Bucuria de a dărui

Oameni care oferă şi oameni care primesc, bucuria copiilor care au fost implicaţi în proiecte şi liniştea bătrânilor, care nu se simt părăsiţi – aceasta este lumea Veronicăi Martîniuc, Director ORA Internaţional Moldova – doamna care oferă speranţă şi ajutor celor care au nevoie de ele.

separator

De cât timp sunteţi implicată în proiecte umanitare?

Din 1992, când ORA Internaţional (un Fond Umanitar Internaţional din Germania) a hotărât să deschidă filială în Republica Moldova. Până atunci am activat în alt domeniu, unde aveam o carieră destul de promiţătoare (devenisem director), dar nu eram împlinită profesional, ceva îmi lipsea și mi-am dat seama că ceea ce căutam era de fapt implicarea mea în activități de binefacere. Satisfacţia sufletească o puteam avea numai din plăcerea de a dărui, de a ajuta oamneii nevoiaşi, aşa am hotărât să mă angajez ca şi voluntar în proiectele iniţiate de ORA Internaţional.  De aici, toate au luat o mare întorsătură, m-am implicat în proiecte umanitare, apoi am propus proiecte noi şi le-am coordonat, de 14 ani sunt directorul până acestei organizaţii umanitare.

Câte proiecte derulează Ora Internaţional Moldova în prezent?

În prezent avem 25 de proiecte, realizate în 12 localităţi din Moldova. Cele mai multe dintre ele au menirea de a susţine copiii orfani, copiii şi adolescenţii din familii sărace, dar şi bătrânii singuratici.

De unde vin ajutoarele umanitare?

Sponsorii şi donatorii sunt din Germania, Elveţia, Olanda, Franţa, Marea Britanie.

Care este proiectul cel mai important?

Toate pentru mine au o importanţă majoră, deşi proiectele sunt diferite, ele ţin de implicarea mea sufletească şi de ajutorul pe care-l putem oferi.

Care sunt categoriile de oameni implicaţi în proiecte?

În primul rând, marea majoritate a proiectelor sunt implementate în sate. Am înţeles că satele noastre au cea mai mare nevoie de ajutorul şi susţinerea noastră, pentru că de acolo vine Moldova, acolo se nasc adevăratele valori şi acolo se păstrează adevărata tradiţie. Oamenii de la sate trebuie să simtă că fac parte din Moldova, că cineva are nevoie de ei, aici nu mă refer doar la implicarea spirituală, ci şi la susţinerea materială, pentru că satul acestui secol mocneşte în sărăcie, iar oamenii nu au putere să încerce să trăiască altfel. Primăriile neputincioase pentru că sunt limitate de buget, iar din cauza sărăciei apar multe alte probleme.

Conlucraţi împreună cu instituţiile statului?

Desigur, colaborăm cu instituţiile statului (grădiniţe, şcoli, primării, centre sanitare, spitale etc). Pentru noi nu contează confesiunea sau culoarea politică, ci cât de receptive sunt aceste instituţii şi cât de mare este impactul proiectului. Organizaţiile umanitare lucrează paralel cu statul, dar totodată rezolvă unele din problemele statului. Pentru a avea rezultate cât mai bune, noi activăm în comun acord cu administraţiile publice locale, numai aşa efectul este maxim, pentru că ei ştiu cel mai bine problemele oamenilor din localitate.

Aveţi proiecte care se derulează mai mulţi ani?

Sunt mai multe proiecte, dar cel mai vechi este – Azilul de bătrîni din Strășeni pentru 30 de persoane; alt proiect de susținere a bătrînilor este  – asigurarea prânzului gratuit pentru 42 de bătrâni singuratici din Chişinău – “un prânz cald şi o vorbă bună”. De 12 ani aceşti bătrâni, selectaţi de Serviciul de Asistenţă Socială al Primăriei municipiului Chişinău, iau masa la cantina socială „Casa Diamant“ din centrul Chişinăului. În plus, voluntarii noştri sunt alături de ei, când se îmbolnăvesc, având grijă să nu le lipsească medicamentele necesare.

Ştiu că aţi deschis câteva Centre de zi pentru copii, care este scopul acestui proiect?

