Putea face carieră în jurnalism, dacă, într-o zi, nu se rupea de casă ca să ajungă, în timp, unul dintre cei mai cotați designeri în România.
Susține că a trecut Prutul neavând intenția de a transforma Bucureștiul într-un cămin, dar destinul a adus pe nesimțite această mutare. Este parte din beaumonde-ul românesc, iar acum și gemenii Principelui Albert de Monaco poartă hainele Galynei Pânzari.
Mașina de cusut a bunicii mele se află în atelierul meu, ca un talisman
Ambii părinți m-au inspirat prin trăsături precum capacitatea de adaptare, disciplina, puterea și dragostea de muncă, dar cred că o moștenesc și pe bunica mea la care am descoperit frumusețea croitoriei, o îndeletnicire ce mi-era strict interzisă și spre care mă îndreptam pe furiș, asumându-mi orice pedeapsă ce ar fi venit ulterior. Astăzi mașina de cusut a bunicii mele se află în atelierul meu, privind-o ca pe un talisman aducător de noroc.
Suntem trei frați la părinți, fiecare urmând drumuri atât de diferite, dar în același timp atât de frumoase. Fratele meu Ivan Pînzari este sportiv de performanță, multiplu campion ju-jitsu brazilian. Proaspăt absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice în cadrul SNSPA, sora mea Anastasia Pînzari a efectuat un intership la Palatul Parlamentului, fiind în prezent stagiar în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Părinții mei sunt oameni binecuvântați cu liniște sufletească, fericiți cu viața pe care o duc, legați de locurile natale și înconjurați persoane dragi, de nădejde. Moldova le dăruiește acea împlinire pe care numai în locul pe care-l iubești ca fiind acasă îl putem găsi. Mai mult, eu mă bucur că în inima mea, dincolo de cuvântul „acasă”, am două cămine la care să mă întorc cu aceeași bucurie.
Regretele sunt cea mai amară carcerăîn care ne putem arunca sufletul, acesta fiind și crezul ce m-a călăuzit în anii maturității spre un vis lăsat copilăriei. Și pentru că o pasiune abandonată tocmai din acea prudență, sub care mor primele noastre visuri, merita un angajament demn de emoțiile cu care mi-a luminat acești ani, am decis să urmez cursurile Facultății de Modă în cadrul Instituto Europeo di Design. Sunt fericită, totodată, pentru oportunitățile de a menține o legătură cu profesia în care m-am format inițial, grație rubricilor pe care le-am semnat pentru varii reviste și emisiunii pe care am avut-o până de curând.
Am ajuns în România fără intenția de a transforma Bucureștiul într-un cămin, dar destinul a adus pe nesimțite această mutare, pe care am conștientizat-o pe măsură ce legăturile mele cu un nou loc căpătau o altă consistență. Eram în anii facultății când mă îndreptam spre București pentru un schimb de experiență între studenți, bucurându-mă că voi avea ocazia de a scrie pentru o planșă mai mare de reviste. Priveam această călătorie strict ca oportunitate educațională și de ce nu, profesională, Chișinăul fiind scena tuturor planurilor din acea vreme. Viața însă se pare că a vrut altceva și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru deznodâmântul acestei călătorii la București.
Lejeritatea de a privi experiența unui nou loc drept o ședere temporară m-a ferit de eventuale presiuni și incertitudini, ajutându-mă să mă leg mai ușor de București.
Nu m-am privit ca o basarabeancă care o ia de la zero peste Prut
Decizia de a mă muta în România s-a dovedit a fi cât se poate de ușoară. Nu m-am privit ca o basarabeancă care o ia de la zero peste Prut, ci la fel ca și noii mei prieteni, ca un boboc în viață, un tânăr absolvent ce are în față o lume mare, poate puțin intimidantă, dar cât se poate de ofertantă, dacă știm să nu ne pierdem în ea. Poate că a fost strict o chestiune de perspectivă și orice greutăți inerente pentru o persoană în situația mea păreau firești, nu ajungeau să mă copleșească și erau de bine-de rău depășite cu același moral. M-a ajutat enorm capacitatea de a mă raporta la orice cumpănă fără a mă refugia în gândurile că sunt singură printre străini, ci strict că sunt un tânăr la început de drum, iar primii pași sunt întotdeauna cei mai grei.
