A crescut în familia a doi jurnaliști renumiți. Nu le-a călcat pe urme, dar nici nu s-a abătut prea mult de la această cale. De aproape 20 de ani lucrează pe segmentul comunicare. Știe ce înseamnă să promovezi, o instituție, un produs, o echipă. Își face munca din plăcere și o combină cu o altă rețetă de succes – trei copii și un soț minunat. Îți propunem să cunoști povestea de succes a Ruxandei Capmari, Director Vânzări Marketing a Spitalului Internațional Medpark.
Când am absolvit școala medie generală, a venit tata și ne-a anunțat că exista o șansă de a pleca în România. Nu se punea întrebarea pentru ce facultate să optez, pentru ce oraș. Pentru anul 1990 această posibilitate a fost una revoluționară și o unică alternativă de a obține studii în afara Uniunii Sovietice.
Am ajuns la Suceava unde am fost admisă la facultatea de management în turism. Am fost prima promoție de basarabeni care a studiat în România. A fost extrem de dificil, pentru că am concurat cu cei mai buni studenți din România. Atunci se făcea o selecție foarte riguroasă și chiar era destul de complicat să ții piept. Am reușit să obținem o medie demnă, chiar dacă eram mai mici cu doi ani decât colegii noștri din România. Diferența între ceea ce învățam noi la Chișinău și ceea ce se învața în România era foarte mare. În anul 1990 noi încă îl citeam pe Andrei Lupan, iar pe clasicii români i-am descoperit deja dincolo de Prut.
Pe lângă studii, am avut marea posibilitate să descopăr România. Părinții veneau foarte des. Practic la fiecare 2-3 săptămâni parcau mașina lângă căminul meu, alegeam o destinație nouă și plecam în călătorie. Acum îmi dau seama cât de tineri erau ei atunci (in jur de 40 de ani) și entuziasmați de aventuri eram toți împreună.
L-am întâlnit pe soțul meu tot la Suceava, deși suntem ambii din Chișinău. Suceava îmi va rămâne orașul de suflet în care m-am îndrăgostit și am fost cerută de soție. Aveam 20 de ani pe atunci.
Nu m-am gândit nicio clipă să rămânem în România. Am crescut într-un sistem care ne-a zombizat într-un fel. Nici nu ne gândeam să ne stabilim cu traiul în altă țară – era de la sine înțeles că trebuie să ne întoarcem acasă. În plus, pe atunci era foarte populară piesa lui Gheorghe Țopa „Veniți acasă măi copii”. Așa că uneori un cântec îți poate marca destinul.
Revenirea a fost ciudată. M-am întors într-o țară care nu mai existase anterior, iar societatea era în formare. Era anul 1995. Salariile erau extrem de mici. Prima mea leafă a fost de 180 de lei. Nu mi-a plăcut deloc primul job. Nimerisem într-o organizație tipică sovietică în care numărai orele să treacă. A fost oricum o lecție de viață și o experiență.
Dat fiind faptul că mulți colegi de-ai mei lucrau pe atunci la bancă, am decis să-mi încerc și eu forțele având în spate studii în management și marketing. Am optat pentru cea mai mare bancă – Moldova- Agroindbank și am fost angajată în secția de reclamă și propagandă (așa era tratat pe atunci marketingul și comunicarea). 10 ani am muncit acolo în domeniul de marketing.
În 2006 m-am angajat la Mobiasbancă . Inițal am făcut cercetări de marketing, dar încetul cu încetul făceam și activități de comunicare, inclusiv un ziar intern. În 2007 Mobiasbancă a devenit parte a Grupului Societe Generale. În această perioadă mi s-a propus să conduc un departament. Atunci a fost utilizat pentru prima dată în experiența mea termenul Comunicare. Am condus aproape 7 ani Departamentul Comunicare a băncii. Aici am descoperit nuanțele și rolul comunicării în viața noastră: comunicare externă, promovare, relații publice, identitate vizuală, comunicare internă. Întotdeauna am fugit de limbajul complicat în comunicarea cu lumea din afara băncii. Am ales mereu mesaje accesibile, punându-mă întotdeauna în poziția oamenilor obișnuiți care nu trăiesc 8 ore la bancă.
