O căsnicie nereuşită, se sfârşeşte cu un divorţ dureros şi, de cele mai multe ori, cu refuzul de a mai fi fericită. Nu este şi cazul Olesei Talpă, femeia care a trăit două eşecuri, dar care a învins stereotipurile şi nu a renunţat la visul unei familii frumoase. Se declară o mamă fericită, pentru că are copii minunaţi; o femeie împlinită, pentru că are lângă ea omul viselor sale; şi de succes, pentru că ştie să gestioneze o afacere care îi oferă satisfacţie – restaurantul „Acasă la mama”.
„O femeia care are curajul să pună capăt unei relaţii toxice şi care mai îndrăzneşte să se căsătorească a doua oară, şi care de fapt se dovedeşte şi această căsătorie un eşec, trebuie să rabde pentru că nu trebuie să intre în gura lumii, dar dacă îndrăzneşte să-şi refacă viaţa a treia oară, este blamată. Din păcate, aşa se întâmplă cu multe femei care au nenorocul să întâlnească omul nepotrivit, şi nu pentru că ar fi un om de nimic, ci pentru că pur şi simplu nu se potrivesc.”
Avea 19 ani când l-a născut pe Pavel. S-a trezit mămică tânără, fără experienţă dar cu vise frumoase. Doar că viaţa de cuplu s-a dovedit altfel, romantismul şi bucuriile au fost înlocuite cu grijile şi lipsa implicării soţului în viaţa lor. Divergenţele, certurile şi neînţelegerile au pus capăt relaţiei la nici jumătate de an de convieţuire împreună.
„A fost o palmă a vieţii care m-a trezit la realitate. Gândeam diferit, vedeam diferit lumea, aveam scopuri diferite în viaţă. Acum suntem în relaţii bune, probabil nu am fost făcuţi unul pentru altul.”
După 3 ani de la divorţ, a hotărât să o ia de la capăt cu aceeaşi dorinţă de a-şi întemeia o familie fericită. Din această căsnicie a apărut pe lume Victor, cel de-al doilea fiu.
„Ceea ce am descoperit în a doua căsătorie, a fost falsitatea. Atunci când vrei să eviţi neînţelegerile şi certurile, şi minţi prin omisiune de a fi deschis şi sincer cu omul de lângă tine pentru a nu crea conflict, rămâi tu cu problemele tale, cu gândurile şi trăirile tale. Astfel, te distanţezi şi nu mai ai nimic în comun cu cel care ar trebui să-ţi fie confident, prieten şi protector.”
A renunţat să mai lupte pentru fericire. S-a gândit că aşa îi este destinul să trăiască singură, să îmbătrânească cu nefericirea ei de a avea o familie trainică.
„Mă conformasem destinului, de a rămâne o femeie singură. Dar eram conştientă că trebuie să fiu la înălţime pentru copiii mei. Să-i cresc, să-i educ şi să le asigur tot necesarul. Eram şi mamă şi tată în acelaşi timp.”
În frământările ei sufleteşti şi-a făcut loc Viorel.
„Credeam că doar în cărţi există iubiri adevărate. Atunci când l-am văzut pe Viorel, am simţit fluturi în stomac, aveam impresia că îl cunosc de când sunt eu. Ambii am avut o copilărie cu greutăţi. Noi suntem cinci copii în familie, el are încă şase fraţi. Deci nu am fost crescuţi nişte răsfăţaţi, am învăţat să preţuim tot ce avem şi să ne bucurăm de lucruri mărunte. Părinţii mei au fost învăţători, dar la un moment dat nu mai făceau faţă necesităţilor şi tata a decis să plece la muncă peste hotare. Şi a plecat. Eu fiind cea mai mare dintre fraţi, am rămas ajutorul mamei. Făceam munci grele: spălat, curat, mâncare…
Atunci când am rămas singură cu un copil micuţ, am renunţat la studii şi mi-am luat lumea în cap, deşi tata spunea că unde sunt cinci este loc şi de al şaselea. Dar am considerat că eu trebuie să fac bani pentru a-mi întreţine copilul. L-am alăptat până la un an, apoi l-am lăsat în grija mamei şi am plecat în Elveţia. Veneam acasă o dată la patru luni, stăteam câte o lună cu Pavel, apoi plecam din nou, aşa au trecut patru ani… de fapt, aşa trăieşte fiecare al doilea moldovean care este nevoit să plece peste hotare pentru a-şi întreţine familia.”
Cu greu s-a convins să iubească, să se îndrăgostească de Viorel, îi era frică de o nouă dezamăgire…
„După eşecurile trăite anterior, nu a fost uşor să mă las iubită şi să iubesc. Dar Viorel a ştiut cum să mă facă să las uitării experienţele neplăcute şi să cred în viitorul nostru. Este primul bărbat care m-a făcut să-l respect prin atitudine, decizii şi fapte.
M-am cumpănit în decizii, pentru că nu eram singură, aveam doi copii. Dar Viorel, în primul rând, s-a apropiat de copii mei. De fapt, el a devenit prietenul lor. Pavel, un adolescent cu frământările lui, avea nevoie de un bărbat lângă el, iar Viorel s-a dovedit a fi un prieten foarte bun. În plus, am noroc de copii buni, care m-au înţeles şi nu m-au judecat.I-am spus lui Pavel că am întâlnit pe cineva, iar prima reacţia a sa a fost că trebuie să se întâlnească cu el, să îl cunoască.”
Aşa a trecut Viorel testul de foc. Pavel l-a analizat din cap până în picioare la întâlnirea stabilită, uşor a deschis subiectul „rolul tatălui în familie”, ca să înţeleagă care este relaţia lui cu copiii din căsnicia anterioară. A venit şi i-a spus mamei: „Cred că este bărbatul pe care îl cauţi de-o viaţă”.
„Pavel este un copil foarte responsabil. Pentru că este şi mai mare, a fost mai uşor să poarte o discuţie Viorel cu el. Dar cu Victor mi-am făcut mari emoţii. Astfel am hotărât să mergem împreună cu Victor şi Nazar, fiul lui, care sunt de aceeaşi vârstă, la plimbare. De fapt, noi ne făceam griji, copii, însă, s-au înţeles de minune. De atunci, mereu mergem împreună cu toţi copiii, oriunde. Pentru că aşa cum eu vreau ca copiii mei să-mi fie alături, aşa şi Viorel îşi doreşte să vadă cum cresc copiii lui.”
”Viorel seamănă mult cu tata, în atitudine şi manifestări bărbăteşti. Eu nu am avut prieteni, eu l-am avut pe tata. Lui îi spuneam totul, el era omul care m-a susţinut şi încurajat în toate.”
Nu a vrut să ajungă la sfârşitul vieţii cu regretul că ar fi putut schimba ceva în viaţă şi nu a făcut-o din frică. Aşa a decis să-şi facă o familie cu Viorel. Şi-au mai dorit un copil şi a apărut Olguţa, prinţesa casei.
„A fost un copil planificat, dorit şi acum e răsfăţată de toţi fraţii mai mari. Este frumos să ai copii mulţi! Suntem prezenţi în viaţa fiecăruia şi mereu le insuflăm că trebuie să fim uniţi, pentru că suntem o familie.”
