Alexandra Clețova: Am pariat cu prietena că voi arăta mai bine la nunta ei

A fost dintotdeauna un copil plinuţ. De la vârsta de 13 ani, însă, a scăpat greutatea de sub control. S-a îngrăşat foarte mult. Cleţova Alexandra are 24 de ani şi este de profesie inginer-arhitect. A venit la Unica Sport cu 97 de kilograme  şi a reuşit să dea jos 36 de kg.

separator
1. Alexandra Cletova

“Am făcut un pariu cu o prietenă care urma să se căsătorească. I-am spus că eu am să arăt bine la nunta ei. Până în luna august am reuşit să dau jos 30 de kilograme. Rezultatul era vizibil. Cei care nu mă văzuseră în ultimele luni au rămas surprinşi de silueta mea. Chiar şi acum,  când mă întâlnesc cu unele cunoştinţe pe stradă, rămân şocate de felul cum arăt. De fapt, nici nu mă recunosc. De cele mai multe ori, eu mă apropii şi le salut.

Cel mai mult mama şi-a dorit ca eu să slăbesc. Prietenii nu îmi spuneau că sunt grasă, dar mama îmi amintea de fiecare dată că trebuie să fac ceva cu aceste kilograme în plus.

Mai greu a fost să renunţ la dulciuri, decât la mâncarea grasă şi nesănătoasă. Îmi plăceau bomboanele şi ciocolatele. Dar am reuşit să-mi stăpânesc poftele alimentare, datorită susţinerii antrenoarei, Tiossa Dianna, filiala Body Slim.

A fost o etapă din viaţa mea sau un pariu cu mine, că pot să reuşesc. Iar cea mai mare bucurie a mea este că îmi pot cumpăra hainele care îmi plac. De obicei, cumpăram ce îmi venea, iar mărimile mari, de fapt, mă transformau într-o doamnă mai în vârstă. “

Nu ezita să oferi votul de susținere favoritei tale!

Dacă vrei să o susții pe Alexandra Clețova, încurajeaz-o cu un vot pe Unica.md

Câștigătoarea concursului online va primi din partea revistei unica.md o ședință foto inedită.

Cum scapi de kilogramele în plus fără diete?

Vrei să știi cum poți scăpa de kilogramele în plus FĂRĂ dietă? Întrebarea este una importantă și frecvent întâlnită în rândul celor care își doresc să slăbească sănătos, pe termen lung!

Astăzi, 12 martie, ora 20:00, vei afla răspunsul la întrebarea ta!

Urmărește, pe facebook, live-ul la care vor participa câștigătoarele ediției a 12-a a proiectului ,,Galina Tomaș îți cumpără kilogramele”. Acestea sunt:

  • ● Lidia Manoli
  • ● Sorina Diftirencu
  • ● Herzberg Lilia
  • ● Ceban Liliana

Fii prezentă pentru a afla istoriile de succes ale celor mai curajoase doamne ce au reușit să scape de kilogramele în plus fără dietă și înfometare!

Ești așteptat pe pagina oficială de FACEBOOK Galina Tomaș!

-100 kg slăbite acasă ONLINE cu Centru Online de Nutriție și Sport!

Îți povestim toate secretele astăzi în LIVE-ul: Peste 100 kg slăbite cu ajutorul Centrului Online de Nutriție și Sport www.galinatomas.com

Alături de trei doamne absolut fabuloase care au reușit să ajungă la un rezultat de necrezut:
-Sclifos Ecaterina -54kg
-Stelea Carolina -43 kg
-Negru-Vodă Rita -42 kg

 Împreună îți vom povesti  secretele metodei patentate ce dă rezultate mai bine de 23 de ani, ajutând zeci de mii de femei să ajungă la scopul dorit!
 Vă așteptăm pe toți, astăzi 19 februarie, la ora 20:00 pe pagina noastră oficială de FACEBOOK!

Trei ani de sănătate și perseverență în mediul online! La mulți ani, Centru Online de Nutriție și Sport www.galinatomas.com

Centru Online de Nutriție și Sport www.galinatomas.com, sărbătorește astăzi, 20 ianuarie, sărbătorește frumoasa aniversare de 3 ani de activitate în mediul Online și 23 de ani de activitate în offline!

Urăm sincere felicitări Centrului Online de Nutriție și Sport www.galinatomas.com pentru voință și frumoasa echipă care reușește ani de zile să aducă sănătatea în casele oamenilor dornici de adopta un nou stil de viață.

Activitatea Fondatorului Centrului Online de Nutriție și Sport Galina Tomaș a început înca în anul 1998 prin fondarea rețelei de săli Unica Sport Moldova. După 20 de ani, în 2018, metoda patentată grație căreia au reușit să slăbească mii de femei a devenit accesibilă în online, oferind instrumentele necesare și utile pentru pierderea cu succes a kilogramelor nedorite și remodelarea corporală.

Mulțumim vouă, dragi femei, pentru istoriile voastre de succes, împreună reușiți să promovați cea mai de preț valoare în viața noastră, SĂNĂTATEA!

Dacă ești în căutarea motivației de a face o schimbare spre o viață sănătoasă, te invităm în comunitatea Centrului Online de Nutriție și Sport! O poți face accesând link-ul atașat, cere o consultație gratuită și unul dintre ambasadorii centrului te va contacta: https://galinatomas.com/url_ZB8c

Ce boală gravă poate provoca un banal herpes
Articolul anterior
Galina Moldovanu a ajuns să cântărească 125 de kg, după două accidente rutiere
Articolul următor