Important este ca aceşti copii să vadă o altă viaţă, decât cea de acasă, unde este rece, trist și dezordine.  Pentru că ei sunt selectaţi din familii social vulnerabile (de exemplu: lipsa unuia sau a ambilor părinţi, relaţii violente sau instabile între părinţi, copii aflaţi în risc de abandon şcolar, copii neglijaţi de familii incapabile să le acopere necesităţile, din cauza sărăciei sau a alcoolului, copii cu dizabilităţi etc.). Scopul centrelor este ca aceşti copii să găsească căldura, dragostea, atenţia, inclusiv multe daruri şi posibilităţi de a-şi realiza visurile, de a învăţa o meserie, a beneficia de o educaţie şi o cultură, pentru  a se putea integra în societate.

Proiecte dedicate copiilor avem mai multe, inclusiv ajutăm şcolile internat, grădiniţele.

Cum vedeţi organizaţia după 20 de ani de activitate?

Avem implicate mai multe persoane în realizarea acestor proiecte (voluntari din Moldova şi din alte ţări), ne putem bucura de o susţinere internaţională mai mare şi avem implementate proiecte privind diferite aspecte socio-culturale. Le mulţumim oamenilor cu suflet, pentru că datorită ajutorului şi contribuţiei lor am putut face atâtea lucruri minunate pentru cei care au nevoie de ajutor. 

Text: Snejana Ţugui

 

Liliana Rotaru, Președinta CCF Moldova, despre dragostea de carte

De Ziua Națională a lecturii am discutat cu Liliana Rotaru, Doctor în filologie și cum mulți o cunoaștem Președinta CCF Moldova – copil, comunitate, familie. Pe lângă dragostea și grija de copii, doamna Rotaru este foarte pasionată de lectură. Ca să o descoperim mai mult în acest sens, i-am adresat câteva întrebări.

Cine v-a insuflat dragostea față de cărți?

Tatăl meu a fost un cititor avid și pasionat. A fost întotdeauna cu cartea în mână sau aproape de el. Nu mi-l amintesc altfel. Probabil, imitându-l am început să citesc.

Ce pierde un tânăr care nu citește? 

Oamenii care nu citesc pierd tare multe. Eu sper că le compensează din alte surse. Eu pot să vă spun ce câștigă cei care citesc – orizonturi mai largi de cultură, istorie, geografie, artă, relații între oameni și multe altele. Copilul câștigă o lume întreagă, poate călători, își face prieteni, trăiește adevărate aventuri alături de personaje literare și învață să înțeleagă lumea și să-și creeze relații. Pentru copilul din medii sociale dezavantajate, lectura e speranța și frumos.

Care este cartea copilăriei dvs.? 

Eu am început să citesc de foarte devreme, de la 4 ani și, desigur, gusturile mele s-au schimbat pe parcursul copilăriei. Probabil, sunt mulți oameni care, ca și mine, au trecut de la povești populare (românești și din întreaga lume) la mituri, la cărți de aventuri și apoi la clasicii literaturii românești și universale. Când eram adolescentă îmi plăceau romanele despre trecerea de la copilărie la maturitate, despre ”devenire”, așa-numitele bildungsroman. Îmi imaginam cum m-aș fi comportat într-o situație sau alta. Și acum, la maturitate îmi place această proză.

În prezent, o mare parte din oameni preferă lecturi formatoare, există riscul de a rata farmecul lecturilor beletristice? 

Lectura trebuie să răspundă nevoilor fiecărui om. Nu putem dicta ce să citească, putem recomanda doar. Și dacă cititorul preferă un anumit gen literar care îl ajută să devină o versiune a sa mai bună, e absolut OK.

Ce carte v-a influențat cel mai mult? 

Am câteva cărți preferate, dar nu mă pot opri asupra uneia. Din clasici, îmi place seria ”Comedia umană” de Balzac, îmi place poezia rusă de la începutul sec. al XX-lea, îmi place Dickens și Edgar Poe, din autorii moderni îmi plac Ian McEwan, Amor Towles, Ken Follet.

Apreciați valoarea unei cărți pe baza gustului personal sau a recomandărilor criticilor ori a prietenilor? 

