Dorian Ungureanu, pe care unii îl cunosc ca
“Te Quila”, este unul dintre dansatorii din trupa Loredanei. Tânărul din Chişinău are 28 de ani şi a ajuns în trupa de dans a interpretei participând la un casting organizat la Bucureşti, pentru show-ul “Loredana Magic”. O lună mai târziu a fost sunat de producătorul interpretei, care l-a anunţat că este unul dintre noii dansatori din trupă, oferindu-i şi desfăşurătorul pentru repetiţiile ce urmau să aibă loc. Oficial, din luna septembrie, Te Quila dansează alături de focoasa blondină.E greu să faci faţă regimului de acolo?
Este un pic mai greu decât am fost obişnuit, trebuie să recunosc, dar e şi mai plăcut! Când vorbim despre un show de 2 ore jumătate, în care sunt implicaţi dansatori, interpreţi surpriză, orchestră, back vocalişti, acrobaţi, magicieni, roboţi, motociclete în scenă sau elicoptere teleghidabile cu camere de luat vederi instalate pe ele. Ca toate aceste detalii, aparent intangibile, să fie asamblate într-o armonioasă interdependenţă, e nevoie de ceva muncă! În ultimele 6 zile înainte de concert ajungeam să repetăm şi câte 14 ore pe zi. Dar anturajul în care mă aflu, implicarea şi pasiunea fiecăruia dintre noi, atmosfera extrem de pozitivă şi relaxantă este un adevărat deliciu pentru mine. Coregraful show-ului Loredana Magic este tot basarabean. Este vorba de Lilian Carauș, unul din coregrafii de la „Dansez pentru Tine”. E un băiat foarte talentat, mereu inspirat, cu idei nonconformiste în materie de dans, alături de care fiecare repetiție e o nouă provocare!
Cum este Loredana în culise?
Este o dulceaţă de fată! E mereu energică, optimistă şi mereu entuziasmată de tot ce face! Și e perfecţionistă! Pentru ea contează fiecare detaliu, cât de neînsemnat nu ar părea! Obișnuieşte să lucreze atât cât să iasă perfect tot ce îşi propune!
Este mereu într-o formă impecabilă?
Este! Chiar dacă este o gurmandă, face foarte mult sport, e pasionată de sală şi de tot ce apare nou în domeniul fitness-ului şi programelor de antrenamente! Se îmbracă simplu şi adecvat ipostazei în care se află! A fi sexy nu înseamnă neapărat să fii pe tocuri, super machiată sau în fuste scurte!
Şi în noaptea de Revelion am lucrat alături de Lori, de Memo şi de prietenii mei din baletul Edi Stancu de la Pro tv. A fost un revelion pe cinste!
Iar acum ne pregătim pentru turneul Loredana Magic, care va cuprinde 16 oraşe din toată România, turneu care va culmina cu un concert la Chişinău.