A cucerit mii de femei și altor câteva sute le-a frânt inima prin simplul fapt că nu poate trece neobservat. Întoarce priviri și se lasă copleșit de aplauze. Are doar 25 de ani, dar a cucerit oameni din scenele teatrelor din Chișinău, trăind în scenă la fel ca și în viață. A cochetat cu muzica și dansul, iar poezia nu a încetat niciodată să-l îndrăgostească. Nicu Țurcanu este nu doar un bărbat frumos, un actor talentat, dar și persoană cu un suflet deosebit. În exclusivitate pentru unica.md, Nicu și-a deschis cel mai îndrăgostit colțișor al sufletului său.
Crezi că frumusețea exterioară este un atu pentru tine?
Asta îmi aduce aminte de vorba: ”Popa botează, da’ zile nu dă”. Cred că da. Mai bine zis, am contribuit la asta spre a deveni un atu. De mic am urmat câteva cursuri de dansuri sportive, ceea ce mi-a conferit „elasticitate și ținută“, pe urmă sportul “Body sculpture”, dând hainei mele o formă. Dumnezeu a fost milostiv cu mine, înzestrându-mă cu toate trăsăturile caracteristice, necesare unei vieți de succes. Mai ales că vin dintr-o familie sănătoasa, cu niște părinți pe care îi invidia toată lumea (vobesc de frumusețe, inteligență, cumsecădenie).
Care dintre darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu crezi că te avantajează cel mai mult: frumusețea, talentul sau spiritul aventurier?
Daca aș numi doar una dintre ele, cred că aș păcătui. El m-a mângâiat pe creștet cu de toate… și cred că fiecare din aceste calificative își are doza sa de contribuție în torentul vieții mele. Fapt pentru care îi sunt recunoscator și încerc să nu dezmint milostenia Sa. Ele trăiesc toate într-o casă, le-am împrietenit, le-am pus să dea mâna între ele ca să-mi fie mai ușor și să nu fiu nevoit azi să bat la ușa talentului, mâine la cea a frumuseții sau peste o ora la spiritul aventurier. Dacă acționez, ele bat toate într-un punct. Numai așa aș putea obține ceea ce râvnesc. Căci cea mai profundă nevoie e aceea de a fi recunoscut și apreciat. Dar cred ca cel mai important dar pe care l-am câștigat de la El este ”înțelegerea sufletească”, e tot atât de necesară unui artist (om) cum îi sunt necesare vieții aerul și lumina…
Una dintre colegele tale de scenă ne-a spus că dacă te-ar compara cu un dans, atunci cu siguranță ca ai fi un ”tango”…
Cum a îndrăznit … cum a îndrăznit…?!! E o comparație frumoasă, inspirată aș zice. E dansul cu cele mai mari aptitudini. Eu sunt o fire care mă aprind foarte repede, dar nu țin ranchiună. De multe ori sunt bulversat de trăiri, emoții, sentimente și mă dedau cu toată ființa mea spre a înfăpturi un lucru propus, spre a ajuta un prieten , spre a face să se simtă bine persoana de alături. Câteodată simt că am atâtea lucruri de spus, de împărțit, de trăit, dar… spre regret nu toată lumea le înțelege, terminându-se tot cu dureri de inimă, deși bate în tic-tacul ritmului… TANGO-cred că e un calificativ reușit.
E greu să lucrezi printre atâtea femei frumoase și talentate?
Taaaaaarrrrreeeeeee greu… „OMUL poartă în interiorul lui un mare tezaur, însă el mai poartă în sine și întreaga moștenire animală. Aceasta trebuie îndepărtată pentru a permite comorilor să se înalțe în câmpul conștiinței, pentru a fi împartășite cu ceilalți ”, spune filosoful de origine indiană OSHO. Și sunt absolut de acord cu el. Da, ăștia suntem noi OAMENII, cu instincte, cu nazuințe, cu dorințe ascunse… Dar, nu degeaba mai purtăm și capul ăsta mare pe umeri. RAȚIUNEA. Cea care trebuie să stea de veghe la orice pas al nostru. Se spune că sunt câteva lucruri ce nu se mai pot întoarce – cuvîntul rostit, săgeata aruncată, timpul pierdut și ocazia ratată. Toate astea le-am putea preveni, controla cu RAȚIUNEA. Mintea vede, Mintea aude, celelalte-s oarbe. E similar și în cazul femeilor.Tata îmi spunea: oricât nu te-ai zbate, oricum n-o să reușești să posezi toate femeile frumoase din lumea asta. Alege-ți una înzestrată pentru totdeauna!
Joci atât de sincer pasiunea în scenă. În viața de zi cu zi ești la fel?
Dacă n-aș juca sincer, oamenii ar crede că am venit să mă maimuțăresc în fața lor. Doar că vreau să fac o corectare: eu nu joc în viață, eu trăiesc… și pot face foarte bine diferența dintre teatru (unde trebuie sa fii credul și să convingi omul, să-i aduci un mesaj pe care să-l înțeleagă) și viață (care e foarte dură, exigentă și nu se joacă cu tine, te poate da cu capul în noroi sau ridica deasupra lui). O să mă repet, dar mă dedau cu toată ființa mea omului, lucrului pe care îl iubesc. Niodată nu sunt ceva de mijloc sau relativ. Dacă este iubire e până la lacrimi, dacă este lucru e pâna la extenuare! Asta e “fomula chimică” pe care încerc s-o aplic.
Cât de sincer ești în scenele intime din spectacol?
