Mireasa Unica:”Am fost nevoită să urc şi să cobor 16 etaje în rochie de mireasă”

El avea 16 ani, iar ea 18.  Învăţau împreună în aceeaşi grupă. Peste 5 ani au jucat şi nunta. 

separator

“În primăvara anului 2012, am fost cerută în căsătorie. A fost un moment foarte important pentru noi ambii, deoarece doream mult să întemeiem o familie. Mai întâi de toate am căutat părinţi spirituali care să ne îndrume pe drumul vieţii, aşa că am bătut la uşa unui coleg de facultate care deja avea o familie frumoasă, care ne-a acceptat propunerea.

OVGorskgggiy.ru

Am îmbrăcat rochia de mireasă 2 zile, în 2 ani diferiţi. În septembrie 2012 ne-am cununat , dar şi înregistrat la Oficiul Stării Civile, iar peste un an am jucat nunta.

ffffuu

Din seara nunţii au început peripeţiile. Voalul l-am cusut singură, căci nu găseam modelul şi lungimea dorită. Iar în seara nunţii, în timp ce îl călcam, s-a topit o bucată la mijlocul stofei. Am încercat să ies din situaţie şi am cusut 3 mărgele în 3 locuri diferite. Aşa devenise un model cu totul deosebit…

hhkkmk

Ţin minte că închiriasem un apartament la al 16-lea etaj pentru pregătiri şi şedinţa foto. În dimineaţa nunţii, am aflat însă că ascensorul nu va lucra toată ziua. Am fost nevoită să urc şi să cobor 16 etaje în rochie de mireasă şi tocuri înalte. A fost nostim!

ffff

Exact peste un an, a avut loc nunta. Am organizat singuri totul, fără ajutorul părinţilor şi fiecare lucru făcut în doi ne aducea multă satisfacţie.

fjkkl

Şi acum mă emoţionez când îmi aduc aminte cum am fost împreună cu soţul pentu a alege costumul de mire şi rochia de mireasă, la a doua rochiţă aveam emoţii de fiecare dată când era timpul să o măsor pentru a adăuga ici colo detalii…

Dimineaţa,  eram programată la salon,  şi cum nu găseam niciun taxi liber, am mers cu voalul pe mână cu troleibuzul.

fff

Când ma văzut machiată soţul a rămas perplex. Nu obişnuiesc să folosesc produse cosmetice, deoarece sunt alergică. În ziua nunţii aproape nu m-a recunoscut.

Nu au lipsit nici tradiţiile noastre frumoase. Am legat naşii cu prosoape tradiţionale moldoveneşti care au fost păstrate cu grijă timp de peste 50 ani, ţesute de mâna străbunicii mele.

ppppppp

Îmi permit să vă dau un sfat, în calitate de fostă mireasă. NU vă stresaţi! Ştiu că e imposibil, însă încercaţi pe cât de mult posibil să vă gândiţi doar la voi doi în această zi specială. Acordaţi-vă 10 minute în care să vă priviţi, să vă declaraţi iubire din priviri.”

ffffuu

fffujjjj

ffhnn

gggg

hhhk

hhhtt

jjjfffd

jjjjj

jzzzz

kkkkk

looooo

OVGorskiy.ru.url

 

Text: Victoria Sănduţă

Fiica lui Jade din „Clona” pozează doar în lenjerie intimă. Vezi cum arată la 23 de ani!
Articolul anterior
Iuliana: “Nu-mi pot reconstrui casa pentru că e pe numele fiicei…”
Articolul următor
Alte articole interesante