Eu am câțiva scriitori preferați și de multe ori le caut cărțile. Uneori văd o referință la o carte sau autor care nu-i cunosc și mă documentez. Pot citi o recenzie la carte sau o sinopsă și dacă mă captivează, voi căuta cartea.

Cât timp dedicați lecturii? 

Eu citesc în fiecare zi, 1-2 ore, în weekend mai mult, iar în vacanță îmi ”iau” pe kindle câteva cărți.

Ce carte găsim în prezent pe noptiera dvs? 

Citesc o sagă despre o tânără evreică care este confundată cu fiica unei familii de oficiali naziști, după bombardamentul casei în care lucra menajeră. Luând identitatea tinerei moarte, protagonista are șansa de a supraviețui dar și niște riscuri enorme pentru siguranța ei fizică, dar și pentru tumultul moral. Autorul reușește să transmită conflictul ei intern între a rămâne în nouă identitate pentru a ajuta prizonierii și a fi onestă și autentică în credința și personalitatea ei.

Preferați să citiți cărți tipărite sau în format electronic? De ce? 

În ultimii 7-8 ani, de când am descoperit kindle, citesc aproape tot în format electronic, anume ca să evit kilograme de bagaj sau dilema locului pe rafturi și în dulapurile de cărți.

Ce carte ați citit de mai multe ori?

Am citit puține cărți de mai multe ori, de obicei se întâmplă când a trecut mult timp, 10 sau 20 de ani, când o carte îmi pare foarte relevantă timpului (așa am recitit 1984 de Orwell), sau am citit cartea în română sau rusă, iar acum o citesc în engleză, chiar acum am descărcate două romane ale Agatha Christie.

Vă mulțumim.

Ecaterina Lica: Secretele unui brand crescut aproape două decenii, pe care nu orice manager ți le-ar povesti

Cum e să dezvolți un brand de la zero. Cum e să înveți să gestionezi primii bani într-o afacere, astfel încât să obții nu doar satisfacția lucrului realizat bine dar și un venit. Ecaterina Lica, patroana Clinicii de Medicină Estetică “Doctor Lica”, și-a construit afacerea punând preț pe calitate, soluții inovative și feed-back pozitiv din partea pacienților. Despre povestea acestui brand, in link-ul de mai jos.

Elena Plămădeală: ,,Fotografia și pictura fac parte din viața mea, sunt familia mea artistică”

Percepe arta ca pe o experiență și o descifrează ca fiind pâinea caldă care adună în jurul său oameni care vor să își ,,trezească papilele gustative” cu o bucățică din această artă. Pictorița Elena Plămădeală, devenită faimoasă și dincolo de hotarele Moldovei, își exprimă starea sufletească prin culori. Însă, înainte de a înmuia pensula în paletă, artista o trece prin inima sa pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru harul cu care a binecuvântat-o.



separator
Elena Plămădeală este artista care a pictat tablourile mai multor personalități notorii, precum cele ale Prințului Michael de Kent, Regina Elisabeta a II-a, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, dar și tabloul Prințului Philip, care a ajuns în patrimoniul Casei Regale britanice.

Am provocat-o pe pictorița Elena Plămădeală la confesiuni și reflecții despre arta tradițională și arta digitală din Moldova și Marea Britanie:

Am înțeles că pictura mi-a făcut din ochi… atunci când răsfoiam albumele de schițe ale lui tata. El nu a fost pictor profesionist, dar avea un talent desăvârșit la desen și lemn. Mama și tata au fost cei care au observat că desenam aproape pe orice în casă și au decis să mă înscrie la Școala de Arte din Ialoveni, după care am urmat Colegiul de Arte Plastice “Alexandru Plămădeală” și Facultatea de Urbanism și Arhitectură la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Un impact în pregătirea mea ca profesionistă l-a avut istoria artelor. E ca în construcția casei, istoria artelor e fundația. Pe ea se bazează tot ce construiești mai departe în orice domeniul artistic, fie muzică, teatru sau arhitectură. Nu renunțați să vă cunoașteți rădăcinile! Mentorii-profesorii sunt cei care vă îndrumă și vă formează. Respectați-i și furați din secretele meseriei cât de mult puteți!