E un tandem între tine și parteneră. Omul vine la teatru să vadă niște oameni vii, niște relații adevarate, niște întîmplări reale. Dacă-l i-ai cu bombonica s-a dus teatrul „pe apa sâmbetei”, iar omul va sta foarte comod acasă, înțepat în sofa, apăsând butoanele telecomandei. Nu pot s-o tratez pe partenera mea cu falsitate… (râde) Trebuie să simtă și ea că este iubită, adorată în situația pe care o jucăm.
Ai avut situații de conflict sau scene de gelozie în urma spectacolelor cu tentă erotică?
Dacă stau să mă gîndesc… Cred că au fost câteva “scenuțe„ de genul ăsta, dar fiind foarte repede înabușite și tratate cu explicații și căldură sufletească, s-au încununat cu împăcări dulci-dulci…
Cred că lipsa de comunicare este cel mai mare dușman într-o relație/familie. Eu fiind un familist convins (teatrul agățându-l ca o haină în cui după ce am pașit pragul casei).
Ai făcut 7 ani de muzică, de ce ai decis totuși să faci o carieră în teatru?
Aceeași întrebare mi-a fost pusă și de către comisia de admitere când am mers la actorie. Tot ce facem noi pe lumea asta de mici pâna ajungem ehehe… oameni în etate, se clădește piatră cu piatră, până ajungem să privim în urmă de pe un zid mare-mare unele lucruri cu regret, altele beți de fericire… Omul cât trăiește învață și tot „om” rămâne! Și tot ceea ce înveți se plusează la tezaurul tău intelectual și spiritual. Am vrut să adun mai multe elemente componente, cum zice o poetă autohtonă: ”soare, nori cu vânt, apă și pămînt…” ca să pot schimba și eu prin ceva concepția oamenilor: prin muzică, dans, teatru, poezie – căci asta e menirea oamenilor de artă!
Dacă nu ai face teatru și film, cărei meserii te-ai dedica?
Curioasă întrebare. Știi, de multe ori mă gândesc care este menirea noastră pe pământ, pentru ce venim pe lumea asta. Oare doar să pângărim pământul? Oare doar să iubim un om? Oare doar cum spune Sadoveanu: Să ne parcurgem drumul hărăzit de soartă, să petrecem toate vârstele – ca și vremea anotimpurile și împovărați de amintiri și păreri de rău să părăsim această glie, fără să înțelegem până la capăt enigma vieții? Sunt întrebări care mă macină și cred că aș face mai bine dacă nu le-aș găsi răspuns, lasându-le-n tăcere, în imponderabilitate…
Teatrul și filmul sunt vocația mea, ceea pentru ce am venit pe acest pământ. Dacă nu aș face asta??? Cred că aș deveni pădurar… să am grijă de mama natură. Cred că aș hoinări zile întregi ca și Eminescu, cu mâna streașină la ochi fiind fascinat de țipătul frenetic al materiei și de abia auzitele tăceri ale neființei….
Nu ți s-a întâmplat să te îndrăgostești în partenerele tale de scenă?
Cu siguranță! În caz contrar ar umbla bosumflate tot timpul!!! (râde) Mă îndrăgostesc de tot ce e frumos și merită atenție. Depinde acum ce fel de dragoste este: platonică, posesivă, cu patimă. Sunt mai multe clasificări! Iubesc oamenii, mai ales pe cei care zi de zi îmi sunt alături, cu care împart succes și ratare, bucurie și lacrimi…
Firile artistice sunt mai iubărețe. Cât de des te îndrăgostești?
Măcar odată-n zi! De o frază, de o poezie, de o carte, de un zâmbet, de o floare, de un suflet… Aș putea enumera până la infinit! Firile artistice sunt foarte sensibile și eu fac parte din tagma lor. Eu privesc oamenii, lucrurile cu alți ochi. Când privesc un om îi văd sufletul, când privesc o floare îi văd seva, când citesc o poezie ghicesc ideea de la care a pornit… A trăi înseamna a iubi și a iubi înseamna a trăi, atunci a trăi pentru iubire înseamnă a iubi pentru a trăi… Încurcat, dar poate voi fi mai explicit după ce ascultați următoarea melodie.
Cum de un bărbat ca tine, e încă burlac?
Până când măsor înainte de a tăia definitiv… Cântăresc chiar aș spune, după zodie fiind balanță. Se zice că jumătatea vine ea singură, nu trebuie s-o cauți disperat cu lumânarea. Orice pai are umbra sa, la fel și oamenii își găsesc jumătățile vieții, trebuie doar să știi să asculți, să privești și să iubești… Astea sunt regulile după care mă conduc!
Cum ar trebui sa fie femeia care ai vrea să-ţi fie alături o viață?
Aș vrea să fie așa cum am văzut-o acasă! Și deseori mă întreb: ei cum a dat tata de așa o femeie – pură, naivă, suavă, înțelegătoare, deosebită… Inspir adânc… și-l invidiez… și mă rog lui Dumnezeu să mi-o dea și mie!
Îmi plac femeile care au spirit de inițiativă, care mă iau prin surprindere, care fac ziua să fie mai luminoasă, care mă scot din minți și tot ea le pune pe policioare la loc… ehhhhhh!!!
Dacă ar trebui să alegi între teatru și femeie pe care ți-o dorești? Cum ai soluționa dilema?
L-aș alege pe „și”… Glumesc! Mi-aș dori să le pot combina pe ambele. Să găsim numitorul comun. Să încerc s-o fac să se îndrăgostească de teatru și de meseria mea. Să încerc să-i explic că din asta ne putem hrăni atât material cît și spiritual. Dar dacă ajungem până la o astfel de dilemă… cred că aș alege familia.Vreau să am o familie sănătoasă din toate punctele de vedere în societatea asta în care Binele, Frumosul, Adevărul și-au pierdut majuscula ele au căpătat în schimb carne și sânge…
Natalia Bodiu
