Fac cuplul perfect nu doar în sala de dans, dar și acasă. Sunt împreună de 23 de ani, chiar dacă nu sunt, oficial, soț și soție, iar Svetlana nu a îmbrăcat niciodată o rochie de mireasă. Lilian Cărăuș, faimosul coregraf de la ”Dansez pentru tine” și soția acestuia au vorbit pentru prima dată despre cum reușesc să mențină o relație atât de armonioasă fără o ștampilă în buletin.
Ne-am cunoscut…
Lilian: …acum 23 de ani, în sala de dans. Cei drept Svetlana știe mai bine, eu nu sunt tare la memorizarea cifrelor.
Svetlana: Îl țin minte de la universitate. Pe atunci era student la facultatea de Educație Fizică. Eu eram dansatoare într-o trupă renumită pe atuncii. Când Lilian a intrat prima dată în sală, m-a cucerit din prima.
Lilian: Ne-am cunoscut treptat și cred că atunci a și apărut acel sentiment care ne unește și acum.
Ne încălzește dragostea și…
Lilian: …dansul. Mi-am început cariera pe timpuri grele. Când se stingea lumina prin săli, nu aveam bani nici măcar pentru o pereche de pantofi de dans. Când nu aveam căldură prin săli. Așa că mișcarea era binevenită.
Peste Prut sunteți atât de cunoscuți, acasă însă mai puțin…
Svetlana: Niciodată nu am sunat pe la televiziuni să ne autoinvităm. Cine vrea, ne găsește. Trupa noastră are rezultate foarte bune peste hotare, însă așa e presa de aici.
Lilian: Deși am intrat în semifinalele Românii au Talent, nimic nu s-a schimbat.
Și cred că nici acum, lucrurile nu se vor schimba. Pentru că aici trebuie să te schimbi tu. Jurnaliștii nu te vor vedea până nu vei apela tu la ei.
Fiecare are roul său la serviciu…
Lilian: De obicei eu gândesc coregrafiile și aleg muzica. Sunt mai bun în asta. Svetlana însă este designerul trupei. Ea are grijă de costume, machiaj, organizare.
Dar acasă…
Svetlana: Nu fac parte din categoria femeilor care își impune punctul de vedere.La noi nu există: du gunoiul acum sau fă mâncare. Suntem un cuplu modern. Atât la lucru cât și acasă ne ajutăm reciproc.
Lilian: De asta suferă Lana, fetița noastră. Ea este gospodina și șeful casei. Noi o ascultăm și îi urmăm sfaturile. Avem o strânsă relație de prietenie cu fiica.
Secretul unei relații perfecte
Svetlana: Totul vine de la sine, nu ne forțăm.
Lilian: Nu sunt deacord cu Svetlana, totul se datorează faptului că eu știu să tac. Uneori ea îmi reproșează acest lucru, eu însă cred că a tăcea e o calitate foarte importantă. Dacă ambii sunt impulsive, nimic bun din asta nu iese.
Romanticăăă…
Svetlana: Nu avem timp de romantism. Suntem mai realiști. La moment, lucrul ne fură tot timpul.
Lilian: Nu sunt romantic, dar îmi place să fac surprize. Am și o soție minunată, nu este deloc pretențioasă la cadouri. Niciodată nu vrea nimic. Eu însă sunt atent și țintesc în cadoul potrivit.
De ce totuși nu ați făcut nuntă?
Svetlana: Am așteptat să vină momentul potrivit, până când ne-am dat seama că nu mai are rost să o facem. Nici fetița nu vrea să ne căsătorim, ea consideră că nu trăim rău nici așa. Cu toate că aș vrea să probez măcar o rochie de mireasă. Niciodată nu am îmbrăcat una.
Lilian: Atunci nu am avut timp, acum însă nunțile au devenit o afacere. Așa că nu ne grăbim. Suntem de 23 de ani împreună, cred că vom rezista în această formulă și în continuare.
text: Iulia Arnaut