Pictura este ușoară atunci când așa o simți. Rezultatele o să apară, dacă practici și nu renunți.

Drumul către Marea Britanie nu a fost lung, dar interesant. Căutam o schimbare la nivel de mentalitate și am găsit-o. Creioanele ascuțite mult, au văzut multe hârtii în comparație cu creioanele noi. Viața este o călătorie, iar pentru a ne dezvolta avem nevoie atât de drumuri ușoare, cât și grele.

A fi pictor în Marea Britanie înseamnă să lucrezi și să lucrezi. Marea Britanie e mult mai mare decât Moldova, iar dacă vreai să te afirmi ai nevoie de mai multă influență și vizibilitate. Pașii mici aduc victorii mari.

În Moldova arta are viață. Avem multe talente cu un potențial imens și asta am descoperit-o când am predat un curs de artă copiilor la gimnaziul din Sociteni. Tot la Sociteni și Ialoveni am participat la pictarea unor stații de așteptare a transportului public. Noi, oamenii suntem ca niște bureți, iar tot ce ne înconjoară este informație. Sfatul meu e să fim mai selectivi cu informația care o lăsăm să creeze impact de calitate asupra noastră. Cred că trebuie modificată percepția că artistul trebuie să supraviețuiască. Artistul are nevoie fie de un agent sau de capacități de a își vinde propriile lucrări. Obiectele de artă nu au parcurs geografic, au oameni cu idei în spate. Iar aici apare marea dilemă: cum le vinzi? Fie în Moldova sau în altă țară.

Ideea de a picta tablouri cu personalități notorii a apărut spontan în ziua de naștere a Reginei Elizabeth a II-a, când am decis să o pictez, apoi au urmat și altele. Portretul Ducelui Phillip a fost dăruit la un eveniment caritabil cu Rotary Club Cișmigiu și Rotary Club London, și se află la Buckingham Palace.

Descifrez arta ca fiind pâinea caldă care adună în jurul său oamenii care vor să își trezească papilele gustative cu o bucățică.

Arta presupune originalitate și unicitate. Arta digitală e cea ce îți oferă posibilități diverse cu o tabletă grafică. Autenticitatea aici se obține prin experiența și stilul fiecărui artist. Trăind în secolul 21 nu putem omite existența ei. Noi percepem arta ca o experiență și o trăim sau chiar suntem parte a unor show-uri artistice, reviste, jocuri computerizate, aplicații mobile care în sine prezintă procesul creativ. Arta tradițională pe pânză, lemn, hârtie, pereți, etc. va exista în continuare și e procesul manual unic cu care este făcut, iar valoarea ei va fi net superioară celei digitale. Procesul grafic însă ne arată capacități și cunoștințe dobândite a unui pictor care poate să deseneze atât pe hârtie, cât și pe o tabletă.

Rolul pictorului este de a crea continuitate, de la desenele rupestre până în prezent. Așa putem vizualiza și învăța istoria. Așa ne construim și formăm propriul gust estetic.

Fotografia și pictura fac parte din viața mea. Nu le separ, ambele sunt familia mea artistică. Aș mai adăuga și designul/arhitectura aici. Prima a apărut pictura în copilărie. Din perioada colegiului probabil eram fotograful a tot ce mă înconjura și nu ezitam să documentez emoția. Fotografia ca și pictura captează un moment static, dar într-un mod cu totul diferit. E despre lumină și compoziție. Nu e lumină (naturală sau artificială)… nu e fotografie.

Fiecare artist își înmoaie pensula în suflet și își pictează natura proprie în picturile sale. Eu înainte să pictez stau de vorbă cu Dumnezeu, ca să îi mulțumesc pentru harul de a  crea lucruri frumoase.

La final, te rog să lași o pată de culoare următoarelor cuvinte:

Artă – Pâine

Culori – Albastru

Paletă – Atelier

Tablou – Mama

Pictor – Dumnezeu

Galben – Gutuie

Elena, îți mulțumesc pentru această discuție colorată! Să ai entuziasm și voință în a crea cât mai multe lucruri frumoase!

Autor: Negora Ursu

coperta martie
Articolul anterior
”A plecat englezeşte” sau de ce dispar bărbaţii?
Articolul următor