Am avut întotdeauna parte de o echipă bună care m-a susținut în inițiativele și sarcinile pe care le aveam. Recunosc importanța comunicării și cât de multe poți face în echipă. Am organizat foarte multe evenimente interne. Am renunțat la tipare. Am organizat propriile spectacole la evenimentele de sfârșit de an. Am avut și cor și echipă de dans, am făcut filme. Am reușit să facem un spectacol de o oră și l-am pus în scenă la Teatrul de Operă și Balet. A fost o adevărată realizare fiind implicati peste 40 de colegi de la bancă. Am înscenat „80 de zile în jurul lumii” și am avut costume, dansuri și filmulețe. A fost o muncă foarte grea, dar am reușit să impresionăm angajații băncii care au fost spectatorii noștri. Implicam oamenii în diferite activități și asta chiar a fost ceva fantastic.
După nouăsprezece ani de activitate bancară a venit timpul pentru o schimbare. Am am fost invitată la cel mai mare spital privat, la Medpark, să fac ceea ce-mi place cel mai mult – să promovez instituția și să asigur comunicarea. Trecerea în alt domeniu nu a fost un șoc pentru mine, deoarece este o sferă care are un contact direct cu oamenii și necesitățile lor. M-am adaptat foarte repede. Am găsit aici o echipă foarte bună, iar spitalul este deja foarte cunoscut.
Instituția este multidisciplinară și toate domeniile au nevoie să fie făcute cunoscute. Nu este doar maternitate, doar o policlinică, doar un centru diagnostic, sau doar o unitate de urgențe. Este o structură complexă cu o cultură proprie, cu standarde de calitate, cu o echipă de profesioniști excepționali. Este un loc în care găsești soluții pentru orice problemă de sănătate. Din păcate există încă o anumită reticență de a apela la un spital privat. Mi s-a părut curios să cunosc opiniile oamenilor – există foarte multă informații bazate pe zvonuri. Însă, cei care au fost tratați măcar o dată aici și au văzut care este realitatea și atitudinea cu totul specială față de oameni transmit cu entuziasm emoțiile lor pozitive. Scopul meu este să rup lanțul zvonurilor și să le spun oamenilor că este un spital care are acreditare internațională a calității în sistemul mondial al sănătății și aici necesitățile pacienților sunt prioritatea numărul unu.
Vrem să ne cunoască oamenii. Organizăm și participăm la evenimente publice. În cadrul acestora oamenii au timp să discute cu medicii noștri, să le pună întrebări, să cunoască ce posibilități există de tratament sau păstrare a sănătății. Mergem la diferite întreprinderi pentru a ne prezenta echipa. Invităm grupuri de persoane să facă turul spitalului și să vadă complexitatea și organizarea lui. Avem servicii calitative, iar oamenii noștri sunt demni să fie tratați ca în orice spital occidental. Pentru noi respectul și grija față de pacient este o valoare și sunt sigură că pacienții o simt.
În toți acești ani nu am făcut doar carieră. Am și o familie frumoasă. Am trei copii născuți în luna iunie și toți trei au prenume care începe cu litera A – Alin, Amalia și Alex. Am avut șansa să mai retrăiesc o dată emoțiile unei sarcini după 40 de ani. Este o experiență complicată, dar frumoasă. Am anunțat copiii în seara de Crăciun că vom avea un bebeluș. Cel mai mare șoc l-a avut Alin care atunci avea aproape 14 ani. Până la urmă toți au acceptat ideea, iar băiatului i-a revenit rolul de bărbat al casei, deoarece soțul era plecat peste hotare. Acest fapt l-a maturizat și l-a ajutat să depășească perioada critică de adolescent. Copiii m-au ajutat foarte mult să trecem perioada mai complicată.
Amalia calcă pe urmele bunicii Galina. La 10 ani ea deja a decis că vrea să devină “reporteriță”. Scrie, visează, studiază, exersează în fața camerei, face videouri și s-a învățat să le monteze. Are deja o arhivă proprie de reportaje. Cântă foarte frumos, are o voce fermecătoare. Este o fire pozitivă și o deprimă foarte mult tot ce este negativ. Refuză chiar și cărțile care sunt foarte triste.
Iar Alex este la vârsta magică de 1 an la care ne descoperim reciproc. El descoperă lumea, iar eu îl privesc și încerc să îi descopăr caracterul și calitățile. Este un copil cuminte care are ochii mamei mele. Iar când mi-e dor de mama îmi cuprind copiii. Ea e în ei.
Da, este posibil să le reușești pe toate. Este posibil prin muncă, străduință și ambiție. Și prin dragoste. Dragoste pentru cei dragi și pentru munca pe care o faci.