Moda reprezenta pentru mine o neîmplinire ce mă frământa, o pasiune ce părea a nu-mi fi permisă, chiar dacă mă îndepărtaseră de ea cele mai bune intenții cu care familia dorea să mă protejeze de o eventuală deziluzie și de incertitudinile unei vieți poate mai boeme. Când m-am întors spre modă atinsesem deja o anumită stabilitate financiară și, astfel, revenirea la o vocație, al cărei abandon nu-mi dădea pace, era o decizie de suflet, o datorie față de mine însămi. În mod fericit, a putut fi continuat și printr-un argument dat de rentabilitate.
De la jurnalism… la design vestimentar
Cristalizarea acestei decizii, ce a însemnat cea mai înțeleaptă nebunie, a venit tocmai prin înscrierea ca student în cadrul Instituto Europeo di Design. Orice încredere pe care o avem într-un vis trebuie să aibă o susținere realistă. În acest sens, studiul rămâne sprijinul cu cea mai bună substanță. Un imbold deosebit a venit văzând primele încurajări de la oameni apropiați mie, cei în fața cărora am avut curajul confesiunii. Acești oameni au fost și primii care mi-au iubit creațiile și mi le-au ales pentru momente speciale. O asemenea încredere este realmente împlinitoare, sentimentul pe care ți-l dăruiește cu greu putând fi descris.
Când vorbim despre România și Moldova, găsim aceeași inimă brăzdată de un râu și, bătând, aprinde aceleași sentimente pe fiecare dintre malurile sale. Aceleași visuri, aceleași credințe, aceeași iubire pentru frumos. Vom găsi suflete binecuvântate cu înclinația pentru estetică, în care eleganța va fi percepută cu o înțelegere similară. Din fericire nu întâlnim o percepție poate chiar antagonică asupra modei, cum am găsi comparând știu eu, Italia cu Școala Belgiană sau Avangarda Japoneză.
Norocul te ajută întotdeauna izolat, pe un termen pe care nici noi nu l-am bănui ca fiind atât de scurt. Este cel mai parșiv profesor în această viață. Niciodată nu mi-am cuantificat succesul și nu am făcut vreun bilanț pe o scară progresivă, pe măsură ce anii dedicați vocației mele treceau, fiind cufundată doar în expresia mea creativă. Cunosc doar definirea din ce în ce mai precisă a semnăturii de designer și sincer, ca să vă răspund la întrebare, cred că despre studiu și atenție este vorba.
Contextul în care am abordat acest domeniu ar fi putut apărea drept unul inhibant, pe piață existând suficiente centre care să se bucure de notorietate și în special de fidelitatea unor persoane cu o anumită influență ca formatori de imagine, dar chiar și această acoperire a domeniului nu m-a descurajat. Mi-am focalizat energia pentru a defini un concept în care credeam și care până să convingă prin calitate, s-a dovedit atrăgător prin inedit.
De foarte multe ori, am mers pe spontaneitate când am întâmpinat noul an, așa că aștept cu același entuziasm încă o surpriză care să-mi lase amintiri dintre cele mai frumoase. Știu că fără cei dragi nu poate apărea o poveste frumoasă, așadar grija mea e să-i am alături pe toți ce care contează și nu-mi rămâne decât să aștept magia!
Cum ne îmbrăcăm de Revelion! Cred că una dintre cele mai triste capcane apare în tendința de a ne regla viața în funcție de ocazii speciale, când practic fiecare clipă ar trebui privită ca pe un dar unic. Nu cumva ajungem să nu ne bucurăm de viață cum ar trebui temperându-ne, plănuind momente și impunându-ne să strălucim doar în aceste clipe, uitând astfel să trăim? Vreau să mă îndepărtez de orice superstiție și să le reamintesc doamnelor că merităm să strălucim nu doar în ocazii speciale. Cât despre eventuale reguli, orice ținută trebui aleasă în funcție de stilul nostru, compatibilă pe deplin cu preferințele noastre, pentru a ne putea concentra pe deplin asupra celor dragi și a experiențelor de care ne vom bucura alături de ei.
Mi-ar plăcea ca entuziasmul de a străluci să nu le arunce pe doamne în capcana unor ținute în care nu se regăsesc, ce nu le aduc un confort interior și care le vor limita savurarea acestor zile.
