și că noi putem influența real situația. De aceea, ne-am avântat în Mișcarea de Eliberare Națională fără să ne gândim la confortul personal. Soțul Emil a participat, alături de mine, la toate manifestările. Nu ne gândeam la cele materiale…Nu țin minte să fi fost stresată din cauza treburilor casnice. Mai erau și părinții care ne ajutau. Plus că eu știu, îndăznesc să mă laud, să gătesc repede și gustos, din orice am la îndemână… Aceste talente le-am moștenit de la mama mea, Eliza, și de la mama lui Emil, Iulia.
Fetele mele, zic eu, s-au crescut una pe alta…
Dana, fiica cea mai mare, a avut grijă de soră-sa mai mică, Mihaela, care era cu 9 ani mai mică. Danei i-a revenit sarcina de a o duce și a o aduce de la grădiniță… Sarcină de loc ușoară pentru o fetiță de 12 ani care merge și ea la școală și are nevoie de susținerea părinților…
Ambele fiice sunt căsătorite cu băieți de la Chișinău, Andrian și Nicu, şi sunt fericite în familie. Dana are trei băieți, de 14, 10 și 8 ani, iar Mihaela are o fetiță de 4 ani și in curând va da naștere unui băiețel. Așa că în curând vom deveni bunici cu cinci nepoți care constituie bucuria și fericirea noastră. Şi fetele, și ginerii au făcut studii în Canada, sunt bine aranjați, copiii învață și cresc bine.
Acum ambele au familii trainice, copii buni, se înțeleg între ele și cred că acea experiență le-a prins bine la amândouă… Pentru că am comunicat mereu foarte bine și ne-am împărtășit mereu speranțele și durerile…
Prima dimineață într-un alt capăt de lume
Niciun fel de lucruri stranii sau frică… Ne-au întâmpinat copiii, ne-au dus la noua noastră locuință, luată în chirie, luminoasă şi largă. Pe masa din bucătărie era un platou cu niște fructe nemaivăzute de noi, mi s-a părut la început că sunt artificiale. Și doar când ne-a îndemnat ginerele Andrian să gustăm din ele, am realizat că sunt adevărate.
Poate în primul rând datorită copiilor aclimatizarea noastră a trecut ușor. Plus că nu era prima noastră ieșire peste hotare… În acest sens eu nu cred că sunt exemplul cel mai concludent…
De ce aleg moldovenii să trăiască în Canada
Cred că datorită reputației bune a Canadei, datorită legislației sale privind imigranții, dar și stabilității economice și politice. În general, noilor veniți le vine mai greu la început. Trebuie sa iei totul de la capăt, să-ţi găseşti de lucru, să te înscrii la învăţătură…nu e deloc ușor. Dar în câţiva ani lucrurile se aranjează şi parcă îl vezi pe cutare că şi-a luat casă, pe cutare că şi-a mai cumpărat o maşină sau și-a dat copilul la o şcoală privată…
Ce viitor au copiii noștri astăzi în Republica Moldova? Canada în acest sens este previzibilă și confortabilă.
Au ei oare acasă studii de calitate, recunoscute în străinătate? Găsesc oare la terminarea studiilor un loc de muncă pe măsura calificării? Le asigură oare statul condiții de cumpărare a locuinței și o șansă de a plăti ratele lunare timp de 30 de ani cu 2-3% dobândă anuală? Nu știu… Canada în acest sens este previzibilă și confortabilă.
Eu nu mă simt emigrant. Vin des acasă la Chișinău. Dar mă simt acasă și la Montreal, unde îmi sunt copiii și nepoții. Astăzi, în epoca globalizării, când spațiile fizice și virtuale nu mai reprezintă o problemă, nostalgia și dorul de casă nu-și mai au semnificaţia de altădată. Oricând îţi poţi lua bilet de avion și în câteva ore eşti lângă cei dragi… Sau îi vezi pe Skype, comunici cu ei prin Messenger… De când cu liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, circulaţia liberă a oamenilor a devenit lucru obișnuit. Migrația circulară a exclus nostalgia pe care o aveau cei care părăseau Uniunea Sovietică, plecând pentru totdeauna, lăsându-și în urmă rude şi prieteni, fiind privați de proprietăți și de cetățenie…
Eu m-am axat din capul locului pe activitatea comunitară și peste un an de la venire am obţinut primul proiect. De atunci, tot cu treburile comunitare mă ocup. Când am venit la Montreal, nu era nicio asociație înregisatrată de basarabeni. Astăzi avem o serie de asociații și mă bucur că pe mulți din cei care au talent la activități comunitare, i-am convins să-și înregistreze organizații și i-am ajutat să înceapă noi activități.
Cu ce ochi este văzută realitatea din Republica Moldova în Canada?
Lumea este dezamăgită și confuză. Nimeni nu înțelege cum se putea întâmpla ca o guvernare proeuropeană să comită abateri atât de grave de la cele promise. Nimeni nu știe ce va fi mâine cu Republica Moldova și în ce direcție o va lua: spre Vest sau spre Est. Suntem cu toții în așteptare…
Totuși, judecând după nemulțumirea generală și după liniștea sinistră instaurată la Chișinău, mă tem că e tăcerea dinaintea furtunii… Să sperăm că va fi furtuna care le va spăla pe cele rele și va aduce un vânt al schimbărilor în bine.
La sărbători… ne adunăm când la noi, când la una din fete. Că nu stăm departe unii de alții. Plus că avem o mulțime de prieteni, cumetri și rude, la care ținem mult și cu care comunicm permanent.
Moldovenii nu se lasă de obiceiuri, oriunde s-ar afla. Și Crăciunul, și Paștele se sărbătoresc la fel, bucatele sunt aceleași, şi nu doar de sărbători, dar și în viața de zi cu zi.
Iata și acum, după ce termin articolul, merg la Dana s-o ajut să pregătească sărmăluțe, să-i servească pe colegii de la serviciu cu bucate tradiționale.
La mulți ani vă dorim tuturor!
